În nordul Americii, există și astăzi vânători de animale cu blană prețioasă. Ei folosesc capcane pentru capturarea lor.
Eram într-o pauză între două cursuri, în anul trei la facultatea de medicină. ”Putem vorbi?” Un tip înalt, o figură rece, inexpresivă, vreo treizeci de ani. În mintea mea, clișeul cinematografic al ofițerului de la gestapo. ”Sunt locotenentul cutare de la Securitate, am ceva important să vă spun, vă aștept la adresa asta, ora h”. Și dispare.
Anul era 1980. Cultul lui Ceaușescu, cozile la alimente de bază, în contradicție cu propaganda comunistă. Radio Europa Liberă devenise sursa principală de informație. George Orwell și Tocqueville, două lecturi mai degrabă întâmplătoare, Biblia, Metronomul lui Cornel Chiriac de la Radio Europa Liberă, erau doar câteva din reperele pe care îmi construiam conștiița, într-o lume care se transforma în lagăr de muncă forțată.
Seara m-am dus la un hotel din oraș, locul de întâlnire. ”Țara noastră a devenit placă turnantă pentru unele agenturi teroriste. Printre studenții străini care vin la noi sunt și agenți ostili. Vrem să-i monitorizăm, avem nevoie de tine. Îți cerem discreție totală, inclusiv față de familie”… Mă văd plonjat în plin film de contraspionaj. Uau! Îmi trasează condițiile de contact și ne despărțim abrupt.
La ce să mă gândesc câteva zile, să întorc pe toate fețele întâlnirea cu omul Securității. Nu am povestit nimic acasă. Cunoșteam termenul ”turnător”. Știam ce se întâmplă prin lume și mai ales în Orientul Apropiat. Tata îmi imprimase un profund spirit proisraelian. Dar colaborator, turnător al colegilor mei? În fond, Ceaușescu susținea mișcările teroriste, doar era prieten cu Gaddafi și cu Arafat. Mă aflam în plină criză de conștiință. Capcana se deschisese în fața mea, iar instinctul de supraviețuire mă acaparase total. Am ales să aștept, să dau târcoale capcanei. O altă întâlnire anodină, nimic de semnalat, liniște etc. Dar următoarea a însemnat și deconspirarea capcanei. O foaie de hârtie și un angajament. ”O chestiune de rutină, nu te angajează cu nimic, trebuie doar să semnezi. Apoi ar putea să vină niște avantaje, ști, poate vrei să călătorești, poate benzină, poate…”. Hmm, trebuie să mă gândesc, mai vedem…
Ajung acasă și îi spun tatei. Ce să fac? Nu semna, îmi spune tata. Și ține-i în șah, dacă văd că nu le dai nimic te vor lăsa în pace. Ești pe teren minat, dar nu-ți vinde sufletul. Sunt ticăloși.
Nu mi l-aș fi văndut, tati, dar mi-a fost frică, o frică de animal încolțit. Încă două întâlniri, aceeași foaie, același refuz. Și apoi nimic. Capcana a fost pentru moment închisă.
Capcana
Anul 1989 a deschis larg porțile cetății. Credeam că libertatea va permite fiecăruia să-și exprime credințele, că întunericul și frica se vor transforma peste noapte în sinceritate și adevăr. Cu un entuziasm naiv, am afișat în sala de așteptare a cabinetului meu de la mină, Proclamația de la Timișoara, imaginea Regelui Mihai, programul Partidului Național Liberal. Am fost ales să organizez ”tineretul” din oraș, în cadrul unei mișcări care se numea FSN. Eram acolo medici, ingineri, milițieni, șefi de aprozar și… securiști. Capcana era din nou deschisă.
Televiziunea debita manipulări grosiere pe bandă rulantă, naționalismul ceaușist era pe toate canalele de distribuție în masă, un anume colonel de securitate devenise eroul prietenilor mei, oameni cu care împărtășisem vise, cărți, frustrări. ”A apărat România de spioni și de teroriști, Securitatea ne-a apărat de străinii haini, care vin iar și iar, să ne fure țara. Avem nevoie de oameni ca el”…
Singur, într-o lume care nu voia să dispară, m-am retras din FSN și am început o grevă a foamei împotriva confiscării a ceea ce credeam atunci că este o revoluție anticomunistă. M-au privit ca pe o insectă ciudată, mi-au luat sânge pentru glicemie și mi-au spus să-mi bag mințile în cap. M-am văzut prins într-o luptă inegală, sortită eșecului. Fără prieteni, fără plasă de siguranță. Duminica orbului din 20 Mai 1990 a fost de fapt sfârșitul de facto al democrației în România.
Ce a urmat a fost și este și astăzi o mascaradă, de fapt o tranziție economică, prin care avuția țării a trecut din gestiunea unică a Securității în gestiunea parcelată a oamenilor Securității. Toate schimbările politice au fost monitorizate, dirijate. S-au perindat oameni politici care au trecut prin laboratoarele securității. Nimic nu a fost întâmplător.
Alegerile libere sunt o iluzie, atâta timp cât principala sursă de informație și de divertisment a populației este televiziunea.
O capcană pentru un întreg popor. Vânători și vânat. Iepuri, fazani și animăluțe cu blană scumpă. Am ales să plec. Să fug. Anii lungi în care mi-am dospit conștiița de om al cetății nu-mi dau pace, mă chinuie. Mă simt atins de o boală incurabilă. Cum am lăsat noi, ca popor, să se întâmple? Gândul ăsta nu-mi dă pace, îmi otrăvește viața. Rănile capcanei mă dor încă, în diminețile mele de insomnie. De ce? De ce?…
În nordul Americii există încă oameni care pun capcane pentru animale cu blana scumpă. Se numesc trapperi și sunt oameni liberi. Poate cei mai liberi…
Citiți și No pasaran!
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Pentru că de atâtea ori m-am dus la muncă cu sufletul frânt
Dacă întrebi 10 studenți la medicină…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
