Greșeala lui Julien

31 January 2021

Monaco, 1964

Pleoapele i se deschiseră greoi, dar nu voiau nicicum să rămână așa. Foșnetele discrete însă îl obligară să facă un efort, căci ceva nu era în regulă. Atunci văzu, ca prin ceață încă, imaginea din fața lui. Încremeni și sângele îi îngheță în vene.

— Ce cauți acolo?

Când Nora se întoarse, era deja în spatele ei, la doi pași distanță. Nimic nu mai trăda faptul că tocmai se trezise. Ea a rămas neclintită, cu mâna pe niște hârtii din sertarul deschis. Fața ei albă de păpușă se îngălbeni.

— Îmi pare rău, începu să se bâlbâie, tremurând ca o trestie. Nu am niciun ban în buzunar, dar am o soră mică de crescut și… și…

El rămase impasibil, iar ochii-i de un cenușiu crud se mutară spre portofelul care zăcea nederanjat pe un teanc de ziare vechi. Îl deschise și văzu că toți banii erau la locul lor. Nimic nu lipsea.

— Minți, spuse calm, și chipul lui cu trăsături fine rămase la fel de neutru.

Nora se gândi atunci, că de nu ar fi fost informată legat de cine era acest Julien și ce fapte comisese în trecut, nici n-ar fi ajuns să bănuiască ce se ascundea în spatele chipului plăcut. Avea trăsături fine, simetrice. O frumusețe clasică, lipsită de artificial. Părul negru, pieptănat într-o parte completa toată acea imagine. Oricine l-ar fi văzut ar fi jurat că era mai degrabă un model care tocmai terminase o ședință foto și în niciun caz un interlop.

Își desprinse degetele de pe sertarul deschis și, analizându-și în grabă opțiunile, o alese pe cea mai potrivită situației: rolul de victimă.

Ochii, conturați puternic cu tuș negru, se umeziră la comandă.

— Îmi pare atât de rău, îmi e atât de rușine, izbucni ea într-un plâns, încărcat de emoție studiată, însă nu neapărat isteric. Intervalul dintre suspine fu ales cu mare atenție.

— Spune-mi ce căutai.

Încă avea fața acoperită când auzi un sunet familiar. Nu era nevoie să-și înlăture palmele din fața ochilor ca să știe despre ce era vorba. Avea un pistol la tâmplă, dar nu se agită prea tare. Motivul pentru care fusese trimisă la Julien, era faptul că bărbatul de douăzeci și nouă de ani era cunoscut în lumea subterană ca un ins periculos, dar cu principii bine înrădăcinate. Nu ar fi ucis o femeie sau un copil nici pentru toți banii din lume. Arma era strict pentru intimidare.

Reacția ei, sau mai degrabă lipsa acesteia, veni ca o confirmare suplimentară a ipotezei lui Julien. Nora fusese trimisă de cineva. Cum de fusese atât de fraier? Făcuse o greșeală de începător. Însă nimic din ce văzuse în noaptea aceea nu-i indicase că Nora ar fi putut reprezenta un pericol. Nu avea mai mult de douăzeci și cinci de ani, iar părul blond, de o strălucire nepământească, adunat în vârful capului, de unde aluneca apoi în onduleuri naturale, îl dusese cu gândul la păpușile cu care se juca sora lui când erau mici.

O înșfăcă violent de braț și o trase spre el.

— Spune-mi în momentul ăsta cine te-a trimis. Dacă faci asta, te las în viață.

Cu o întârziere la fel de studiată ca absolut fiecare gest sau cuvânt ce-i ieșise până atunci pe gură, Nora mărturisi:

— Frederic Bardin.

În clipa aceea, peste chipul lui neutru se așternu o uluire pură. Emoția fu la fel de evidentă ca o crăpătură într-un tablou de mare valoare.

— Te-a trimis pentru ce?

Nora înghiți în sec și strânse ochii pentru câteva clipe.

— Te rog, ia pistolul ăsta de lângă mine, se pisici. Nu-ți sunt dușman, eu doar fac ce mi se spune. Chiar am o soră de crescut, adăugă cu voce plânsă și își trase nasul.

Zăbovi puțin înainte de a-i onora rugămintea, dar, în cele din urmă, așeză arma pe o măsuță rotundă. Nora răsuflă liniștită și umerii i se detensionară.

— Spune-mi totul și va fi bine, îi ceru pe un ton jos.

— Dar să nu-i spui ceva de mine, îl imploră cu deznădăjduire crescândă. O să mă omoare.

— Nu-i voi spune, o asigură sec.

Furia lui nu se îndrepta atât spre ea și spre nenorocitul de Bardin, pe cât se îndrepta spre sine însuși. Reușise ani de zile să se țină departe de probleme, rămânând rațional în orice situație. Dar în noaptea aceea călcase strâmb. Cum ar fi putut să suspecteze ceva? O văzuse pe tânăra femeie agresată de un bărbat necunoscut ce încerca s-o înghesuie într-un colț întunecat. Cum ar fi putut să nu intervină? Era atât de speriată, tremura și plângea atât de tare, încât lăsase garda jos și o luase în apartamentul lui. Îi umpluse un pahar cu apă și-i dăduse un palton, căci necunoscutul aproape că-i sfâșiase rochia. Intenționase s-o liniștească puțin și apoi s-o conducă acasă, dar se pomenise efectiv subjugat de frumusețea ei din altă lume și ajunsese cu ea în pat. Acum nu exista loc de îndoială. Nora – dacă acesta era numele ei – nu fusese atacată de nimeni. Totul fusese o înscenare menită s-o aducă în apartamentul lui.

— Frederic susține că nu l-ai ucis pe Clement, așa cum v-ați înțeles. Bănuiește că lupți pe două fronturi și mi-a cerut să aflu dacă e așa. Am căutat prin sertare după indicii. Dar eu nu știu, jur că nu știu, nici cine e Clement și nici cine ești tu. Eu doar am nevoie de bani.
Julien se uită la ea cu o privire încărcată de păreri de rău. Nici el nu știa pentru ce erau regretele. Îi era milă de Nora și pentru situația în care fusese pusă sau era altceva, ceva mult mai profund care nu avea neapărat legătură cu înțelegerea dintre el și Frederic? Poate era și asta, dar în sinea lui știa adevărul. Pentru prima dată în mulți ani, fusese dispus să lase totul deoparte – pentru câteva ore măcar. Niciodată nu văzuse o femeie mai frumoasă ca Nora.

— Nu pricep, rosti încurcat. De unde a scos-o Frederic pe asta? Clement e mort. Și-a primit confirmarea.

— Nu știu, nu-mi mai spune, nu vreau să știu, îl rugă temătoare. Cu cât știu mai puține, cu atât mai bine. Oricum, dacă află că m-ai prins… mă omoară.

— N-o să afle, spuse Julien după un scurt moment de gândire. Îi vei spune așa: nu ai aflat absolut nimic, n-ai găsit nimic, dar ai reușit să scoți de la mine motivul pentru care nu am mai dat niciun semn de viață – pentru că asta, cred eu, l-a pus pe gânduri. Săptămâna trecută am fost țintuit la pat de gripă violentă, care m-a împiedicat să mă deplasez mai mult. Asta-l va liniști, iar tu îți vei fi făcut datoria.

Nora încă se smiorcăia.

— Deci mă lași să plec?

Bună întrebare. Ar fi trebuit s-o lase să plece? Pe lângă faptul că el nu ucidea femei, nici nu putea spune că exista un motiv suficient de bun pentru a o lichida. Frederic era un paranoic. Nu-l văzuse câteva zile și imediat i se și puseseră rotițele în mișcare. Nu avea motive să se teamă. Nu se plimba dintr-un clan în altul. Ce i se părea foarte ciudat era faptul că bătrânul lup se îndoia că-l ucisese pe Clement. Cum venea asta? Era adevărat că nu-i confirmase personal, dar o făcuse prin cineva.

Luă din nou arma în mână și o răsuci de câteva ori, privind-o pe Nora cercetător. Într-un final, și nu în totalitate datorită unei analize raționale, o declară nevinovată. Pentru o siguranță suplimentară, o prinse pe femeie de mijloc și își trecu mâna liberă peste corpul ei, asigurându-se că nu urma să plece din apartamentul lui cu ceva ce nu trebuia. Nu era tocmai cavaleresc s-o pipăie cu așa nerușinare, dar cu câteva ore în urmă, oricum mâinile îi ajunseseră peste tot, deci asta-l scuza oarecum. Era curată.

— Da, te las să pleci, îi spuse, într-un final, eliberând-o.

Deschise ușa apartamentului și i se dădu din cale. Ea aproape că o luă la fugă.

Rămas singur, se tolăni pe pat. Așternuturile încă miroseau a parfumul ei și găsi câteva fire de păr blond pe perna goală. Le luă între degete și le răsuci de câteva ori, cu gândul la ea. Cât de frumoasă era și cât de bine îl făcuse să se simtă în noaptea aceea.

Era pe punctul de a ațipi când auzi mai multe mașini parcând în fața clădirii. Încruntat, merse la geam și aproape că-și vărsă stomacul acolo și atunci. Poliția. Dintr-una dintre mașini coborî Nora. Cum a putut să fie atât de idiot? Nu era trimisa lui Frederic. Nenorocita era polițistă.

…Iar el, cu câteva minute în urmă, mărturisise o crimă.

Guest post by Cynthia Orszag

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O altă ea

Fin del Mundo (3)

Tipuri de amante

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro