E clar… nu-s în trend :)

22 January 2022

Iar suntem… pe val. Pe valul cinci al pandemiei. Infectările zilnice ating noi recorduri. Varianta Delta e deja… last season”. Omicron s-a răspândit în lume și a poposit și în țara noastră. E mai contagios, dar mai blând, se zice.

“A te vaccina sau a nu te vaccina”, aceasta e întrebarea. Care, în multe cazuri, deja nu mai e doar o întrebare.

Lumea, în ultimul timp, a fost pro sau contra Djokovic. Până s-a epuizat și subiectul ăsta.

Acum, subiectul arzător e războiul Rusia- Ucraina. Internetul e plin de glume pe această temă, deși războiul nu e niciodată o glumă.

Mai dezbat românii dacă teza de doctorat a premierului e plagiat sau nu. Altădată se inflamau televiziunile și prezentau „breaking news”. Mă întreb sincer câți mai consideră acum subiectul de mare interes național.

Urmăresc și eu, vrând- nevrând, ce se mai întâmplă. Pe rețelele sociale, oamenii par să dezbată orice: de la preferințele filmelor de pe Netflix, până la premiile literare acordate cu ocazia zilei naționale a Culturii.

Mă uit și eu, că-s curioasă. Se vorbește de feminism. Atât în filmul comentat, cât și în poezia câștigătoare a premiului pentru debut din cadrul festivalului Eminescu.

În fruntea Parlamentului European este aleasă o femeie. Se face vâlvă. Bravo! Încă ne mirăm când ajung femei la conducere. Nu cred că-i bine.

Pare că feminismul e încă de actualitate. Sexul frumos mai are de luptat să se impună. Au apărut și „genuri alternative”, care luptă și ele. Mă uit  pe rețele de streaming și deschid uneori dicționarul, recunosc. Ce naiba e un „non-binar”?! Că-i personaj important în continuarea serialului Sex and the City. Mă elucidez. Sau măcar cred că mă elucidez…

Și apoi mă uit și eu la filmul „Fiica ascunsă” de pe Netflix. E după un roman al Elenei Ferrante. Mi-a plăcut mult “Prietena mea genială”, de aceeași autoare. Autoare pe care nu o cunoaștem – strategie de marketing a secolului XXI… Deși, recunoc că e prima oară în viață când mi-a plăcut mai mult serialul decât cartea. Narațiunea cărții te ține prins, nu zic, însă imaginile din serial sunt neprețuite. Și coloana sonoră. Detaliile. Sărăcia și totodată farmecul napolitan din secolul trecut, insula paradisiacă, Ischia, totul e o poezie în imagini. Intrigile și trăirile sunt redate mai ceva decât în carte. Felicitări regizorului!

Dar să revenim la „Fiica ascunsă”. Ah, ce de recenzii! Și toate bune! Sunt scrise de femei. Mă bucur. Îmi plac filmele mai…”de femei”. O fi bine să zic asta?

Mă rog, n-am chef de împușcături, de capete tăiate, sânge. La asta mă refer. Vreau o poveste. Să mă relaxez puțin, mai ales că doar ce au trecut sărbătorile de iarnă. S-o mai lungesc un pic…

Îmi fac un popcorn și urmăresc, împreună cu sora mea, 10 minute din filmul mult așteptat. Mă plictisesc. Dar parcă mi-e jenă să spun. Mai aștept 10 minute. O întreb pe soră-mea dacă îi place. “Nu! Dar să-l lăsăm, totuși, poate se face frumos. Dacă toată lumea zice că-i frumos…” Și l-am lăsat.  Nu mi-a plăcut nici până-n ultima clipă.

Citesc din nou părerile. Mai apar niște comentarii de la persoane nedumerite de succesul filmului. Și câteva de la niște bărbați îngroziți, obligați de soții să-l urmărească, la recomandarea unei prietene. Mă amuz. E clar, nu-s în trend. Bine că mai sunt câțiva ca mine…

O mămică, foarte contrariată, exclamă că trebuie să fii mamă, ca să înțelegi filmul: „A fi femeie nu înseamnă doar să fii mamă”, conchide ea. Păi bineînțeles că nu doar asta înseamnă. Altfel, eu nici măcar n-aș fi femeie. Și vă asigur că  fac parte din categoria aia hotărâtă în ceea ce privește propriul gen.

Eu înțeleg ideea filmului. Doar că nu-mi place. Și nici regizorului sau regizoarei nu-i transmit felicitări. Cartea o fi frumoasă. Poate că chiar o s-o citesc.

Nu prea mai citim noi azi, să recunoaștem. Preferăm să ne relaxăm la filme și seriale de pe Netflix. Și totuși, din când în când- o carte… Măcar de dragul vremurilor apuse.

Iar mă apucă curiozitatea. Dau să caut volumul tipei premiate la festivalul Eminescu. Intru pe site-uri unde se vinde și cartea mea. Cartea mea e în stoc, m-am uitat, tot de curiozitate. Volumul poetei premiate e sold out. Ah, și chiar voiam și eu să văd despre ce-i vorba.

Nu mă las, cercetez pe net. Multe voci sunt mândre că au o reprezentantă a feminismului, care se face auzită. Aha, deci e feministă. Chiar queer se declară autoarea. Of, iar iau dicționarul. Mereu am vrut să știu ce e cu „q”-ul ăla adăugat comunității LGBT. M-am elucidat. Sau măcar cred că m-am elucidat…

Organizatorii festivalului au șters înregistrarea. Ei, asta-i culmea! Acum chiar vreau să știu despre ce-i vorba. Și găsesc. Și mă mir. Și parcă-mi vine să cer scuze suratelor mele (da, termenul “suroritate” ar trebui introdus și în limba noastră), dar eu nu mă simt confortabil cu așa voce a feminismului.

Firește, arta nu trebuie îngradită în niciun fel. Un autor e liber să se exprime cum consideră. Dar cum rămâne cu aprecierea artei?! Dacă juriul a considerat așa, e clar, iar nu-s în trend. Cum n-am fost nici acum câțiva ani, când ni s-a prezentat o operă de artă modernă, extrem de scumpă și deci, cât se poate de apreciată: o banană lipită de un perete, cu o bandă adezivă.

Îmi amintesc că, atunci când eram mică, nu-mi  păsa dacă poeții erau bărbați sau femei. Și îmi plăceau, în egală măsură poeziile Elenei Farago, Anei Blandiana sau ale lui George Topârceanu. Cu timpul, i-am descoperit pe Eminescu, pe Blaga sau pe Nichita Stănescu.

Îmi amintesc și acum ce impresionată am fost când un admirator al meu din liceu mi-a recitat celebrul poem al lui Nichita:

Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi
si ți-as săruta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopata puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?”
― Nichita Stănescu, O viziune a sentimentelor

Sau, ah, ce încântare să o cunosc, la Roma, pe însăși poeta pe versurile căreia, atât de frumos ne emoționa, cu ghitara sa, Ducu Bertzi – doamna Daniela Crăsnaru!

(…)Еu саrе vоіаm întruna аlt șі аlt dесоr
Еu саrе ѕрunеаm рrеа lеѕnе ѕі оrісuі <mі-е dоr>
Аbіа сând а рlесаt рlângând șі n-а mаі fоѕt а mеа
М-аm îndrăgоѕtіt numаі dе еа (…)” (M-am îndrăgostit numai de ea – Daniela Crăsnaru).

Puteți să-mi spuneți că-s mai de modă veche. Poate. Dar apreciez și noutatea, atunci când e de calitate.

Sau poate că autoarea premiată a vrut să șocheze, pentru a se face cunoscută. Tot o strategie de marketing a secolului XXI. Un pic mai altfel decât a Elenei Ferrante. În cazul ăsta, chiar i-a reușit.

Repet, respect arta și autorii și mă bucur că aleg să se exprime nestingherit, exact așa cum simt. Însă “umila” mea părere e că juriul ar putea fi mai exigent. Sau, măcar, organizatorii să-și asume întreaga desfășurare a evenimentului și să nu mai șteargă, după, înregistrările.

Iată și poezia  câștigătoare la Festivalul Literar “Mihai Eminescu”:

“Să stăm așa
În timp ce lumea asta
Se duce dracului
Cu virușii și ghețarii
Și animalele și planeta
Și chiriile și evacuările și șomajul
Și violența domestică și precaritatea
Încremeniți
Și perverși
Uitând de toate
P*zda mea e o mașinărie războinică
Care vrea să își facă dreptate” (Ileana Negrea).

P.S. Se pare că cei mai mulți cititori au fost deranjați de… cacofonie.:)

Cam astea au fost, în mare, subiectele începutului de an. 🙂 Să ne vedem sănătoși!

Ramona este autoarea cărții Nu mai caut succesul

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Și, acum, eu ce-i răspund?!

Mă așteptasem să cunosc un regizor faimos. Am cunoscut, în schimb, un… tătic

Mama, marea și amarul – The Lost Daughter

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro