Că tot veni vorba de slow living, cum o fi oare mai bine să „live”? Ritmului nu ne putem opune, vâltoarea ne ia cu ea şi progresăm, că altfel degeaba am face umbră pământului, dar unde ne refugiem din calea ei? În exemplele că se poate şi altfel. Ale celor care şi-au dus toată existenţa pe insule unde moartea vine rar, boala tot la fel, iar cuvinte ca stresul, grija sau termenele-limită nu au nicio importanţă. Cine să vină să le spună lor, celor care mai au puţin şi bat suta de ani, că viaţa e grea şi solicitantă şi că trebuie să faci şi să dregi ca să ai bani de făcut şi de dres?
Ei bine, nimeni. Toţi cei care îi vizitează, din alte zări, o fac în căutare de sfaturi, ca la un templu. Iar locuitorii din Ikaria, Okinawa sau Nicoya îi primesc probabil cu compasiune, ca pe nişte fii rătăciţi. În Ikaria oamenii ating vârsta de 90 de ani la o rată de 2,5 ori mai mare decât în Statele Unite şi o fac fără să se îmbolnăvească de Alzheimer. În Okinawa sunt cele mai multe femei centenare din lume. Iar în Nicoya, peninsulă din Costa Rica, trăiesc oameni cu o rată a mortalităţii infimă. Ce-o păcăli timpul pe-acolo? Uuuun riiitm de viaaaaţă leeent.
Bărbaţii şi femeile de pe Ikaria au fost dintotdeauna nevoiţi să se descurce, în absenţa unor mijloace de comerţ viabile, pe cont propriu. Şi au stabilit că vor să-şi ducă viaţa cam în felul următor:
– Nu deschid magazine sau nu încep propriu-zis munca până spre miezul zilei, în schimb se culcă destul de târziu şi aţipesc la prânz. De fapt, zic că nici nu le pasă prea mult de cât e ceasul, n-au nimic de predat la oră fixă şi nici nu-i presează vreun termen.
– Beau 2, chiar 3 pahare de vin roşu, dar şi un ceai de-al locului, numit „ceaiul muntelui”, făcut din măghiran, salvie, rozmarin şi frunze de păpădie. Şi se bazează pe miere ca pe o soluţie universală, pentru mahmureală, gripă sau răni sângerânde. E suficientă o linguriţă în fiecare dimineaţă.
– Lucrează în grădină, se bucură de lumina soarelui, se plimbă şi se întâlnesc des să stea de vorbă. Des adică în fiecare seară.
– Mănâncă puţine lactate, cu excepţia laptelui de capră, şi puţină carne. În schimb, preferă fasolea, cartofii, pâinea făcută în casă, legumele verzi şi, cum se putea altfel, uleiul de măsline.
– Beau o ceaşcă de cafea pe zi.
– Fac dragoste aproape zilnic.
– Aproape 40% dintre ei sunt şomeri. Fac troc când nu pot produce, au pensiuni în care se îngrijesc de turişti şi mici afaceri. N-au nevoie de mai mult.
Pe de altă parte, oamenii din Okinawa au un alt obicei sănătos – acela de a se ridica de la masă cu stomacul 80% plin. Practică o lecţie pe care parcă o ştim din auzite: cumpătarea.
Acum, ce-am putea zice în apărarea noastră și să mai și stea în picioare?
Citiţi şi
Este posibilă inversarea biologică a vârstei?
Bryan Johnson, capitolul doi: când sănătatea devine algoritm
Ce cost are promisiunea longevității pentru femei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
