– continuare de aici –
Rămase în continuare în pat după plecarea lui Weber. Avea din nou sentimentul acela că trăiește în același timp două vieți separate. Că e lăsată fără repere. Se aflase în același apartament, în același timp, cu cei doi bărbați din viața ei: soțul și… amantul. Dacă-l putea numi astfel pe Weber. Pentru primul nu mai încerca niciun fel de sentiment. Îi era pur și simplu indiferent. Iar pentru celălalt… era dominată de un amalgam de trăiri, de sentimente contradictorii care nu îi lăsau niciun răgaz, care o sfâșiau și, în același timp, o făceau să simtă un fel de fericire ciudată, pe care avea senzația că nu o merită. Ca și cum, pentru perioade scurte, i-ar fi dat să trăiască viața altcuiva. Parcă ar fi fost o actriță care, din când în când, se urca pe scenă și juca într-o piesă, un rol scurt, câteva replici și gesturi, emoții intense și… gata, totul dispărea. Cortina cădea la fel de brusc de cum fusese ridicată, luminile scenei se stingeau și, pentru câteva clipe, ea rămânea singură acolo, neștiind ce trebuie să facă în continuare. După care se făcea lumină instantaneu, scena dispărea și ea trebuia să își reia viața de la capăt, ca și cum scena și piesa n-ar fi existat niciodată. Până la următoarea reprezentație. Și niciodată nu știa când va fi aceasta. Numai rolul era același. Scena era la fel de goală ca și sala. Nu exista niciodată vreo reacție din partea nimănui. Pentru că în afară de ea și de celălalt actor, nu mai mai era nimeni.
Auzi oprindu-se apa de la duș și pe Kowalski ieșind din baie. Se ridică din pat, încuie fără rost de-acum ușa dormitorului, după care intră în baie. Mă duc să-mi spăl păcatele… Încuie și ușa băii, intră sub duș și stătu sub jetul de apă până ce reuși să uite și să se adune. În același timp, cu un etaj mai jos, auzi pornind dușul. Au început să se întoarcă de la plajă… Oftă. În curând trebuia să dea iar ochii cu toți.
*
Ajuns în apartamentul lui, Weber încuie ușa în urma sa, străduindu-se să nu facă niciun zgomot. Toată lumea îl știa plecat de la vilă. Se plimbă agitat prin apartament, nervos că nu putea ieși nici măcar pe balcon. Într-un final, îi auzi întorcându-se și pe ceilalți de la plajă și se duse și el la duș. Se simțea ca un leu în cușcă; prizonier în propria sa casă. Situația asta nu mai poate continua așa! Trebuie să fac ceva cât mai curând!
Ieși de sub duș și se întinse pe pat, cu gândul la Elina. Ar fi vrut să fie lângă el acum. Să îi simtă trupul lipit de al lui, să o sărute și să adoarmă îmbrățișând-o. Tânjea după o noapte întreagă pe care să o poată petrece cu ea, fără a-și mai face griji că ar putea da cineva peste ei. Își dorea ca ea să-l poată iubi la fel de mult cât o iubea el.
©Mauricio Mar
Ațipi gândindu-se la ea. Visă că o pierde. Fugea după ea pe niște străzi, dar nu reușea niciodată să o ajungă. Ori de câte ori se apropia puțin, întindea mâna spre ea, iar Elina dispărea afundându-se într-o ceață densă, de fiecare dată simțind cum i se oprește inima în loc de durere.
Se trezi cu spaima pierderii, având lacrimi în ochi și un cumplit sentiment de deznădejde și de disperare. Nu, nu pot să o pierd și pe ea! Trebuie să fac ceva cât mai curând! Afară se înserase. De acum putea „reveni”. Se ridică din pat și dădu un telefon. Persoana pe care o sunase parcă mașina în fața vilei, după care se făcu nevăzută. Așteptă până oaspeții serviră cină, își luă precauțiile necesare, după care își făcu apariția. Bărbații erau pe terasă, discutau și fumau, fiecare cu câte un pahar în mână. Doamnele, de partea cealaltă a terasei, la fel ca la prânz, obosite după călătorie și ziua de plajă, discutau și ele aproape în șoaptă, nedorind să-i deranjeze pe bărbați sau ferindu-se să fie auzite. Elina nu se vedea pe nicăieri.
Îi salută pe toți cu un aer preocupat, întrebându-i cum au petrecut restul zilei, mai mult pentru a face conversație și a se arăta interesat de oaspeții săi. Seara se încheie repede și urcară cu toții la culcare. Doar Weber rămase în urma lor pe terasă, privind înspre mare, preocupat. Se hotărî să facă o scurtă plimbare pe malul mării, sperând să dea peste Elina. Se plimbă în lung și în latul plajei, dezamăgit. Avea să o mai vadă abia a doua zi. Urcă în camera lui, amărât și descumpănit. Nu îi era încă somn, așa că ieși pe balcon, privind spre mare ca și cum aștepta ca aceasta să îi poată răspunde frământărilor sale. Briza mării îi mângâia fața și trupul. Pentru câteva clipe, închise ochii și își imagină că mângâierile sunt ale Elinei.
Deasupra lui, Elina îl observa în tăcere. Balconul apartamentului lui era puțin ieșit în afară. Nici ea nu putea dormi. La fel ca el, ieșise pe balcon și privea marea. Nici tu nu poți dormi?! Pentru o clipă simți impulsul să rostească întrebarea cu voce tare, dar reuși să se abțină. Continuă să-l privească în tăcere, făcând eforturi să-l înțeleagă. La un moment dat, oftă atât de profund încât fu auzită. Weber se întoarse și privi brusc deasupra lui, însă Elina intrase deja în casă. Aproape la fel ca în visul lui de după masă, pierzându-se acum în întunericul nopții. Inima îl săgetă de durere la gândul că într-o bună zi ar putea-o pierde cu adevărat. Se duse la culcare trist și abătut, cu teama că ar putea avea din nou acel vis în care o pierde pe Elina.
*
De dimineață își auzi invitații coborâți la micul dejun și apoi plecând la plajă. Mai zăbovi în pat pentru o vreme. Dormise prost și nu se odihnise aproape deloc. Își făcu toaleta de dimineață și se hotărî într-un sfârșit să coboare și el și să-i urmeze. Cineva lăsase iar radioul deschis pe un canal care transmitea valsuri. Cine ascultă valsuri dimineața?!, se întrebă el, coborând ultimele trepte. Abia atunci o zări. Elina, singură pe terasă, dansa, unduindu-se și valsând grațios. Rămase siderat, privind-o cu nesaț, fără să scoată un sunet. Ar fi vrut să nu se mai sfârșească niciodată acele clipele. Doar ei doi în vilă. Ei doi și marea. Atât ar fi fost suficient.
André apăru pe neașteptate să strângă masa. Elina îl auzi și se opri din dans, zărindu-l în același timp și pe Weber. Îi salută pe amândoi, zâmbi, își luă coșul de plajă și pălăria de pe scaun și plecă spre plajă. André observase întreaga scenă, felul în care Weber o privea pe Elina, însă își văzu de ale lui cu aceeași mină serioasă și distinsă, stânjenit de apariția sa inoportună. Weber își turnă o ceașcă de cafea și ieși pe terasă. Voia să fie singur. N-avea niciun chef de ceilalți, însă nu întârzie prea mult și porni și el spre plajă. Nu își putea lăsa iar musafirii singuri.
*
Ieșind din apă, Elina îl găsi pe Weber pe plajă. Îl salută cu o înclinație ușoară a capului, se șterse puțin cu prosopul și se întinse pe șezlong, ascunzându-și privirea sub pălăria de plajă. Pentru o vreme, chiar reuși. La un moment dat, ridică puțin borul pălăriei și se uită în jur. Domnii continuau să discute între ei despre afaceri, iar doamnele… ei bine, deși schimbau mondenități și banalități, două dintre ele îl analizau intens pe Weber. Ce-or fi găsit de analizat la el?! În clipa aceea o străfulgeră un gând… Oare eu ce număr sunt? Câte au fost înaintea mea și care dintre cele patru de față? Continuă să le spioneze pe sub borul pălăriei, încercând să le descifreze mimica. Nu știa ce să înțeleagă din atitudinea lor. Știau ceva? Așteptau să le vină rândul sau fuseseră deja „detronate” și ea le luase locul? Care din ele urma la rând și când? Întrezări o urmă de speranță, dar hotărî că asta nu îi deturna planul. Avea să plece. În curând!
Mai făcură încă o baie în mare, se întoarseră la vilă să servească masa, după care aveau să pornească spre casă. La masă, Elina continuă să le urmărească privirile celor două… admiratoare ale lui Weber. El însă le ignora cu desăvârșire. Hmmm! Trebuie că ele sunt de domeniul trecutului… Ajunși la desert, Elina profită de un moment în care toți ceilalți erau angajați într-o discuție oarecare și se uită la Weber, rotind privirea în jurul mesei, întrebător. Se uită și el în jur, fără a înțelege însă întrebarea nerostită a Elinei. Fură invitați pe terasă să servească desertul și cafeaua, iar Elina profită de ocazie și rămase pe urmă împreună cu el, înclinându-se ușor și întrebându-l în șoaptă:
– Eu care număr sunt?
Weber încruntă din sprâncenele-i stufoase, și mai contrariat. Elina îi zâmbi ușor, ridică puțin din sprâncene și făcându-i semn din privire către doamnele care se îndreptau către fotoliile de răchită. Atunci înțelese și o privi uimit.
– Ce? Nu! Nici vorbă! Numai pe tine te…
Nu putu însă să ducă declarația până la capăt. Risca să fie auzit de către ceilalți.
– citește continuarea aici –
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Fiu, soț sau prizonier? Despre bărbatul adult captiv în simbioza maternă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
