Timpul curge, apoi se întîmplă ceva și timpul încetinește, dar nu dispare, se transformă, devine un eveniment, evenimente mai mari sau mai mici, bune sau rele. Două tipuri de timp, așadar: cel care doar trece, viața de zi cu zi care-și urmează cursul, și celălalt timp, compus din evenimente. Pîna aici, l-am parafrazat pe Jon Fosse, cîștigătorul premiului Nobel pentru literatură de anul trecut (Un nume nou – Anansi, imprint editura Trei, 2025).
Timpul curge pentru noi, pentru astre, pentru celula vie, pentru univers. Cel puțin, pentru universul nostru. Undeva trebuie să existe un «ceas universal», ca cel de la Greenwich, și multe ceasuri mici, în țări, orașe, cătune, în sufragerie și, mai departe, în fiecare celulă. Ceasurile biologice au nevoie de repere care să le potrivească, din cînd în cînd:„Zeitgeber”, „cel ce dă timpul”, termen propus de Jürgen Aschoff, în 1960.
Timpul „nostru” este ciclic, cu perioade de douăzeci și patru de ore. Variațiile sînt minime și concordante cu cele ale rotației Pămîntului în jurul Soarelui. Ritmuri biologice sincronizate pe ritmurile cosmosului în care evoluăm. Revenind la ipoteza lui Jon Fosse, literat cu gîndire mai largă decît cea strict stilistică, întrevedem „forme” ale timpului: un timp linear, cel care duce de la un punct „a”, ca de exemplu nașterea, la un punct „b”, ca de exemplu moartea, și forma ciclică, timpul repetitiv dintre miezul nopții, ora zero, și ora douăzeci și patru (zero al următoarei zile). Ciclicitatea biologică nu este perfectă, probabil nici cea planetară: noul ciclu nu începe de unde a început precedentul, ci dintr-un punct similar și, totuși, diferit. Nu sîntem niciodată identici biologic sau psihic cu ceea ce eram cu o zi înainte.
art: Gedeminas Barčauskas
Interesul general se focalizează asupra timpului biologic, în aspectul său linear. Să trăim mai mult. Aici, intervin telomerii. Cromozomii, aglomerări de informație genetică codificată în ADN, fundament al întregii vieți, sînt „căpăciți” la extremități cu fragmente de protecție, telomerii. Ei sînt cumva asemănători capetelor de la șiretul de pantofi: dacă se desface sau se rupe, șiretul se destramă. În cazul de care vorbim, se destramă șiretul informațional al vieții. Ca și noi, telomerii sînt supuși agresiunilor și greșelii. După un număr de diviziuni celulare, ei acumulează erori, devin din ce în ce mai puțin performanți, pierd capacitatea de a proteja informația. Celula nu se mai divide, moare. Progresiv, proporția celulelor care mor crește; organismul, în ansamblu, „îmbătrînește”, pînă cînd ceea ce rămîne nu mai este suficient pentru a menține viața și murim, nu doar celular, cu totul.
Toleranța telomerilor a fost cuantificată (în mod aproximativ, totuși) prin „limita lui Hayflick”: numărul maxim de diviziuni celulare „safe” pe care le pot ei asigura.
Evoluția se face conform „timpului care curge”, în măsura în care nu intervine celălalt timp, cel al evenimentelor, al accidentelor. Asta este imposibil, trăim într-un mediu cu care interacționăm și care ne „agresează” necontenit. Fiecare răceală, lovitură, rană, supărare devine un „nod” care scurtează șiretul de timp inițial, atacînd, în primul rînd, telomerii. Agresorii, aceiași pentru orice moleculă, sînt: radicalii liberi, agenții oxidanți. De ei nu putem scăpa, provin din însuși metabolismul nostru. Doar că, cu cît solicităm mai mult acest metabolism, cu atît producem mai mulți radicali liberi și inducem degradări mai importante. Cum suprasolicităm metabolismul? Obligîndu-l, de pildă, să proceseze substanțe cu care nu ar trebui să vină în contact – poluanți, medicamente, aditivi alimentari, alcool, gudroane din țigări, molecule rezultate din procesarea industrială a hranei, droguri diverse… Sau, expunîndu-l la condiții pentru care nu este pregătit: efort fizic excesiv, schimbări bruște de temperatură, umiditate sau fus orar. Cam tot ce înseamnă viața modernă. Trăim tot mai mult, dar și mai „prost”: cu proptele, asistență, compromisuri, abdicări. E o alegere pe care o respect.
Alexander Gazhur
Orologiul nostru central se află în hipotalamus, bob de mazăre constituit din neuroni, situat în mijlocul creierului și despre care am mai avut ocazia să mă exprim. Mai precis, în nucleul supra-chiasmatic. Reglajele depind de Zeitgeberi, dintre care doi majori: lumina și alimentația. Nu voi insista asupra luminii, rolul ei a fost larg demonstrat și comentat cu ocazia experimentelor de privare voluntară de lumină, în foste mine, grote sau alte hăuri ale pămîntului. Influența alimentației este mai recent descrisă. Atunci cînd mesele sînt luate la intervale regulate, funcții similare cu cele ale nucleului supra-chiasmatic se dezvăluie… unde credeți? în ficat. Căutînd mai atent, orologiul biologic se exprimă în mai toate țesuturile corpului. Revenind la sistelmul digestiv, s-a demonstrat (pe animal, e drept) că administrarea de hrană în timpul nopții inversează rapid ritmul de funcționare a „ceasului digestiv”, în mod cu totul independent de orologiul central. Studii complementare au arătat și că inversarea timpului biologic crește stresul oxidativ, accelerează degradarea telomerilor, duce la risc de inflamație cronică, de cancer și, în final, la scurtarea duratei de viață.
Din moment ce alterarea și scurtarea telomerilor depind de stresul oxidativ și de radicalii liberi pe care el îi generează, atunci n-am putea împinge, cît de cît, limita lui Hayflick prin alimentație? Corect! Regăsim veșnic aceleași recomandări nutriționale, ambalate diferit, funcție de interesul vînzătorului. Actualmente, ele se găsesc regrupate în „lifestyle”:
– evitarea consumului de tutun și alcool;
– evitarea poluării (soluția practică nu este furnizată, putem numai ajuta cumva la strînsul deșeurilor de pe pantele himalaiene, cu speranța ca telomerii noștri vor fremăta de mulțumire);
– evitarea stresului. Alegerea depinde de personalitatea individuală: meditație, stretching, yoga, masaj, acupunctură/presopunctură, lectură, rugăciune, plimbare, muzică…
– activitate fizică moderată, dar constantă. Ideea de a avea un petic de pămînt pe care să-l lucrăm nu este absurdă, este doar greu de îndeplinit. Peticul respectiv de pămînt ne-ar putea furniza și o parte din hrana necesară.
– reducerea aportului alimentar. Un studiu, efectuat tot pe animale și neverificat ulterior, sugerează că scăderea cu o treime a aportului alimentar (calculat în calorii) duce la creșterea cu o treime a duratei de viață. (Peticul de pămînt de la punctul anterior s-ar putea dovedi suficient.)
– consumul de antioxidanți: vitamine (C, D, cele din grupul B), polifenoli (flavonoizi, antocianine…), minerale (seleniu, zinc, cupru…). În farfurie, asta înseamnă produse vegetale de bună calitate, fructe și legume proaspete, netratate chimic. Posibil, dar greu. E nevoie nu numai de bani (mulți), ci și de furnizori de încredere, de cunoștințe în domeniu, pentru a evalua pertinența celor spuse de producător și, eventual, o altă planetă unde solul, apa și aerul să nu fie poluate.
– alegerea grăsimilor, dintre cele predominant nesaturate: cele din pește, nuci, semințe, avocado, inclusiv uleiurile obținute prin presare la rece.
Calitățile antioxidante ale alimentelor au fost cuantificate prin indicatorul ORAC (Oxygen Radical Absorbance Capacity). Indicele cel mai ridicat îl au fructele roșii, cruciferele (varza de toate felurile), curcuma, ceaiul verde si ciocolata neagră (amară).
Făcînd toate acestea, avem șanse să ne prelungim telomerii și viața. Nu este o baghetă magică, nici un peștișor plin cu acizi grași sănătoși care ne îndeplinește dorințele. Este vorba despre un mod de viață constant, prelungit: să începem devreme și să nu ne abatem din drum. Perfect nu va putea fi, de murit vom muri, dar poate ceva mai tîrziu, urmînd timpul care „doar trece”.
Vă salut și vă îndemn să aveți grijă trup și suflet de voi.
Pe săptămîna viitoare,
dr. Carip, practică liberală în dietetică, osteopatie, acupunctură și auriculoterapie
Citiţi şi
Mai bem cafea sau luăm direct paraxantină?
Cum alegi corect clinica dentară potrivită pentru copilul tău
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
