Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Gogoşi cu aromă de antigel!

14 June 2018

Iată câteva dintre avertizările pe care Asociaţia Pro Consumatori (APC) şi Fundaţia „Mâine va fi mai bine” ni le transmit în urma studiului referitor la calitatea gogoşilor fabricate din aluat congelat din cadrul Campaniei Naționale de Informare și Educare: „Tu ştii ce alegi?”:

Gogoşile din aluat congelat mustesc de chimicale!
O gogoaşă din aluat congelat conţine până la 14 chimicale!
Gogoşi cu aromă de lapte!
Gogoşile conţin grăsimi trans peste limitele de siguranţă!
Gogoşi din aluat congelat colorate cu dioxid de titan!
Gogoşi glazurate cu carmin!
28 de aditivi alimentari descoperiţi în gogoşile analizate!
O gogoaşă conţine până la 5 linguriţe de zahăr!
O gogoaşă consumată zilnic timp de 30 de zile modifică greutatea corporală cu 1,5 kg!

Campania are ca scop îmbunătățirea legislaţiei aplicabile protecţiei consumatorilor, promovarea unui stil de viață sănătos și tragerea unui semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr, grăsimi și aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.

gogosi

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri) 20 tipuri de gogoşi, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestor produse și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor. Au fost analizate următoarele tipuri de gogoşi: gogoşi cu umplutură de ciocolată, gogoşi cu vanilie, gogoşi cu caramel, gogoşi cu umplutură de fructe, gogoşi cu glazură de ciocolată, gogoşi cu biscuiţi Oreo, gogoşi cu umplutură de zmeură, gogoşi cu zahăr, gogoşi cu gem de fructe, gogoşi cu aromă de vişine, gogoşi simple, gogoşi cu aromă de vanilie, gogoşi cu glazură de cacao, gogoşi cu cremă de vişine, gogoşi cu cremă de căpşuni, gogoşi cu scorţişoară, gogoşi cu glazură de ciocolată albă, gogoşi cu ciocolată şi alune, gogoşi cu umplutură de gem de caise şi gogoşi berlineze.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonată de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. Aceștia au formulat următoarele concluzii:

E120 – Carminul sau acidul carminic este un colorant roşu strălucitor care se obţine dintr-o specie de insecte numită coșenilă. Carminul nu este recomandat în alimentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate şi deficienţe de concentrare. Poate produce astm, alergii şi rinite.

E 171 – dioxid de titan este un colorant artificial. Din studiile efectuate pe animale, s-a observat faptul că E 171 ar provoca diferite leziuni la nivelul aparatului cardiovascular, dar și la nivelul ficatului. De asemenea, s-au observat modificări și la nivelul splinei și rinichilor, dar și a sistemului imunitar. Dioxidul de titan sau E171 a fost clasificat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. În Germania, acest aditiv alimentar a fost interzis.

E 202 – sorbat de potasiu este un conservant ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.

E 330 – acidul citric este un agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor. Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

E 412 – gumă de guar este o polizaharidă folosită în industria alimentară ca stabilizator, emulgator și agent de îngroșare. Poate provoca greață, flatulență și crampe.

E 415 – gumă de xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria Xanthomonas campestris. Poate provoca balonare, flatulență, diaree, crampe abdominale și scăderea glicemiei.

E 450 – difosfat disodic este un emulgator care poate provoca reacții alergice, tulburări de tranzit intestinal și modifică echilibrul calciu-fosfor din organism.

E 904 – shellac este un aditiv folosit pentru a da strălucire unor produse alimentare și care poate produce iritații la nivelul pielii.

E 920 – cisteină este agent de tratare a făinei, nu se adaugă în făina integrală, iar diabeticii trebuie să evite această substanță pentru că poate interfera cu insulina. Acest aditiv se obține din păr uman, pene de păsări, păr de porc, gheare de păsări, copite și coarne de animale, produse petroliere secundare. Peste 80% din producția mondială de L-cisteină este realizată în China utilizând ca sursă naturală părul.

E 1520 – propilen glicol se utilizează ca antigel în radiatoarele motoarelor și se extrage din țiței. Produce stări depresive ale sistemului nervos central, este neurotoxic și cardiotoxic. În contact cu pielea produce dermatite.

Majoritatea studiilor realizate şi date publicităţii de specialişti au demonstrat că grăsimile trans sunt responsabile cu obezitatea, boli de inimă, diabet, boli degenerative ale articulaţiilor, depresie, modificări comportamentale. De asemenea, aceste grăsimi determină creşterea colesterolului „rău“ şi induce scăderea colesterolului „bun“ cu efecte teratogene şi cancerigene din cauza folosirii lor mai ales la prăjit.
Consumul de grăsimi trans industriale a fost asociat cu o creştere cu 24% a riscului de mortalitate provocată de boli cardiovasculare, cu o creştere de 34% a riscului general de deces şi cu o creştere cu 21% a riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, se precizează într-un studiu publicat în prestigiosul British Medical Journal.

Grăsimile trans nesaturate, cunoscute şi sub numele de „grăsimi trans”, precum uleiurile hidrogenate au mai multe calităţi şi proprietăţi industriale anume, acelea că asigură o perioadă de conservare mai mare pentru alimentele procesate.

Cu toate că nu este popularizată informația pe cât ar fi necesar, există un larg consens ştiințific referitor la riscurile majore asupra sănătății publice generate de consumul în cantități mari de AGTN (acizi graşi trans-nesaturaţi). Aportul caloric zilnic mai mare de 2% provenit din AGTN crește riscul de deces prin boală cardiovasculară cu 20-32%, mai mult decât orice alt macro-nutrient. De asemenea, AGTN cresc riscul de accident vascular cerebral, diabet zaharat, obezitate, neoplazii și boală Alzheimer. În anul 2010 se considera că doar AGTN alimentari sunt responsabili de 50.000 de decese anual în Europa. IHME (Insitute for Health Metrics and Evaluation), institut independent de măsurători în sănătate, estimează că pe locul 1 ca pondere a factorilor de risc pentru deces și dizabilitate în România se află riscul alimentar.

„Acest produs fabricat din aluat congelat nu are nimic în comun cu cel tradiţional realizat din aluat plămădit în aceeaşi zi. Reţeta gogoşilor tradiţionale conţine făină, lapte/apă, gălbenuş de ouă, ulei de floarea soarelui, zahăr, drojdie şi sare. Din păcate, gogoşile comercializate în supermarketuri constituie gustarea sau micul dejun al multor adulţi, însă, puţini dintre aceştia cunosc faptul că aceste gogoşi au o încărcătură chimică foarte mare, constituită din conservanți, coloranţi, acidifianţi, emulsifianţi şi arome sintetice. Gogoşile sunt produse hipercalorice, cu un conţinut ridicat de grăsimi trans şi zahăr sub diverse forme, fapt care nu le recomandă să facă parte din alimentaţia femeilor însărcinate şi a celor care suferă de boli cardiovasculare, renale şi sindrom metabolic.”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte APC.



Citiţi şi

E jale la mare, pericol de femei acre!

Pericolele de pe masa de Paște

78% din bulionul şi pasta de tomate trebuie retrase de la comercializare!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,423 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro