Gândurile, ce pierdere de vreme!

7 September 2020

Gândurile, ce pierdere de vreme! Cine le-a mai inventat? Uneori zici că-s vrăbiuțele de pe pervaz care ciripesc de zor și tot ca niște vrăbiuțe, dacă le închizi geamul, în mare grabă și fără să le anunți, zboară care încotro. Și încearcă după să le mai chemi înapoi, așteaptă doar să vezi dacă se vor mai întoarce, în liniște, cu speranța că o să mai prinzi vreun înțeles din fâlfâitul din ce în ce mai îndepărtat.

Posibil ca unele să se întoarcă, pentru că ți-ai făcut cuib cu unele gânduri, obsesii sau dorințe. Poate se vor așeza din nou pe pervazul tău… dar în ce fel!? În ce ordine? Și cât de târziu se întorc uneori, găsindu-te pe tine schimbată. Niciuna parcă nu mai stă pe locul dinainte iar, acum, cuvintele lor trec de la una la alta lăsând goluri unde celelalte nu s-au mai întors. Destul de confuze.

Ce pierdere de vreme cu gânditul ăsta! Nu mai zic cu cititul sau cu scrisul! Se întâmplă atât de multe lucruri în afara ta, se schimbă atât de multe, uneori cu o viteză uluitoare, iar tu nu stai decât să-ți muncești mintea cu niște idei, cu niște cuvinte acolo, vai de capul lor, spuse sau scrise oricum în milioane de alte feluri. Ce rost mai are aceeași repetabilă înșiruire de fapte, același suflu, alte forme, da, uneori, dar în definitiv aceleași întâmplări.

Nu mai zic, ce rost să vorbești și tu despre ceva ce oricum nu contează? Despre ceva ce mulți alții dinaintea ta au scris deja și, indiferent cât de clar și frumos au scris, tot ceva fără importanță a rămas… m-am apucat recent de Nana a lui Émile Zola și după vreo 50 de pagini m-am dus repede să văd în ce an a fost scrisă. A trecut destul timp, destul timp încât aceleași lucruri să prindă rădăcini adânci. Și nu să se schimbe, în bine.

Întâmplarea de la începutul romanului, atunci când tânărul La Faloise, recent sosit la Paris, îl întâlnește pe directorul teatrului Variétés, „acel păpușar de femei pe care le trata precum un paznic de ocnași”, m-a făcut să-mi dau ochii peste cap cu acel: nu din nou!

Tânărul, vrând să fie amabil și „să nu fie socotit drept un provincial” care nu știe să deschidă și să poarte o conversație în lumea bună, începe prin a-i spune lui Bordenave ”teatrul dumneavoastră…”, și cam atât, pentru că directorul îl întrerupe ”netulburat, cu un cuvânt brutal, ca unuia căruia îi plăcea să vorbească pe șleau”: „Spune bordelul meu”.

Un pic mai încolo, atunci când tânărul neascultător nu îi spune teatrului așa cum i s-a cerut, este întrerupt din nou ”cu acea încăpățânare a omului convins”: ”spune-i bordelul meu”. Directori ca el există și astăzi! Locuri pe care să le putem numim bordeluri, multe. Și încă ceva, nu știu dacă să-l admir pe Bordenave pentru că-și asumă ceea ce reprezintă în realitate teatrul pe care îl conduce sau dacă să-l disprețuiesc și mai tare pentru că, știind bine ce face, totuși o face. Nu, nu cred că e mai puțin păcătos păcătosul asumat, nu e mai benefică onestitatea neștiinței, inconștienței, ba mai mult, când faci cu bună știință un rău, ești cel puțin de două ori mai rău.

Și, totuși, ce pierdere de vreme! :)))

Pe Simona o găsiți și aici

Toate articolele, aici

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu pot să mulțumesc decât o persoană pe zi. Astăzi, mă aleg pe mine

Concert, teatru pentru copii, ateliere și târg pe 11 și 12 septembrie la Grădina cu Artiști

Femeia care hotărăște într-o zi că nu mai vrea să trăiască cu firimituri

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro