Horoscop săptămânal 7 -13 martie 2016

Ingrid Panaitiu

7 March 2016

Ingrid

Martie bogat se arată, primele daruri sosesc în această săptămână: eclipsă totală de Soare miercuri dimineaţă, cu Luminariile în cel mai idealist semn al zodiacului, Peştii. Întreaga scenă astrală e ocupată de Peşti în aceste zile: vineri, mesagerul Mercur are o întâlnire inspirată cu Neptun, iar de sâmbătă însăşi Afrodita porneşte în căutarea iubirii romantice, e Venus în voiaj prin semnul Peştilor.

Sunt clipe în viaţă care ne iau cu totul prin surprindere. Boala cuiva drag urmată de moartea ce intră nepoftită pe uşă – am credinţa că cei mai mulţi dintre voi aţi suferit la un moment dat în viaţă o mare pierdere: un prieten, o fiinţă foarte apropiată, ba chiar un suflet necuvântător. Cea dintâi trăire este frica! Grija, necunoscutul, neputinţa, uneori vina că nu poţi face mai mult, toate dublate de durerea unei iminente pierderi. Plângem de mila noastră când o fiinţă care ne iubeşte pleacă. În caruselul acestor emoţii puternice uităm cu uşurinţă ce este cel mai important: iubirea! Înghiţiţi de propria suferinţă, trecem cu vederea că timpul e nemilos de scurt şi ne-a mai rămas o ultimă şansă de a dărui şi de a primi înapoi iubire. E ceea ce un suflet pregătit de drum are nevoie de la noi în ultimele sale clipe şi clişeu ori ba, mereu avem de ales între frică şi iubire. Uşor de scris, greu de trăit, cu siguranţă!

Aceasta este chemarea Lunii Noi din această săptămână, o Eclipsă totală de Soare ce se petrece miercuri 9 martie, la ora 03:54 la gradul 19 Peşti. Soarele şi Luna au un alai impresionant – Mercur, Neptun şi asteroizii Ceres şi Chiron formează suita celor două Luminarii – cu Jupiter şi Saturn privind din două puncte ce aparţin crucii mobile a zodiacului. O eclipsă asemănătoare s-a petrecut pe 9 martie 1997, la acelaşi grad 19 Peşti, prin urmare n-ar fi rău de amintit ce a însemnat 1997 în viaţa fiecăruia pentru a înţelege în profunzime importanţa acestei eclipse de Soare.

Rachel Hannah Weisz

 Rachel Hannah Weisz este o actriţă britanico-americană, născută la 7 martie 1970 – Soare, Lună, Mercur, Venus în Peşti

Peşti celebri: 
7 martie – Maurice Ravel, Daniel Goleman, Ivan Lendl
8 martie – Carl Philipp Emanuel Bach, Aidan Quinn, Petra Kvitová
9 martie – Amerigo Vespucci, Bobby Fischer, Juliette Binoche
10 martie – Sara Montiel, Chuck Norris, Sharon Stone, Eva Herzigová
11 martie – Rupert Murdoch,
12 martie – Liza Minnelli, Mitt Romney,
13 martie – Mircea Eliade

Eclipsa de Soare este o Lună Nouă petrecută în apropierea axei Nodurilor Lunare şi e cunoscut faptul că Luna Nouă marchează la fiecare 28 de zile un moment de început, seminţe firave se sădesc cu speranţa că vor creşte în lucruri mari, palpabile. De data aceasta însă, vorbim de o eclipsă de Soare alături de Nodul Sud ce ne spune că noul nu poate veni fără a înlătura vechiul devenit acum netrebuincios. E vremea de a lăsa în urmă sentimente, credinţe, oameni, locuri. Asemănătoare ca tonalitate cu Luna Plină din Fecioară de acum două săptămâni, Eclipsa de Soare vesteşte că e vremea se ne deschidem inimile spre iubire, acceptând cursul vieţii aşa cum este: cu nesiguranţă, cu necunoscut şi cu moarte. Iar tocmai acestea să nască în noi credinţa, speranţa, încrederea şi, nu în ultimul rând, iubirea. Sigur, în momente grele, speranţa se pierde cel mai uşor: ce şi în cine să crezi? În ce să ai încredere când pare că totul se năruie în jur? Refuzi speranţa, îmbrăţişezi frica, e acolo, e la îndemână, e ceea ce necunoscutul îţi oferă cu generozitate crudă. Şi, uite aşa, întorci spatele iubirii.

Eclipsele aduc schimbări, iar Peştii sunt un semn mutabil ce ne învaţă că e nevoie de adaptare, de maleabilitate pentru a supravieţui evenimentelor neprevăzute. E timpul pentru vindecare – fizică şi emoţională deopotrivă – cu asterioiul Chiron alături de Soare şi de Lună. Un anume eveniment în următoarele săptămâni/luni poate reînvia dureri sufleteşti mai vechi, oferind, în acelaşi timp, şi şansa vindecării. Avem să ne ascultăm pe noi: ce gândim, ce ne dorim şi ce avem de făcut în acest sens. Saturn formează o cuadratură la gradul eclipsei, în timp ce Jupiter, stăpânul tradiţional al Peştilor, este în opoziţie cu acesta: pot exista piedici, încercări, restricţii, angoase, exagerări, examene de maturitate în următoarele şase luni, până la sezonul eclipselor din toamnă. Dar pot exista şi creativitate, întâlniri de destin, întâmplări fericite, renaşteri de natură spirituală. În plan global putem anticipa mişcări importante pe pieţele financiare, pentru multe state creşterea economică ar putea fi un deziderat imposibil de îndeplinit. Cursul euro şi cotaţia petrolului ar ar putea înregistra fluctuaţii. Evenimente însemnate pot avea loc în următoarele şase luni în Franţa, Italia, Vatican, Spania, Germania şi Egipt, iar cea de-a doua parte a lunii mai ar putea fi intensă din multe puncte de vedere. Şi nu ar fi o surpriză ca Hillary Clinton să fie aleasă următorul preşedinte al Statelor Unite.

Importantă va fi această eclipsă de Soare pentru cei cu repere natale (planete personale, axe, noduri) între gradele 16-22 Peşti, Gemeni, Fecioară, Săgetător. Iubirea va fi combustibilul necesar oricare ar fi obstacolul de trecut: iubire pentru noi, iubire pentru cei din jur, iubire pentru ceea ce suntem, iubire pentru ceea ce facem. Nu ştim ce urmează, nu ştim dacă facem cea mai bună alegere la un moment dat, nu ştim dinainte în ce fel avem de învăţat lecţiile vieţii – dar la orice întrebare sper să aleg iubirea în detrimentul fricii, ceea ce vă doresc şi vouă! Orice dificultate poate fi în cele din urmă un prilej de mai multă iubire.

Vineri, stăpânul gândirii şi al dialogului, Mercur, are întâlnire cu magicianul Neptun şi împreună promit un sfârşit de săptămână foarte creativ. Aspectul exact are loc vineri, dar s-ar putea să-i simţiţi influenţa încă de miercuri-joi: inspiraţie, imaginaţie, dar şi bună-voinţă în dialogul cu ceilalţi. Negativ, conjuncţia Mercur-Neptun se poate manifesta prin confuzie, minciună, înşelătorie, dialoguri păguboase, fanatism ori angoase. Încercaţi să vă rezolvaţi treburile importante în prima parte a săptămânii, iar de joi vă puteţi apleca atenţia către activităţi de natură spirituală presărate cu moderaţie în rutina zilnică.

Tot despre iubire – iubirea necondiţionată – ne va vorbi de sâmbătă zeiţă frumuseţii Venus, în tranzit prin semnul Peştilor până în ziua de 5 aprilie. Locuitoare în Taur şi Balanţă, Venus are o poziţie favorabilă în Peşti, astrologic se numeşte exaltare, anume se bucură de calităţile sale la fel ca în semnele peste care e stăpână. Venus în Peşti poate aprinde în fiecare din noi (chiar şi pentru câteva săptămâni) flacăra iubirii suave, infinite, demnă de romane şi filme de dragoste. Venus în Peşti are darul de a scoate ce-i mai bun din fiecare, indiferent de semnul natal căruia aparţinem: afecţiune, gingăşie, îngăduinţă, iertare, grijă, optimism, imaginaţie, idealism. Este un tranzit foarte benefic tuturor şi îndrăznesc să spun că luna martie este favorabilă căsătoriilor, mai ales până la Luna Plină din 23 martie, dar în mod special în zilele de 12 şi 13 martie când Luna, aflată în creştere, se va afla şi dumneaei într-o poziţie fericită, în tranzit prin Taur, promiţând alături de Soare şi de Venus dragoste, bunăstare şi fericire.

Berbec – Probabil că a venit timpul pentru tine să duci un proiect la bun sfârşit ori să laşi ceva anume în urmă. Din 20 martie va fi timp bun să începi lucruri noi, dar, până atunci, în această săptămână îţi va fi de folos puţină solitudine, ceva emoţie, multă speranţă şi o foarte necesară curăţenie sufletească.

Taur – Trebuie să petreci timp între oameni în această săptămână: contacte noi, prieteni vechi şi noi. Ai de vorbit, de povestit, de împărtăşit opinii. Te poţi gândi la un proiect nou de lungă durată pentru realizarea căruia ai nevoie de colaborarea şi susţinerea celorlalţi. Îndrăzneşte să visezi, visele pot deveni realitate!

Gemeni – Poţi face un pas nou în cariera ta profesională. E timpul acum să plantezi seminţe noi: să aduni informaţii, idei. Poate că o uşă trebuie închisă pentru a deschide una nouă. Trebuie să crezi în visurile tale, trebuie să crezi în şansa ta! Şi zic că măcar acum să dai crezare intuiţiei!

Rac – Eclipsa de Soare de miercuri te îndeamnă să-ţi (re)găseşti libertatea. Independenţa. Libertatea care-ţi oferă siguranţă, echilibru, confort. Mă voi repeta: un Rac fericit este un Rac care munceşte constant la mărirea carapacei de siguranţă în care trăieşte. Doar aşa poate creşte, doar aşa îşi împlineşte speranţele. Sfatul meu: îndrăzneşte!

Leu – Vine o vreme când şi tu, Regele zodiacului, ai de învăţat ceva bun de la Peşti: iertare, iubire necondiţionată, îngăduinţă, renunţarea (măcar temporar) la mândrie şi orgoliu. Partea bună e că semnul Peştilor îţi oferă primul toate cele mai sus enumerate. Îţi vor fi de folos pentru a construi ceva frumos şi trainic alături de partenerul tău (actual ori viitor).

Fecioară – E un an important pentru tine în sectorul parteneriatelor, iar această eclipsă de Soare e vestitoarea unui nou început. În funcţie de etapa de viaţă în care te afli, se poate vorbi despre o viitoare relaţie urmată de o căsătorie, un divorţ, o înţelegere contractuală, o rezolvare de natură juridică. Goneşte fricile, crede mult, iubeşte asemenea!

Balanţă – Despre vindecare îţi vorbeşte eclipsa de Soare din această săptămână: vindecare fizică ce promite vindecare emoţională. Nu spun că eşti bolnav, poate e doar stres, doar lipsa echilibrului. Ascultă-ţi trupul, îţi va spune exact de ceea ce are nevoie. Poate mai multă odihnă, poate mai multă ordine în viaţa de zi cu zi, poate mai multă eficienţă la serviciu. De folos îţi vor fi intuiţia şi o perspectivă nouă asupra problemelor existente.

Scorpion – Dragoste – copii – proiecte creative. Iată ce agendă frumoasă are pregătită eclipsa de Soare pentru tine! Dacă ai un anume vis, poate că trebuie să renunţi la ceva pentru a-l împlini. Poţi începe ceva nou în sectorul amintit mai sus, iar pe parcursul drumului e bine  să-ţi aminteşti două lucruri: nu poţi controla totul în jurul tău, dar mai important: eşti puternic, poţi face orice îţi pui în gând!

Săgetător – Un eveniment important poate avea loc în familia ta în acest an: planuri de natură imobiliară, vânzări, cumpărări, schimbări în viaţa membrilor din familia apropiată. În funcţie de tema natală, schimbările pot avea efect asupra carierei profesionale. Important de ştiut: ai pe deplin liber arbitru în ceea ce te priveşte, însă nu poţi hotărî pentru cei apropiaţi.

Capricorn – Ceva nou este de învăţat: informaţiile şi învăţăturile altora sunt de folos doar la nevoie. Oricare ar fi nevoia ta acum, eclipsa de Soare din Peşti te poate învăţa despre iubire, iertare şi speranţă. Despre partea plină a paharului şi despre doresc şi sper versus trebuie. Îţi va fi de folos să călătoreşti şi să cunoşti oameni noi.

Vărsător – Oportunităţi de noi câştiguri îţi oferă eclipsa de Soare ce se petrece în această săptămână. Dar ai de evaluat întâi ce preţuieşti, ce te motivează, cu cine vrei să împărtăşeşti rodul muncii tale. Ce dorinţe, ce planuri ai, cum şi alături de cine le poţi împlini? Îţi va fi de folos să rămâi flexibil şi poate mai econom.

Peşti – Eşti starul acestei săptămâni cu eclipsa de Soare ce se petrece în semnul tău! Cum îţi povesteam săptămânile trecute, acesta e un nou început pentru tine. Cerul e limita a cât poţi spera şi dori! Pentru a da viaţă dorinţelor ai nevoie de următoarele: 1. să te iubeşti întâi pe tine. 2 să crezi în tine. 3 să crezi în tine. 4. curaj. 5. curaj încă o dată. 5. să rămâi statornic în proiectele tale. În unele cazuri, poate fi vorba de o căsătorie, iar dacă eşti singur, acea mare iubire ar putea să sosească în această primăvară.

Notă: Analiza săptămânii în curs urmăreşte mişcarea planetelor pe cer, nu şi povestea fiecărui individ în parte. Horoscopul e bun de citit ca inspiraţie: nu vi se spune ce veţi face, liberul vostru arbitru hotărăşte acest lucru. Cel mult, poate fi folosit că sfat prietenesc, de luat ori nu în seamă. Dacă nu vă cunoaşteţi semnul Ascendentului, citiţi la semnul Soarelui. Dacă vă cunoaşteţi Ascendentul, citiţi la ambele semne şi folosiţi ce vă e util. Fiecare are o poveste unică de viaţă, alcătuită din destin, moştenire de familie şi liber arbitru. Vă mulţumesc! 🙂

© Copyright 2014 Ingrid Panaitiu – Exclusiv pentru Catchy.ro



Citiţi şi

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Am fost hărţuită şi am hărţuit

Cum se cuceresc femeile (varianta secolul 21)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,842 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro