Întrebare de Crăciun

25 December 2017

Acum 40 de zile mi-am făcut un plan. Începea o perioadă în care veneam eu cu un proiect pentru mine. Îmi propuneam o perioadă de reflecţie, de curaţenie de iarnă. Ca un fel de revizie capitală (r.k.) în funcționarea organelor mele de simț și aici mă refer la privirea ochiului, la vorbirea gurii şi la bătăile inimii. Și ce anume, prin forma mea de gând va ajunge mai aproape sau mai de departe de tine. Un timp pe care mi l-am acordat ca să fac pace cu egoul meu, să îl mai temperez, să îl pun în linişte pe raft şi să îl recuperez la finalul perioadei. Am încercat un antrenament fără aroganţa de performanţă, cât să constat ce se întâmplă dacă îmi las un timp pentru linişte

Au trecut cele 40 de zile și ce am constatat, punându-mi întrebări la care mi-am dat răspunsuri :

-că m-am oglindit bine în ogindă cât să constat că am piedut din greutatea care mă trăgea în jos pe interior şi asta să se vadă frumos pe dinafară;

-că am reflectat asupra punctelor slabe și mi le-am tratat;

-că știu ce am de făcut astăzi, mâine și în continuare;

-că mi-am făcut un autoportret colorat;

-că m-am luat mai puţin în serios şi să m-am îmblânzit aşa cum a făcut Micul Prinţ cu Vulpea. Eu în ambele roluri…..;

– că am lăsat să curgă râul zilelor mele fără să încerc să îi schimb cursul;

– că mi-am deschis mai mult inima, mai pe scurt şi mai pe lung;

-că am constat că trăiesc şi asta este un lucru măreţ și suficient;

-că am fost zilele astea 40 cu ochii și pe afară. Era toamnă cînd a început proiectul meu și salutam soarele dimineața, trăgeam aer în piept și vorbeam cu împrejurul prin toate formele lui, de oameni, de frunze de toate culorile, de flori și de cer. Între timp a venit iarna. Dar tot ca a toamnă arată, fără frunze și cu ceva mai puțin soare.

-că am privit tablori pictate în direct de natura ca element cu care trăim și de oameni ca parte a lumii reale și virtuale în care con-viețuim. M-au încântat unele, altele m-au mâhnit.

-că am prieteni imaginari care sunt reali și că am prieteni reali care sunt imaginari;

– că poț vorbi dansând și că este cu putință. Zorba a fost cel care a spus că ,,Nu, nu ești liber […] Funia cu care ești legat e un pic mai lungă ca a celorlalți. Asta-i tot. Tu, jupâne, ai o sfoară lungă, te duci, vii, crezi că ești liber, dar nu tai sfoara. […] Pentru asta trebuie olecuță de nebunie; de nebunie, pricepi? Să pui totul la bătaie! Numai că tu, tu ai un creier zdravăn, și ăsta o să-ți vină de hac. […] Dacă n-ai înțelege, ai fi fericit. Ce-ți lipsește? Ești tânăr, deștept, ai parale, sănătate, ești om de treabă, nu-ți lipsește nimic, […] nimic afară de-un lucru, nebunia”. Am vorbit dansând sau am dansat vorbind ? Am înebunit ?

-că beau ceea ce îmi torn, adică dacă îmi pun apă în vin, asta beau, apă încălzită. Pe principiul “ceea ce dai, este ceea ce primești”;

-că cea mai mare dorință este să fiu mulțumită cu ceea ce am pentru că fericirea și mulțumirea nu merg una fără cealaltă;

-că dacă am o bucată de suflet și nu știu ce să fac cu ea, o modelez în ceva, care să mă împlinească. Un copil, un text, un ceva demn de bucuria mea și poate și a ta.

-că port mască și că îmi ascund culoarea albastră a pielii de teamă să nu par diferită;

-că inima este primul organ care se formează în embrionul uman și dacă ea simte învelișul de carne frumos, așa va fi și putătorul ei;

-că este condițional-optativ modul verbului “a vedea” și că orb nu este decât cel care nu poate să vadă. Că inima este un cuib care are puterea să facă o formă de artă. HeArt.

johanna basford

©Johanna Basford

-că bibelourile de porțelan se încuie în fortărețe de neînțeles până le trece fragilitatea;

-că uneori singurul lucru pe care mi-l doresc este să găsesc pe cineva cu care să stau de vorbă ore în șir, poate chiar cu tine;

-că de ziua ei, țara că nu este de vină pentru că nu ne-am născut în locul potrivit și că Regele a murit doar ca să ne arate că nu locul este ales incorect. Ci oamenii, la timpul potrivit.

-că m-am născut de ziua mea într-o zi de decembrie, ce chestie, și că am dreptate să îl iubesc pe Nichita pentru că mi-a adus aminte că sunt ceea ce știu despre mine însămi. Sunt schimbătoare și diferită pentru că îmi aduc aminte mereu lucruri noi despre mine.

-că nici eu, nici nimeni “nu ţine minte secunda în care s-a născut/ e poate de aceea că noi avem trecut/ e poate de aceea că umbra de sub nori/ ne plouă cîteodată/ ne ninge uneori/ E poate de aceea/ că noi putem iubi/ puterea de a ne naşte/ mai albi din fostul gri”;

-că acum, de Crăciun, după exercitiul de 40 de zile, sunt eu, în cea mai bună versiune a mea sau sunt tot cea dinainte cu mici retușuri de fard. M-am schimbat atât de mult încât să nu mă regăsească Moș Crăciun în imaginea mea? Sunt oare aceeași față albastră acoperită cu fond de ten?

Mă voi recunoaște eu măcar oare de Craciun sau voi trece mai departe ?

Voi vedea.

Zi cu de toate bune în ea.

24.12.2017

Guest post by Monica Costin

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu, puiule, nici eu nu te mai vreau!

„Mami, hai în lumea mea!” – Gândurile unui copil autist

Baby, tu crezi că sufletul meu e hotel?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,594 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro