Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mârlanul, tot mârlan

30 December 2019

S-a  mai dus  un  Crăciun!  A  trecut  val-vârtej,  nepăsător  la  grămezile  noastre  de  mâncare,  la  vânzoleala  cadourilor,  la  urările  şi  intenţiile  noastre  de  a  fi  buni,  drepţi  şi  curaţi.  Ca  lacrima,  cum  altfel?!

E  uşor  să  fii  bun  de  acasă,  din  faţa  calculatorului!  E  uşor  să-ţi  faci  mea  culpa  la  căldură,  cu  masa  plină,  în  faţa  familiei  topită  de  admiraţie!

Când  ieşi  din  casă,  însă,  circumstanţele  se  schimbă!  Şi  oamenii  se  mulează  perfect  pe  circumstanţele  respective!

Eu  cred  că  a  fi  bun  începe  de  la  prima  vorbă  care-ţi  iese  pe  gură!

Eu  cred  că  a  fi  bun  înseamnă,  în  primul  rând,  să  le  dai  şi  celorlalţi  şansa  de  a  trăi  demn,  neumiliţi,  necălcaţi  în  picioare  şi  neloviţi  de  coatele  aplicate  pentru  supremaţie!  Dacă  nu  ai  nimic  altceva  de  oferit,  măcar  nu  jigni!  Nu  lovi!  Nu  abuza!

Da,  sunt  supărată!  Şi  nici  măcar  nu  mi  s-a  întâmplat  mare  lucru,  dar  felul  în  care  a  procedat  persoana respectivă,  modul  în  care  mi  s-a  adresat,  m-au  făcut  să  mă  simt  mică – mică  de  tot,  vinovată  de  tot, neputincioasă  şi  nevolnică.

Am  fost  ieri  la  cumpărături,  la  Kaufland  Petroşani.  Ca  multe  alte  sute  de  persoane,  de  altfel!  În  parcare, puzderie  de  maşini.  Parcarea  aia  imensă  era  înţesată,  maşină lângă  maşină,  ca  nişte  gândaci  multicolori  ieşiţi  la  plimbare  într-o  dimineaţă  mult  prea  clară  de  iarnă  ca  să  nu  profiţi  de  ea.  Am  avut  noroc  şi  am  găsit  loc  liber  de  parcare.  Chiar  ultimul  loc  din  parcare,  înainte  de  ultimul  culoar  de  trecere  şi  chiar  lângă  locul  destinat  cărucioarelor  goale.  Omul  meu  a  intrat  uşor  cu  maşina,  repet,  perfect  regulamentar,  faţă  în  faţă  cu  o  altă  maşină.  Ştiţi  cum  sunt  locurile  de  parcare  acolo,  nu?  Încap  fix  două  maşini  bot  în  bot,  sau  spate  în  spate,  depinde  de  direcţia  din  care  vii.  Până  aici,  totul  OK.  Copilul  meu  avea  nevoie  de  ghete  noi,  aşa  că  ei  doi  au  coborât  şi  s-au  dus  înainte  la  Deichman.  Eu,  nu.  Am  rămas  să-i  aştept  cuminte,  în  maşină,  pe  principiul  că dacă  nu  văd  poşetele  şi  genţile  de  la  Deichman,  nu  intru  în  ispită.  Mă  cunosc  prea  bine  şi  ştiu  că,  dacă  a sărit,  cumva,  pe  mine,  o  poşetă,  nu  mai  pot  să  renunţ  la  ea nici  în  ruptul  capului.  Aşa  că,  mai  bine  lipsă!

Între  timp,  maşina  din   faţa  mea  a  plecat.  Eu  nu  am  carnet  şi  nu  ştiu  să  conduc,  aşa  că  nu  m-a impresionat  foarte  tare  locul  gol  de  parcare  din  faţa  mea  şi  nici  cheile  care  se  bălăngăneau  în  contact,  în  ritmul  melodiei  de  la  radio.

Doar  că …  în  câteva  secunde,  uşa  din  stânga  mea,  uşa  şoferului,  a  sărit  brusc  din  ţâţâni,  aproape   smulsă  cu  furie  de  un  domn  care  s-a  repezit  la  frâna   de  mână,  a  tras-o  cu  putere  şi  a  urlat  la  mine:

–  Dă-te  jos,  cucoană,  că  n-am  loc  să  ies! Dă-te  jos  odată!

Din  maşina  mea!  Din  maşina  mea,  parcată  perfect  regulamentar  şi  pe  lângă  care  trecuseră  fără  probleme alte  câteva  zeci  de  maşini  până  atunci!

Mi-am  dat  seama  că  avea  de  gând  să  împingă  maşina  mai  în  faţă,  pentru  că  el  parcase  cumva  într-o parte,  perpendicular  pe  maşina  noastră  şi  nu  mai  reuşea  să  plece  de  acolo.  I  se  ivise  ocazia  perfectă  în  momentul  în  care  maşina  din  faţa  mea  părăsise  parcarea.

Iniţial,  am  vrut  să-i  propun  să  urce  la  volan  şi  să  o  mute  el,  să  o  ducă  pe  locul  rămas  liber,  frumos, civilizat  şi  să-mi  cer  şi  scuze  că  nu  ştiu  să  conduc.  Două  minute  în  plus  ar  fi  durat  toată  conversaţia  noastră, două  minute,  atât!

Mârlanul  e  mârlan!  Nu cred  că  există  leac,  sau  răspuns  pe  măsură  la  urletele  şi  bolboroselile  lui!  Cel puţin  eu  nu  le-am  găsit  şi,  în  niciun  caz,  atunci,  pe  loc!  Aşa  că  m-am  dat  jos  din  maşină,  el  s-a  proptit  cu  umărul  în  portbagaj  şi  a  împins  maşina,  lăsând-o  fix  între  cele  două  locuri  de  parcare,  ocupând,  astfel,  neregulamentar,  două  locuri  în  loc  de  unul!

Nici  măcar  nu  a  socotit  corect,  pentru  că  nu  a  avut  loc  suficient  să  iasă  din  parcare  decât  cu  foarte  mare  greutate  şi  ghidat  de  altcineva,  care  a  asistat  la  toată  scena  şi  s-a oferit  să-l  ajute.  La  sfârşit,  omul  i-a  zis:

–  Dacă  tot  ai  făcut  atâta  tărăboi,  măcar  să  o  fi  dat  cum  trebuie,  să  ai  loc  şi  tu  şi  altul!

Ei,  aş!  S-a urcat  în  bolidul  personal  şi  dus  a  fost!

Pentru  mine,  problemele  abia  apoi  au  început:  cu  maşina  parcată  aiurea,  fix  câş  pe  două  locuri  de parcare,  mă  simţeam  ca  o  impostoare  ori  de  câte  ori  câte  o  maşină  dădea  ocol  pe  lângă  mine,  căutând  loc  şi plecând  dezamăgită,  în  timp  ce  eu  mă  lăfăiam  netulburată.  M-am  simţit  neputincioasă,  nevolnică,  vinovată  de  tot  şi  de  toate  şi  nu  a  fost  corect!

Venind  alene  de  la  Deichman,  cu  ghetele  în  braţe,  omul  şi  copilul  meu  au  căscat  ochii  stupefiaţi!  Unde  lăsaseră  ei  maşina  şi  unde  o  găseau!  Şi  cum  o  găseau!

Ce  mai  tura-vura!  Dacă  nu  ştiam  încă,  am  aflat  acum:  dintre  noi,  oamenii,  şi  câinii,  prefer  câinii!  La  ieşirea  din  Kaufland,  un  câine  mare,  superb,  galben  ca  aurul,  era  legat  de  gărduleţ.  Stătea  cuminte,  aşteptându-şi  stăpânul.  Am  trecut  cu  căruciorul  pe  lângă  el,  încet,  atentă  să  nu-l  lovesc  şi  încercând  să  nu-l  sperii.  S-a  uitat  la  mine,  s-a  ridicat  în  picioare şi  s-a  dat  la  o  parte  din  drum.  S-a  aşezat  iar  jos,  un  pic  mai  încolo,  eliberând  o  parte  din  drum.  Mi-a  venit  să  plâng!  Să  urlu  de  dragul  lui,  al  câinelui  şi  de  supărare împotriva  omului  fără  educaţie  şi  fără  bun-simţ  care  mă  dăduse jos  din  maşină   ca  să-şi  facă  el  loc,  deşi  el  greşise  de  la  bun  început.

S-a  mai dus  un  Crăciun!  A  trecut  val-vârtej,  nepăsător  la  grămezile  noastre  de  mâncare,  la  vânzoleala  cadourilor,  la  urările  şi  intenţiile  noastre  de  a  fi  buni,  drepţi  şi  curaţi.  Ca  lacrima,  cum  altfel?!

E  uşor  să  fii  bun  de  acasă,  din  faţa  calculatorului!  E  uşor  să-ţi  faci  mea  culpa  la  căldură,  cu  masa plină,  în  faţa  familiei  topite  de  admiraţie!

Când  ieşi  din  casă,  însă,  circumstanţele  se  schimbă!  Şi  oamenii  se  mulează  perfect  pe  circumstanţele  respective!

Oameni  buni,  vă  doresc  sărbători  liniştite!

Citiți și Pentru toți cei care…

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Radu Szekely știe și cine știe merită să poată decide în educație

O să-mi educ copilul să fie cel mai vesel om de pe pământ

Poftești și crezi că ăsta e semnalul trimis de corpul tău că are nevoie de ceva? Greșit, doar te îngrași.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Burcu / 12 September 2020 14:55

    Uhu, mereu actual.

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro