Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Fiul din Africa

22 April 2019

“Dragă mamă,

Eu și familia mea te îmbrățișăm. Sunt bucuros că acum avem două găini. Am strâns suficienți bani și ne-am luat chiar și o văcuță. Am cules porumbul. La școală am note bune. Aștept vești de la tine.

Mulțumesc mult pentru ajutor și vreau să știi că ești în toate rugăciunile mele.

Cu drag, fiul tău,

Nshuti”

Doi ochi cafenii mă priveau din fotografia prinsă cu un magnet pe frigiderul noii mele prietene. Este prima oară când o vizitez. Culoarea ciocolatie a băiețelului din poză sunt în contrast cu dinții albi, perfect aliniați, ce se lară dezveliți într-un zâmbet senin.

Văzându-mi privirea întrebătoare, amica mea mă lămurește:

– E fiul meu din Rwanda. Are 13 ani.

Nu știu ce mă uimește mai mult: faptul că avea un băiat așa de mare sau că pare atât de împăcată cu ideea că fiul ei locuiește foarte departe, tocmai în Africa?!

Probabil că nu-s prima persoană care nu-și găseşte destul de  repede cuvintele după o astfel de dezvăluire. Așa că, zâmbitoare, îmi mărturisește că e copilul ei adoptat la distanță.

Recunosc, uitasem cu totul acest concept de “adopție la distanță”, de care auzisem prima dată în Italia, când eram studentă acolo, în urmă cu mai bine de un deceniu. Era pe-atunci o adevărată modă ca familiile de italieni să aibă un fiu sau o fiică din Africa. Și aproape toți le țineau pozele pe frigider. Dar poate “modă” nu sună tocmai bine, pentru un gest atât de mărinimos. Gest care m-a impresionat și atunci, dar și acum, când am văzut că se practică și la noi.

Știam că își trimit între ei scrisori, așa că am rugat-o pe prietena mea să-mi arate câteva dintre ele, dacă nu considera că-s prea indiscretă.

I-am citit aproape toate scrisorile lui Nshuti, care dezvăluiau, în cuvinte simple, adevăruri dureroase. M-a emoționat bucuria sinceră a băiatului de 13 ani care, cu banii primiți, putuse cumpăra două găini. Apoi, cu timpul, chiar și o vacă, ce în curând avea să dea lapte.

-Nu-i trimit mult, pentru că nu-mi permit nici eu. Și totuși, cât înseamnă pentru el…

Mi-a zis suma pe care băiețelul o primește lunar.

– Așa, cam cât ar costa un fond de ten, îmi spune ea zâmbind. Sau cât ar cheltui la noi un băiat de 13 ani pe un joc XBox. Vechi de un an, căci cele noi sunt mult mai scumpe.

Și pentru că eram curioasă cum a procedat atunci când s-a gândit la adopția unui copil la distanță, mi-a răspuns:

– Cel mai greu mi-a fost să-l aleg. De ce tocmai pe el? Nu știu să-ți spun exact. Pentru că nu există niciun criteriu. Și-ți mărturisesc, încă mă simt vinovată față de ceilalți micuți, care parcă mă priveau din fotografiile lor de profil. Și păreau triști că n-au fost ei aleșii. Am plâns. Și apoi am decis să-l iau pe el, pentru că era mai mare și, deci, avea șanse mai puține să fie adoptat. Chiar și la distanță, sunt preferați copiii mici.

Am aflat despre Nshuti întâmplător, doar  pentru că i-am văzut fotografia de pe frigider. Tocmai zilele acestea, când Internetul e împânzit ori de fotografii cu catedrala Notre Dame arzând, ori de poze cu copilași subnutriți din Africa. De unde aceste asocieri stranii? De când se strâng donații pentru monumentul vechi de sute de ani, mistuit de flăcări chiar în Săptămâna patimilor. Se pare că dacă te întristezi din cauza incendiului care a distrus un adevărat simbol al Franței și nu numai, al culturii și literaturii universale, înseamnă că nu-ți pasă de foametea din lume, de boli și de războaie. Dar, mai ales, de copilașul din fotografia lui Kevin Karter, imagine care i-a adus acestuia Premiul Pulitzer, în 1994.

Fotograful a plătit scump faima câștigată cu poza în care a surprins un vultur care aștepta un copilaș african să moară, pentru a se hrăni. Karter a povestit cum, imediat după ce a imortalizat scena, a alungat vulturul. Ce n-a putut să mai alunge vreodată din gândurile sale a fost imaginea morții, care l-a bântuit până la sfârșitul zilelor. Nu a putut face mai mult pentru copil. Nici măcar să-i aline suferința  cu o mângâiere, căci s-ar fi contaminat cu o maladie letală.

Jurnalistul a privit lumea prin obiectivul aparatului său foto. Iar când a strâns prea multe imagini dureroase, a hotărât s-o părăsească. Fiind doar om, știa că n-o s-o poată mântui. Și a plecat dintre noi la vârsta de 33 de ani.

Se pare că, în zilele noastre, privim lumea prin ecranele calculatoarelor, tabletelor sau telefoanelor. Mărturisesc că nu știu care grup are, pe Facebook, mai mulți susținători. A “câștigat”, oare, vestita catedrală? Sau copiii africani?

Pe pagina de Facebook a mămicii adoptive a lui Nshuti n-am găsit nici imaginea cu Notre Dame în flăcări, nici copilul pândit de vultur. Ba nu l-am găsit nici chiar pe Nshuti.

Citiţi şi Curg donaţiile pentru refacerea Catedralei Notre Dame de Paris

Ea îmi povestise, însă, mai devreme, că s-a întristat să vadă știrea cu incendiul de la Notre Dame. Mi-a mai spus că, până să-l adopte pe băiat, a făcut voluntariat într-un orfelinat de la noi. Și a încercat, pe cât a putut, să-i mai înveselească pe micuți și să-i ajute din puținul ei. Nici asta n-a postat pe Facebook…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

“Dumnezeul fotografilor a văzut ce fac, a râs și m-a iertat”

Peter Lindbergh și nașterea supermodelelor

Nou! Secret Crush de la Facebook – cea mai tare aplicație de dating

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
847 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro