Pe 16 octombrie 1978, la Roma, cardinalul Karol Wojtyla a fost ales papă. De-atunci, imaginea papalităţii s-a schimbat. Prin el însuşi. Gesturi fără precedent în istoria papalităţii a făcut Ioan Paul, mai ales în ce priveşte relaţiile ecumenice. Dar ceea ce se suprapune imaginii lui pentru totdeauna este cuvântul. Ioan Paul al II-lea a ştiut care este puterea vorbei şi, mai ales, faptul că niciun mesaj nu-şi împlineşte rostul dacă-l arunci în eter, dacă nu te uiţi cu atenţie la cei cărora li te adresezi.
Binecuvântând
L-am văzut în 1999, pe vremea când eram studentă la Teologie. Nu ştiu de ce, dar de dimineaţă, înainte de a pleca de la cămin, mi-am împletit părul cunună. Am ajuns la Patriarhie şi-a-nceput aşteptarea. Din papamobil a coborât un om eminamente alb, un om nou şi vechi, cu un zâmbet continuu-n ochi, mişcându-se greu, dar hotărât, adus tare de spate, însă trecând peste asta, ridicându-şi dreapta la binecuvântare. La un moment dat, am ajuns în faţa lui. Ceva mi-a zis, poate „Te binecuvântez“, poate altceva, nu-mi amintesc decât lumina venită dinspre el şi tremurul care devenisem dintr-odată. M-am aplecat mult în faţa lui şi-am simţit aceeaşi dreaptă pe împletitura părului. Nimeni nu mi-a mai dăruit vreodată o astfel de emoţie. Şi mult aş mai vrea-o.
Intrând în catedrală
La viaţa lui s-a atentat de patru ori. În 1981, a fost chiar împuşcat. Ce-a făcut papa? Şi-a vizitat atentatorul în închisoare, l-a binecuvântat, i-a spus că l-a iertat şi-au stat de vorbă. „O mână a stabilit traiectoria glonţului, o alta i-a modificat-o“, a spus papa. O declaraţie de credinţă, simplă şi directă.
Iertându-l pe cel care-a vrut să-l ucidă
Papa Ioan Paul, care va fi trecut în rândul sfinţilor la anul, pe 27 aprilie, a fost omul vorbei drepte şi-al gestului clar, un om care a ştiut că un papă râde şi-i face şi pe alţii să râdă. Fiindcă râsul depăşeşte graniţa comunicării şi poate deveni, dacă vine din suflet, însăşi comuniunea.
Jucându-se
Unul dintre rosturile sale, mă gândesc, trebuie să fi fost acela de a fi dat drumul înspre lume cuvântului cald, niciodată sec, buzelor de suveran care sărută pământul sfânt al oricărei ţări în care ajunge, îmbrăţişării strânse pe care i-o dai celui care-a vrut să te ucidă, privitului în oameni, nu prin oameni. Şi, poate înaintea tuturor acestora, îi datorăm papei Ioan Paul al II-lea faptul că ne-a învăţat că dacă nu-ţi pasă cum anume spui ce ai de spus, nu te mira că vorbeşti pustiului. Pentru că numai felul vorbei, leagănul în care-o aşezi, îi împlineşte rostul.
Citiţi şi
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Oglinzile și energia din casă: cum influențează lumina și spațiul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
