Am fost mereu foarte bine înțeleasă în planul acestei meta-realități care este reprezentarea conceptuală, ceea ce e relativ simplu pentru că este o dimensiune a comunicării artificial creată, este o convenție în care tot ce e turnat devine extraplat și impersonal.
Poate și pentru că nu am avut niciodată ceva cu adevărat semnificativ de spus, în sens intelectual.
Expresiile mele au mizat pe intensitate și coloratură estetică, nu pe consistență și rigoare și complexitate analitică. În România, am fost mereu supra-evaluată intelectual. E o adevărată obsesie națională pentru intelectualisme, aici în bătătură, iar în ce mă privește chiar nu e cazul…
Ceea ce am visat mereu, în neghiobia mea, a fost să mă mișc în raza unor priviri vii, prezente, libere de presiunea preconcepțiilor. Să comunic direct, nemijlocit, prin limbajul corpului și al mimicii, prin vibratto-ul gesturilor, prin căldura și tensiunea sau moliciunea lor. Nu am reușit decât arareori să dau peste oameni cu simțurile treze și prezente, care cunoașteau alfabetul natural al sufletului.
Gândirea e un artificiu. Nu te comunici pe tine niciodată prin cuvinte și idei, comunici ceva, un bun al speciei… sau o nebunie.
Fapt e că în lumea asta în care am fost mereu liberă să exprim orice, în care nu am fost nevoită să îmi acopăr chipul, am fost mereu confundată cu altele, cu alții. M-am mișcat printr-o peliculă de proiecții și iluzii și m-am simțit ca una nevoită să poarte peste față o pânză opacizantă, deci am avut chipul acoperit.
E altcineva judecat în locul tău. Și o altă femeie e țintuită în pielea ta.
Faptul de a fi confundat în continuu îți dă o stare de neliniște.
Și nu exiști, și nu exiști decât chircit în sinea ta ca un copil pedepsit să stea cu fața la zid.
Oameni cu care am reușit să comunic ceva mai profund au fost mai ales din alte culturi. Snobism! se vor grăbi să spună unii. Nu. Când nu există o rețea de repere comune, ne rezumăm la lucrurile esențiale, nu mai e elementul cultural în joc, care să măsluiască lucrurile și să propage semipreparate cognitive – care sunt motorul oricărei prejudecăți.
Când dispar convențiile de limbaj particular, ești nevoit să apelezi la o limbă universală. Când nu ai un set de reprezentări abstracte comune de care să te agăți, începi să trăiești liber și adevărat, adică prin corp.
Foarte rar am găsit inși capabili să se uite în ochi și să tacă preț de o oră. Mi se pare grav. Asta ne menține umani, să putem fi în corp, nu să tot căutăm ca bezmeticii mijloace de evadare.
Aș face un curs public de limbaj al trupului, de înțelegere a lui. Am fi scutiți de multe neplăceri și situații penibile sau tensionate.
Pe Ilinca o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când și cum se maturizează erotic un bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
