Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Dincolo de lumea în care trăim în mare grabă

26 July 2018

andraArta reprezintă modul în care omenirea dă seamă că a fost înzestrată cu un dar prețios, pe care indivizii talentați îl fac, la rândul lor, semenilor. Arta este locul în care învățăm toate lecțiile cu brio, departe de plesnetul de bici al realității și de profesorii aspri pe care nu îi lasă inima să dea curată nota 10, pentru că nota aceea, spun ei, e numai pentru Dumnezeu. E locul în care orice fel de cenzură nu face decât să dinamiteze granițele și să spulbere în aer toate cărămizile care ne cotropesc vederea spre înainte. Arta, în orice formă a ei, înseamnă libertate și fericire, iar tot ceea ce e de nesuportat devine, în secunde, un fel de Paradis al cuvintelor/sunetelor/culorilor pentru unii, al neînțelesurilor grave pentru alții. Ea nu ceartă și nu iartă; nu pune întrebări și nu se răzvrătește; nici nu știi când se schimbă din infirmerie în teatru de război; artiștii nu sunt deprimați, ei sunt ori „nebuni”, ori se sinucid. Ei se nasc „tarați” și își poartă ciudatele boli cu mândrie, în fața tuturor. Artistul nu minte, nu trișează și nu se ascunde decât atâta cât să stârnească dorința de a fi descoperit. El nu poate fi rău, pentru că lumea lui e, structural, cea mai bună și mai dreaptă, la concurență cu lumea celorlalți. Privilegiul artistului e neînfrânarea și exilul eliberator. Cine nu-i înțelege rostul n-are nicio vină, pentru că în viață nu le poți avea pe toate. Poate din fiecare câte puțin, dar pe toate – niciodată.

Între arte, fotografia e expresia directă a realității, și, totodată, a unei metarealități, pentru că, așa cum spunea Roland Barthes în termeni semiotici, „imaginea fotografică reprezintă un mesaj fără cod.” Ea delectează și educă în același timp, fără a-și epuiza vreodată virtuțile semnificative, întrucât receptarea ei se diversifică odată cu mulțimea celor care își opresc privirea asupra ei. Din acest punct de vedere, fotografia este asemeni unei cărți, o imagine a lumii în spatele căreia se ascund o infinitate de alte lumi, după sensibilitatea, imaginația, cultura, deschiderea spirituală a privitorilor. Am descoperit recent un  fotograf renumit, despre care știam foarte puțin, dar ale cărui colecții mi s-au părut extraordinar de provocatoare.

Legendarul Gordon Parks, care ar fi împlinit anul acesta 105 ani, a fost un maestru al contradicțiilor. Fotografiile sale artistice având ca sursă de inspirație moda au reușit, într0o manieră cu totul originală, să surprindă frumusețea și bogăția anilor 1940-950, în contexte și compoziții minuțios orchestrate.

French fashion model Simone Bodin posing at tannery in leather suit printed in small neat design.

Simone Bodin, model francez, 1956

Ceea ce impresionează nu este doar eleganța și rafinamentul feminin, cât decorul – mai degrabă straniu – în care a fost surprinsă imaginea, și care contribuie, fără a fura ochiul, la un amalgam de senzații cu care cititorul participă efectiv, cu toate simțurile, la scena aceasta.

Models showing off five fabulous ball gowns designed by Jacques Fath at fashion show.

Rochii de bal, creator Jacques Fath

Femeia din înalta societate a secolului trecut își purta fără ostentație opulența, transmițând acel sentiment al feminității conștiente, asumate, autentice, cu o grație pe care nu numai corpul o emană, în perfecțiunea vârstei lui, ci și gesturile. Fotografia mi-a amintit de cuvintele lui Oscar Wilde: „Naturalețea e o poză greu de păstrat”, dar, completez, odată păstrată, trebuie să își găsească ecou în orice suflet de femeie.

Sheath dress topped by ostrich feathers by California designer.

Rochie cu pene de struț,  creație a unui designer din California

În fața acestei imagini, nu poți decât să exclami, așa cum a făcut Coco Chanel: Înfrumuseţarea, ce ştiinţă!
Frumuseţea, ce armă! Modestia, ce eleganţă! Este adevărat că imaginea devenită iconică a unei femei este un cumul de atribute, începând de la privirea aceea din care transpare o întrebare abia ghicită, dar cu răspunsul intuit, asupra frumuseții ei, până la alunița de pe spate, care „agață” privirea într-un detaliu nu fără importanță, dsăvârșind poza.

Model wearing dusting cap of calico on felt base which wraps head like the scarf worn by a housewife at chores.

Model purtând o capeletă din calico, pe structură de pâslă, asemănătoare celor purtate de casnice la treburile casei. Anul 1952.

Și da, orice obiect de vestimentație poate fi purtat cu grație și poate deveni un accesoriu original, chiar dacă aparține altui domeniu al realității, mai prozaic.

Pe de altă parte,  Gordon Parks s-a concentrat în mare măsură și asupra sărăciei și a discriminării, tare ale societății vremii, care nu puteau fi trecute cu vederea. Forța artistică de a face tranziția între cele două aspecte ale vieții, luxul parizian și sărăcia lucie a mahalalelor din sudul orașului Chicago, demonstrează abilitatea fotografului de a capta imagini surprinzătoare, esențiale, din diversitatea vieții, dar și scopul de a oferi căi de percepție a unor mesaje implicite: „Am văzut că aparatul de fotografiat poate deveni o armă împotriva sărăciei, a rasismului, a nedreptăților sociale de tot felul. Am simțit în acel moment că era necesar să îmi procur unul.”

gordon parks

Conducător de bandă din Harlem, New York, 1948

Viața în alb și negru, putem spune. Lumi diferite, ale căror drumuri se întretaie prea puțin sau deloc. Destin? Întâmplare?

gordon parks

Rosie Fontenelle curățând vana, Harlem, New York, 1967

Site-ul oficial al autorului, de unde puteți afla mai multe despre opera sa, este Gordon Parks. Poate că uneori merită să luăm câteva minute din alergătura cotidiană și să ne odihnim sufletul, imaginând scene din spatele culiselor unei lumi îndepărtate. Poate fi un prilej de desfătare a simțurilor, de educare a lor, dar și de popas reflexiv. Unde suntem, ce ne-a adus în locul și în conjunctura aceasta, ce am visat să fim, ce am fi vrut să fim, ce putem face pentru a fi și mai fericiți. Pentru că merităm!

P.S. „Viaţa nu înseamnă a avea şi a obţine, ci a trăi şi a deveni.” (Myrn Loy)

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos!

Oare e suficientă dragostea?!

Climax

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,330 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro