Am rămas cu un dor nemărginit, care tânjește după perioada în care mi-ai fost profesor.
Când cursurile cu tine erau adevărate plimbări în roller coaster-uri și injecții cu adrenalină.
Când plecam de la examene, doar ca să nu fiu nevoită să te privesc în ochi, știind că mă topeam instant.
Am rămas… cum să îți spun… incompletă…
Ca și cum o parte din mine s-a impregnat în băncile facultății, în sălile de clasă și în culoarele pe care le traversai.
Mai știi, când îți vorbeam cu „dumneavoastră”? N-ai idee despre fericirea declanșată când am trecut la „tu” și „eu”.
Și apoi… orele de stat în oglindă și zecile de kilometri parcurși pe noapte în speranța că o să împărțim pentru măcar cinci minute aceeași încăpere, din întâmplare.
Iar discuțiile interminabile… și sunetul telefonului, iar pe ecran numele tău și un soare.
Pentru că, da. Ai fost răsăritul de soare al fiecărei clipe de întuneric.
Și nopțile de visare cu ochii deschiși, nopțile adormite cu telefonul sufocat de căldura palmelor, nopțile cu vise în format 7D care îmi făceau inima să îmi sară din piept.
Vise în care îți simțeam cu adevărat fiecare atingere.
sursă foto: creativelive.com
Și câte emoții… câte valuri de emoții… câte oceane de emoții…
Zece ore de tremur înainte de prima întâlnire, de primele vorbe schimbate față în față în alt mediu, de primul sărut, de primele gesturi intime.
Și prima cafea savurată împreună… cea mai bună cafea din viața mea. Simpla ta prezență, parfumul, fumul de țigară și zâmbetul tău au reușit să o îndulcească exact pe gustul meu.
Iar sărutul din biroul tău… Doamne! L-am simțit în bătăile inimii, în fluturii amețiți din stomac, în genunchi, în călcâie, în toate simțurile care începeau să mă părăsească.
Am plecat acasă neștiind de mine. N-am realizat cum am condus, cum am parcat mașina, cum am intrat în scara blocului și apoi în apartament.
Ești singura persoană care a reușit să mă facă să simt că trăiesc cu adevărat și să simt pasiunea dincolo de limitele universului, care m-a încurajat în tot ceea ce am făcut și pe care mi-am dorit întotdeauna să o fac mândră că mă cunoaște.
Mi-ai fost profesor în facultate, mi-ai rămas profesor și exemplu în viața de zi cu zi.
Nimic după tine nu a mai fost la fel. Nici nu o să fie dacă tu nu ești.
Îți port inițialele la mâna stângă, să știi… prinse de o brățară. Conectate direct la inimă.
Ca să îmi amintească în fiecare clipă că, indiferent ce s-ar întâmpla, emoțiile supreme tu mi le-ai dăruit. Restul este lipsit de valoare, iar eu voi putea face față oricărei încercări la care mă va supune viitorul, fără să clipesc.
Guest post by Masquerade Woman
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
