Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Îndemn la trăire

17 December 2018

VICTOR CHIRCUCînd a fost ultima dată cînd ți s-a luat de atîtea norme și reguli, de atîtea constrîngeri și „să nu…”? Cam mult, nu? De fapt, dacă te cercetezi cu grijă, s-ar putea să constați că nici nu prea s-a întîmplat asta. Sau de luat ți s-a luat, de pus în practică ceva în sensul ăsta mai ușurel că… „să nu”. Pe dracu’. Hai măcar să facem împreună un mic exercițiu de imaginație.

Saltă-ți fundul de pe pat sau fotoliu sau canapea. Chiar așa, nu ți-a amorțit șezătoarea de atîta stat? Lasă uitatul la soare pe ecranul laptopului, ăla nu e soare, ori la soare ori la bec, tot dracu’ ăla e. Așa, te-ai ridicat? Mergi la dulapul cu țoale și caută în el cele mai lălîi cîrpe pe care le poți găsi. Nu-mi spune că nu ai, sigur există pe acolo vreo buleandră pe care ai purtat-o ultima dată cînd ai văruit. Ai spălat-o cît de cît după aia? Bravo, e exact ce-ți trebuie. Completează peisajul cu o pereche de nădragi. Nu, nu căuta ceva mai de soi că nu-ți trebuie. O ruptură, ceva, doi craci și-un tur e destul, să nu zică lumea că ești în curu’ gol. Trage-le pe tine. Te-ai îmbrăcat? Uită-te în oglindă. Hai, că arăți de trebuie să stea o echipă de reparații în urma ta ca să repare găurile din asfalt pe unde treci. Nu-ți spun cu ce să te încalți, da’ sari din schemă pantofi de lac, cizme cu crac și orice altă încălțăminte cu nume de crocodil tras la șaișpe ace. Ceva lejer, cu ceva lipsă eventual, șlapi cu șiret în Z sau bocanci cu flecuri, eventual papuci cu crampoane, găsești tu ceva lejer, comod.

libertate

sursă foto: elitedaily.com

Ești gata? Știi unde e ușa și ce se face cu ea, nu? Da, pe ea se iese afară din casă. Stai, stai, stai. Ce e cu mersul ăla studiat. Nu, nu așa se merge. Așa am fost învățați la lecțiile de mers frumos pe stradă. Acum nu e de mers frumos, acum e de mers așa cum îți vine. Ai chef să mergi cu vreascurile adînc înfipte în fundul buzunarelor? Ai chef să te bălăngăni de parcă ești atins de streche? Ai chef să sari într-un picior, să mergi în mîini sau în mersul piticului? Mergi. Trebuie să fie un fel de mers care îți place la nebunie, dar pe care probabil că nu prea ai curaj să îl folosești. Evident, s-ar putea ca stilul ăla să te eticheteze numai bun de probă pentru o cămașă din aia cu mîneci lungi care se înnoadă la spate, dar chiar și așa, ești liber, ce ceapa mă-sii.

Ai mers vreodată fără țintă? Adică să ieși din casă și să o iei așa alandala prin cartier, prin oraș? Ceva gen nu știi de unde vii și unde te duci. Exact asta faci acum. Gîndește-te la un drum, la un traseu pe care nu iei decizii conștiente, pur și simplu mergi și faci la stînga, la dreapta, treci o stradă, te oprești la un semafor, nu mai vrei să aștepți și te duci la ălălalt care e verde, treci, faci dreapta și tot așa. Nu te gîndi unde o să ajungi, nu ai țintă. O să te oprești cînd o să te oprești, acum mergi, trăiești.

Asta e toată ideea. Să trăiești. Nu să gîndești, ai toată viața înainte să gîndești, acum doar trăiești, fără să iei decizii, fără să analizezi, fără să calculezi. Mîine poate viața o ia de unde ai lăsat-o, acum lași tiparul și o iei rara-rara pe cărări. Uite, tocmai treci pe lîngă un magazin care are expuse în vitrină manechine cu țoale pe ele. Așa-i că nu este un gest chiar atît de urît să te oprești și să le saluți? Ridici și o pălărie imaginară. Dai și un „bună ziua”, noblesse oblige. Se uită lumea la tine ca la un animal exotic? Foarte bine. Scuturi praf imaginar de pe tine și mergi mai departe.

Sigur există ceva ce ai vrut mereu să faci, dar mereu te-ai gîndit că nu se face, că ce-o să zică lumea, că nu e voie, că mai știu eu ce. Să oprești o fată sau un băiat și să întrebi dacă vrea să ieșiți împreună la o cafea. Fără să gîndești, fără să analizezi, privești în jur, alegi și întrebi. Nu te gîndi că ești îmbrăcat ca o paiață, nu știi peste cine dai. S-ar putea să ai parte de mai mult decît o cafea. Nu-i așa că e mai bine „să nu fi vrut” decît „cum ar fi fost dacă aș fi încercat”?

Plouă torențial? Nu-i nimic. Cînd a fost ultima dată cînd ai mers prin ploaie. Nu că te-a prins pe drum sau că trebuie neapărat să ajungi undeva. Pur și simplu să mergi. Să te lovească din toate părțile, să fii ud doi centimetri sub piele și să se uite lumea la tine ca la mașini străine. Ei se adăpostesc care pe unde poate și pe tine nici la bască nu te doare. Circuli. Ba nu, te plimbi. Și ridici fața. Deschizi și brațele. Nu este suficientă ploaie pe cer pentru ce trăiești tu acum. Lumea fuge, tu trăiești.

Miști iar picioarele, uite că mai încolo se întîmplă să fie un rîu care trece prin mijlocul orașului, sau pe lîngă. Cînd a fost ultima dată cînd te-ai pus pe o piatră pe mal și te-ai uitat în apă? Cam multișor, nu? Te așezi cum îți vine ție mai bine, într-o rînă, turcește, grecește, ai tu o poziție nedemnă de ochii lumii. Nu ținem cont de ochii lumii, așa-i? Nici la bască nu ne doare. Te uiți pe apă, pe lîngă tine trece lume, se plimbă. Tu nu te plimbi, tu trăiești. Apa aia de acolo e doar ceva pe lîngă care ăia trec, pentru tine nu curge, pentru tine stă în loc, are răbdare.

Cum stai tu așa bagi de seamă că lîngă tine se mai așază cineva. Și cînd ridici ochii bagi de seamă că e cineva la fel de lălîu ca și tine. Privește la apă, ia o piatră și-o aruncă. După care privește la tine. Îi întorci privirea și bagi de seamă că zîmbește. Da, da, da, nu beli fasolea, chiar îți zîmbește. Așa că-i minunat? Ce credeai, că așa cu port de circ de mîna a paișpea se uită toată lumea la tine ca la urs? N-ar fi rău să caști cutia limbii și să scoți și vreo cîteva vorbe, pune-o de-o conversație. Nu degeaba s-a așezat lîngă tine. Îndrăznește, ai curaj, că nu mușcă. Și uite așa, din vorbă în vorbă, v-ați tras mai aproape unul de celălalt, circulă ceva prin aer, nu?

Faza e că uite că v-a prins dimineața cu fundurile pe pietrele alea iar mie mi s-a uscat gîtul și mi s-a făcut și de-o plimbare. Liberă. Așa că te las să trăiești. Dar bine ar fi să o faci mai des, așa cum îți place ție, nelegat de ce-o să zică lumea. Că nu știi ce întîlnești în cale. Și dacă ești tu… e bine. Ți-am spus că mi-e sete? Merg să caut o piatră pe care să stau și să beau ceva.

Pe Victor îl găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Snobii pământului

Cea mai frumoasă declarație de iubire

Dragă copilă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,661 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro