Horoscop săptămânal 23 – 29 noiembrie 2015

23 November 2015

IngridCea mai tumultoasă săptămână a toamnei, una din cele mai intense ale acestui an, începe azi. Joi, 26 noiembrie e o zi de notat în calendar: adevărul e pe cale să fie limpezit de minciună, realitatea se arată mai clar ca niciodată graţie cuadraturii Saturn-Neptun. În aceeaşi zi se petrece Luna Plină în Gemeni, cu Soarele luminând din Săgetător. Şi nu e tot: clipe agitate ori surprize de toate felurile, luni şi marţi cu opoziţia Venus-Uranus. Marţi e o zi bună de lucru, ca de miercuri până duminică să privim către ape învolburate: confuzie, amânări, posibile piedici, dialoguri tensionate – toate sporite de vivacitatea Lunii Pline ce va da tuturor imbold de a acţiona aici şi acum.

Cuadratura Saturn-Neptun – prima dintr-o serie de trei – este exactă joi 26 noiembrie la gradul 7 Săgetător şi ne va întreba fără ocolişuri: adevăr ori minciună? În plan personal, va fi necesar să risipim iluziile şi să privim lucid în faţă un anume adevăr. Unde ne lăsăm păcăliţi sau unde ne minţim singuri? Aflarea adevărului va fi un proces de durată, Saturn va avea încă două confruntări cu Neptun, în iunie şi în septembrie 2016. Pentru unii dintre voi, cuadratura Saturn-Neptun poate rămâne doar o ştire nesemnificativă, ea este importantă pentru cei cu repere personale în jurul gradului 7 (+/- 3 grade) Săgetător-Peşti-Gemeni-Fecioară.

Miercuri după miezul nopţii, calendaristic în dimineaţa zilei de joi 26 noiembrie, se petrece Luna Plină din Gemeni cu Soarele, fireşte în opoziţie, în semnul Săgetătorului. Gradul 4 pe axa Gemeni-Săgetător în conjuncţie cu Mercur şi temutul Saturn. S-ar putea spune că-i o Lună Plină ca oricare alta – acum cu vibraţia semnului patronat de Mercur, Gemenii – dacă Soarele şi Luna n-ar fi exact în mijlocul încleştării dintre Saturn şi Neptun. Cuadratura Saturn-Neptun despre care scriam mai sus potenţează vibraţia şi eventualele efecte produse de Luna Plină. Luna Plină va aduce o binefăcătoare lumină ce va arăta fiecăruia care este problema şi ce este de făcut. Ceva trebuie lăsat în urmă, de data aceasta ar putea fi vorba de iluzii ori neadevăruri pe care s-a ridicat un edificiu fragil şi, din păcate, efemer.

Efervescenţă este cuvântul zilei de luni când are loc opoziţia Venus-Uranus, ce poate aduce surprize (să sperăm plăcute) în dragoste şi chestiuni financiare. Dar şi clipe de nesiguranţă, hotărâri pripite, reacţii neaşteptate. Chibzuinţa ar putea fi de folos.

Sextilul Marte-Saturn de marţi echilibrează un pic lucrurile aducând precizie şi randament în orice acţiune, însemnând un pas înainte mai ales în proiectele aflate în lucru.

Tot despre realitate versus iluzii povestesc şi succesivele cuadraturi Mercur-Neptun şi Soare-Neptun (prima se petrece miercuri, cea de-a doua duminică). Ar fi păgubos ca într-o săptămână atât de aglomerată să privim aspectele active în chip separat. Întreaga vibraţie a săptămânii e ca o bătaie de clopote ce vesteşte un singur lucru: undeva există o eroare ce trebuie îndreptată, fie că vorbim de traseul personal ori de situaţii la nivel global. O speranţă e deşartă, o credinţă e păguboasă şi nu serveşte prezentului, un neadevăr pune stavilă viitorului. Ce ştii, ce crezi şi ce speri ar putea fi trei noţiuni complet diferite. Adevărul ni se arată, e timpul să îl folosim. Alminteri, putem dansa fericiţi pe marginea prăpastiei, în jos este hăul.

horoscop

Scarlett Johansson – actriță americană, n. 22 noiembrie 1984, Soare, Mercur în Săgetător

Berbec – Comunicarea şi relaţiile cu ceilalţi sunt evidenţiate în această săptămână. Întâi, luni şi marţi Venus poate aduce o surpriză într-un parteneriat, poate şi un dar sau un câştig. Luna Plină poate da tonul unor discuţii intense şi poate aduce la lumină un adevăr. Ori mai multe.

Taur – Ceva nou la serviciu luni şi marţi – o veste, o mărire de salariu, poate un coleg nou. Valorile personale, siguranţa materială versus bunuri comune este tema Lunii Pline de joi. Poate un parteneriat ia sfârşit, o vânzare ori un transfer de bunuri. Ori o restructurare a cheltuielilor.

Gemeni – O săptămână intensă pentru mulţi dintre voi: emoţii puternice, dorinţe asemenea. Poate fi o luptă între ce vă doriţi şi aşteptările de la un parteneriat ori aşteptările partenerului în ceea ce vă priveşte. Ideal ar fi să nu luaţi hotărâri pripite în această săptămână.

Rac – Nostalgie poate fi cuvântul săptămânii pentru voi. Întâmplări din trecut, amintiri pot reveni în memorie în aceste zile. Poate un secret ori un gând tainic ce se doreşte a fi destăinuit. Nimic rău în a fi vulnerabil din când în când. Saturn spune să vă îngrijiţi mai mult sănătatea.

Leu – Preţuirea celor din jur vis-a-vis de preţuirea de sine ar putea fi tema săptămânii. Cuadratura Saturn-Neptun ar putea scoate la iveală un adevăr şi anume: cel mai mare admirator al tău trebuie să fii tu, oamenii vin şi pleacă, nu poţi construi capital emoţional doar din admiraţia celorlalţi.

Fecioară – Cariera profesională (ori căsătoria în cazul doamnelor) este zona fierbinte a acestei toamne. Probabil că se doreşte o schimbare ori un adevăr aflat duce către o schimbare. Ori poate aşteptări înşelate provoacă o ruptură. Zic să cugetaţi atent către orice schimbare bruscă.

Balanţă – Ar trebui să fie o perioadă bună pentru voi, mai degrabă feriţi de întreaga agitaţie astrală. E o săptămână bună de socotit credinţe şi dorinţe, încotro vă îndreptaţi şi cu ce scop. Prima parte a săptămânii ar putea veni cu o surpriză într-un parteneriat amoros şi poate fi productivă la locul de muncă.

Scorpion – Săptămână bună pentru planuri de natură financiară, însă n-ar strica înainte o analiză a dorinţelor personale. Ce talente aveţi, ce vă place să faceţi? cu ce vă mândriţi? Cu răspunsul aflat puteţi căuta căi de a folosi acele talente într-un plan de afaceri. Aveţi vreme să acţionaţi până la sfârşitul lui 2017.

Săgetător – Dacă n-aţi citit horoscopul anului 2015, poate aruncaţi o privire. E o toamnă bogată pentru mulţi dintre voi, dar poate şi uşor greoaie, restrictivă. În această săptămână e o şansă pentru câteva clarificări. În parteneriate, cel mai probabil. Poate că e nevoie să vă asumaţi nişte responsabilităţi, să luaţi hotărâri, să priviţi detaliile, nu doar imaginea de ansamblu.

Capricorn – Serviciul ar putea fi sectorul vulnerabil în această săptămână: poate e nevoie să faceţi câteva schimbări în comunicarea cu ceilalţi. Dacă sunteţi şef, cei din subordine pot provoca dureri de cap. Dacă lucraţi în echipă, colegii pot fi cei rigizi. Informaţii ce pot aduce clarificări.

Vărsător – Iubirea e sectorul fierbinte pentru voi în această săptămână. O pasiune fulgerătoare, o dragoste la prima vedere, o iubire reaprinsă ori o iubire imposibilă – scenariile pot fi foarte diferite. Pot fi sentimente de nesiguranţă, accentuate acum de Luna Plină. De folos: nimic nu este sigur într-o lume nesigură.

Peşti – Asemenea Săgetătorilor, şi voi aţi putea traversa o perioada intensă, bogată în provocări. Poate că serviciul vă creează angoase. Probabil sunteţi nevoiţi să vă asumaţi câteva responsabilităţi noi ce vin cu efecte asupra căminului/familiei ori a intimităţii voastre. Poate încercaţi să faceţi mai mult decât fizic e posibil. Ca soluţie: respiraţi adânc şi faceţi paşi mărunţi.

Notă: Analiza săptămânii în curs urmăreşte mişcarea planetelor pe cer, nu şi povestea fiecărui individ în parte. Horoscopul e bun de citit ca inspiraţie: nu vi se spune ce veţi face, liberul vostru arbitru hotărăşte acest lucru. Cel mult, poate fi folosit că sfat prietenesc, de luat ori nu în seamă. Dacă nu vă cunoaşteţi semnul Ascendentului, citiţi la semnul Soarelui. Dacă vă cunoaşteţi Ascendentul, citiţi la ambele semne şi folosiţi ce vă e util. Fiecare are o poveste unică de viaţă, alcătuită din destin, moştenire de familie şi liber arbitru. Vă mulţumesc! 🙂

© Copyright 2014 Ingrid Panaitiu – Exclusiv pentru Catchy.ro



Citiţi şi

3 septembrie 2024, ora 4:55 – Lună Nouă în Fecioară (horoscop)

Lună plină în Vărsător, 19 august 2024, ora 21:26 (horoscop)

4 august 2024, ora 14:13, Lună Nouă în LEU (horoscop)- ÎNDRĂZNEȘTE!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro