Irina nu era o femeie frumoasă. Prea multă lume i-o spusese într-un fel sau altul. Începând cu maică-sa, mereu dezamăgită, parcă chiar un pic rușinată, în ciuda notelor bune și a premiilor cu coroniță. Care îi ședeau ca dracu’. Într-a șaptea, un băiat obraznic îi smulsese împletitura de flori și fugise să i-o așeze pe cap unei fetițe care semăna oricum cu o păpușă, iar cu coronița Irinei arăta ca o prințesă. Nici măcar nu a plâns. A simțit doar, nu foarte deșlușit, că frumusețea are un soi de prioritate nescrisă orice-ai face… Și tot instinctiv a învățat de-a rupt.
A ajuns unde a vrut profesional. Era imposibil de concurat cu disponibilitatea aproape totală pentru muncă. Dar oricât de mult muncea, tot venea ora când trebuia să plece acasă și oricât de obosită se simțea, tot nu adormea pe cât de repede și-ar fi dorit. Suferința difuză care o însoțise toată copilăria și adolescența devenise de nesuportat când a devenit femeie. Poreclele și, mai târziu, ironiile băieților fuseseră mai ușor de gestionat decât vorbele-laser ale bărbaților care-au intrat în viața ei.
La 25 de ani, s-a îndrăgostit de Silviu. Bărbat bine, vânat, a curtat-o și ea a cedat. Bărbații se mai îndrăgostesc și de mintea unei femei. Rar, dar se mai întâmplă, și-a zis. Ca, la puțină vreme, să-l audă fără voie discutând cu un prieten la telefon: trebuie s-o vezi, e atât de urâtă, că nu-ți poți dezlipi privirea. Magnetic de urâtă! Nici n-a mai intrat în casă. Nici el n-a mai căutat-o.
I-au trebuit cinci ani până să-și dea voie să se îndrăgostească din nou. De un american detașat pentru un an la ei în firmă. Nu era un Adonis, dar era inteligent, citit, umblat, rafinat. Lucrau mult împreună, mai ieșeau la un drink, la o cină. Poate că Irina a luat unele amabilități drept interes sau așa ceva. Doar că Jan, de câte ori era întrebat de altcineva despre Irina, lăsa impresia că niciodată nu răspundea cu primul gând care-i venea în minte. Până într-o zi când, la un al doilea sau poate al treilea pahar de whiskey, în ciuda manierelor, i-a scăpat: scândura aia fără buze! Într-o firmă cu 350 de oameni, puține lucruri rămân secrete. Irina a acceptat urgent o promovare regională pe care o declinase din cauza lui Jan și în câteva zile a plecat. Fără o vorbă. Nici Jan nu i-a spus sau trimis vreuna.
După doi ani și o vacanță, Irina s-a întors. Irina? Nu se poate! Femeia asta e aceeași Irina? Dar ce picioare lungi, ce fund, pardon, ce ochi, ce păr! Aloo, dar aveți o problemă cu vederea? Pentru că nu de acolo venea schimbarea pe care o vedeau, ce naiba! Irina zâmbea! Irina avea acum reliefuri noi. O gură frumos desenată și implanturile de sâni făcuseră dintr-odată vizibil și restul ascuns sau purtat fără strop de încredere de o femeie care n-a crezut în altceva decât în puterea minții ei. Deși simțise de copil concurența imaginii…
Irina există, dacă ați avut vreo îndoială. Și dacă vreți s-o întrebați ceva, cum ar fi dacă inteligența nu înseamnă până la urmă să-i dai și Afroditei ce-i al ei, nu doar Pallas Atenei, vă punem în legătură cu ea. Peste câteva zile face 33 de ani! 🙂
Citește și „Răspunsul Irinei”
Citiţi şi
Țara nu e o peluză, s-o conduci c-o vuvuzea
A fost o vreme când era invitată peste tot
Le pasă bărbaților dacă ești epilată?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
