Sunt multe femei puternice în jurul nostru. Cunosc acel PR al lor de ceva vreme. Majoritatea dintre ele afișează această aură doar după ce își asigură siguranța emoțională. Se însoțesc la drum cu un cal breaz pe post de măciucă care uneori devine trofeu, alteori simplu subiect de râs și dezgust pe la vreun lounge cu dichis când se adună fetele.
În principiu, găsesc un cal de bătaie (bărbatul din zilele noastre) pe care să-l folosească. Apoi îl fac de râs în târg dacă nu este suficient de bărbat să mai comenteze din când în când la ele, stimulând astfel un act sexual șubred, dar necesar periodic. Ele sunt puternice în virtutea unei asigurări de fericire, fie că vorbim de mai mulți pereți de var sau doar de un ipochimen care să le ofere tot ce pofta inimii lor nutrește brusc sub imboldul femininului etern. Au ifose și idiosincrasii mediocre pentru a-l învață pavlovian pe calul lor cum să se comporte pe viitor cu ele.
Fără o paradigmă a pretențiilor exotice, de cele mai multe ori împrumutate din reviste pentru femei sau de la colegele de birou ce-și distrug sistematic și sigur din punct de vedere psihologic caii, femeia imatură și instabilă a zilelor noastre simte că pierde controlul. Vrea să fie sălbatică și liberă, dar este instabilă fără dragostea și atenția nemărginită a unui cal hămesit. Vrea să domine ceea ce nu poate cuceri, ceea ce nu poate cuprinde cu ființa ei. De aici și pretențiile de divă autoînchipuită care nu mai poate să respire orice aer. E pneumatic de falsă și PR-ul ei de preț este un soi de impostură mascată meschin. Fiecare dintre noi aspiră către un statut social mai bun, dar nu fiecare are și căderea pentru acest lucru. Până și statutul social îl vrem pleașcă.
De fapt, ea toarnă această scenetă să țină mintea ocupată calului cu treabă. Vă amintiți când se biciuia un cal să meargă mai repede? Femeile puternice sunt cele mai strașnice ființe când joacă prea bine rolul de vizitiu. Abia târziu realizează că biciul este, de fapt, un bumerang.
Femeile puternice nu tremură cu emoțiilor lor cu tot
Luate individual, la bani mărunți, constați că aceste femei sunt lichide, spongioase. E ceva frânt în interiorul lor care s-a sudat în timp în respectiva poziție. Uneori și ele se întreabă ce a apus în pântecul lor sau ce le-a murit în suflet. Foarte sperioase din fire, aceste femei, când dragostea dispare pentru calul de bătaie, apelează la o serie întreagă de edulcorări poetice sau clișee arhicunoscute pentru a nu recunoaște adevărul. Toate expunerile lor despre eșecul relațiilor trecute începe cu: „X trebuia să facă aia, Dacă era mai bărbat, Dacă ar fi luat decizia aia, Dacă el voia și eu voiam, Era de datoria lui să…, Eu am nevoie de un bărbat care să mă tragă, nu să mă lase singură să mă duc…”. Exemplele pot curge la infinit. Mă tot întreb câte nopți liniștite îți poți cumpără când dai vina pe cineva. Tu în tot acest timp ești o femeie puternică, matură și mai ales independentă.
Cam acesta este întregul cântecel pe care îl fredonezi celorlalți, fie că vorbim despre femei sau bărbați.
Femeile puternice nu au nevoie de căi
Adevărul este că X sau Y nu trebuia să facă nimic. Tu erai cea care confundai atașamentul cu dragostea. De ce spun acest lucru? Atunci când iubești, nu mai simți nevoia de nimic din partea celuilalt. Îți este deajuns, te împlinește, te întregește. Când mimezi această stare de fericire atunci vei vrea totul ca femeie, deoarece ești dominată de propria instabilitate emoțională. Când nu poți cuprinde un bărbat, cel mai ușor este să-l capitulezi, să-l domini în limbaj freudian. Aceasta este logica primară a unui om care are un atașament, și nu un sentiment profund ce se cultivă zi de zi alături de celălalt. Femeia de cal a învățat să cultive distanțarea, reproșul, dezgustul. Mi-aș dori să avem un dialog cu această femeie care nu mai vede scânteia, farmecul și caută scuze fără să-și pună probleme că poate simte ea prea puțin sau că poate din soft-ul ei lipsește acea dragoste pe care o coercitează.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
“Dacă vrei să fii fericit, fii!”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.