Deodată, un nervos cu mașina lui nervoasă. Viteza mare, frână dură și o întoarcere de 180 ca de raliu, fix în dreptul stației de autobuz. Au lipsit milimetri să nu-și salte mașina peste bordură, să nu se izbească de autoturismul care venea din spate, să nu intre în noi, cei din stație.
Zi ploioasă între două anotimpuri, București, Piața Victoriei, anul 2017, interval orar 12.00-14.00, circulație medie, carosabil umed. Eram vreo cinci plouați, așteptând autobuzul 300, spre Piața Romană. A lipsit o geană să nu ne aruncăm fiecare în câte-o baltă, de groaza nimicirii. N-am apucat să ne întrebăm, am avut explicația imediat: depășise un autoturism, a făcut manevra secolului cu întoarcere din frânare și-a deschis geamul, așteptând-o pe cea pe care trebuia s-o pună la punct. Căci era vorba de o femeie la volan. Și mai era vorba de piața mare, care pesemne nu e mare destul fără circ în ea. Femeia la volan a venit, la câteva secunde. A oprit. La rândul ei, a deschis geamul și au început să se înjure. Ajunge și autobuzul nostru, ne-am suit în el; din spate, au apărut alte mașini. Toți enumerații la categoria restul lumii a trebuit să ne aglutinăm și să așteptăm până s-au răcorit și și-au dat lecții complete cei doi care blocau ambele benzi de circulație spre Piața Romană. Orice intervenție din partea publicului (că în rest nu era cine) ni s-a părut că ar complica și mai mult lucrurile. A durat vreo 4-5 minute. Nu-i film; dacă era, ar fi fost mai bun și-aș fi întrevăzut un sens.
Ca să rechem zenul, mi-am amintit niște știri tv, apărute de-a lungul anilor, în care circulația pe autostrăzi de mare viteză era blocată de unul sau mai mulți șoferi atenți cu cîte-o rață care traversa penal, urmată de bobocii ei. Nu tu carambol, nu tu claxoane, nu tu sudălmi cu împărțire pe sexe, în situații de trafic. Nici localizarea pe glob nu era importantă, în acele știri, cât mai degrabă spectacolul întâlnirii omului cu neprevăzutul cotidian, după principiul protecției celuilalt.
Când e vorba de un spațiu urban, înțelegerea de acest tip mă aștept să funcționeze. Chiar dacă aș face abstracție de definițiile bunului simț (pentru că sunt prea multe și toate subiective), odată ce mă găsesc într-un plan pe care îl parcurg – harta orașului, să zicem, musai să țin cont de niște convenții. Și chiar țin. E un fel de-a recunoaște că am nevoie să stabilesc un raport de încredere cu ceilalți. Cred că de aceea nici nu mă preocup să-mi umplu buzunarul de cuie cu care să zgârâi vopseaua tuturor mașinilor care m-au stropit cu noroi, la stop. Dar am o strângere de inimă ori de câte ori nimeresc într-o discuție despre spațiul public urban numit stradă ocupat de omul de oraș. Aceasta vine de la indecizia pe care o trăiesc, în ultima vreme: cum să mă raportez la subiect? După care clișeu: al junglei sau al civilizației? Iar ca să trec de acest impas, ar trebui ca orașului să-i pot determina centrul, mai întâi. Pe urmă, ar trebui să pot dobândi și o convingere despre ce se găsește în acel centru. Vorba unui taximetrist care nu știa să mă ducă de pe Bulevardul Decebal la Sala Palatului: „Sunt nou în taximetrie și sunt din Pantelimon. La mine, centru înseamnă Fântâna Babei Ana. Nu vreți mai bine să vă duc acolo?”
***
Campania “Cum să rămâi o doamnă la volan” continuă!
Dacă ai trăit asemenea povești în trafic, spune-le într-un comentariu. Adunăm “supărările” provocate de proastele obiceiuri, ca mai apoi să le facem să dispară. 🙂
Citiţi şi
Ceilalți să moară – în căutarea umanității pierdute
30 septembrie – 30 octombrie, XR month – Bucureștiul în realitate augmentată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
