Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Mama mea, Maria mea…

8 September 2020

– Sărumâna, mamă! Ce  dor  mi-a  fost  de  tine!  Dar…  cu  ce  ocazie pe-aici,  pe  la  noi?

– Păi, puteam eu să ratez și ziua ta de naștere și ziua ta de nume, una după alta?! N-ai fost tu fiica mea preferată, mândria mea?

– Mda, unica și preferata, mamă, că alta de unde? Pe mine mă ai, cu mine defilezi!

Râde.

– Aș  avea  atât  de multe  să  te-ntreb,  mamă!

– Da, fata  mea,  știu.  Dar  lasă-le,  ducă-se,  mai  bine  spune-mi  despre  tine,  că  am văzut  că  ai  fost  bolnăvioară.

– De-ale vârstei, mamă,  nimic grav. Dar, mă rog  frumos, cum de ai văzut tu?  Și să nu-mi spui că ai ochi la ceafă,  așa  cum  ne  spuneai  în  copilărie,  că  am mai  crescut,  mamă,  și  nu  te  mai  cred.  Îţi  aduci  aminte? Te  rugam  în  fiecare  seară  să  mă  lași  să  te  pieptăn,  cu  gândul  că  doar – doar  găsesc  ochiul  ăla  şi-i fac  de  petrecanie.

Și  iar  râde  și  fiecare  notă  din  râsul  ei  îmi  picură  și  miere,  și  fiere, drept  în  inimă.

Și  mai  are,  încă,  și  strungăreața, și  alunița de  pe  obrazul  drept,  și  buza  de  jos  mult  mai  groasă  decât  cea  de  sus,  și  ochii veseli  și  strălucitori … nimic nu  s-a  schimbat.

– Ce mici  și  pămpălici  erați,  ai  dreptate,  credeați  orice  pe atunci.

– Care copil  nu-și  crede  mama,  zi-i  și  tu,  mai  ales  atunci,  la  vârsta  poveștilor  de  noapte  bună?!  Iar  m-ai  întors,  iar  ai  schimbat  vorba.  Spune-mi  măcar,  mamă,  ți-e  bine  acolo  unde  ești?  Nu  ți-e  frig,  nu  ți-e întuneric?

– Când plângeți  voi  aici, jos,  mi-e  frig,  fata  mea,  și  întuneric.  Când  sunteți  bucuroși, mi-e  cald  și  soare,  ca într-o  vacanță  la mare.  Mai  știi,  Fănel  era  mic,  nici  măcar  nu  era  la  grădiniță  când  am  fost  prima  dată  la  mare.  Câteva  zile  a  stat  la  mal  și  a  privit  marea  cum  se zbate  la  hotarul  dintre  pământ  și  apă  și  abia  după  aceea  a  îndrăznit  să  o  calce. Nicio   rugăminte,  nicio  promisiune,  nimic  nu  l-a  determinat  să  intre,  până  nu  s-a  simțit  el  pregătit. N-am  fost  nici eu  pregătită  când  am  plecat,  dar  acum  mă  uit  la  voi  și  mă simt  împăcată.

– La tata ai  fost?

– Dormea adânc,  sforăia intens, cu telecomanda  lângă  el  și  cu  televizorul  aprins  pe   unul  din  nesuferitele  alea  de  meciuri  de  box.  Mi-a  părut  rău  să-l  trezesc. Să  aveți  grijă  de el, mamă,  că-i  bătrân  şi  beteag  şi  nu  mai  poate  nici  el.

– Mai stai,  mamă,  nu  pleca! Mai  ține-mă  de  mână  și  mai  învață-mă,  că  acum ascult. Acum  o  să țin minte. Acum  nu  te  mai  contrazic.  Acum  știu  că  tu  ai  avut  mereu  dreptate. Mai  stai,  mamă, nu  pleca!  Uite,  îţi dau … ce  să-ţi  dau?  Îţi  dau  struguri,  mamă,  tiraz  alb  din  viţa  din  faţa  casei.  Îţi  dau  smochine,  mamă,  că  anul  ăsta  smochinul  din  colţ  a  făcut  atâtea  smochine  cât  n-a  mai  văzut  săracul  tata  niciodată. Îţi  dau  dulceaţă  de  zmeură,  mamă,  făcută  de  mine,  cu  fructele  şi  seminţele  întregi. Am  vrut  să  fac  şi  eu  strecurată,  aşa  cum  o  făceai  tu,  limpede  ca  răsăritul  văzut  de sus,  de  pe  munte. Ții minte?  Ajungeam  obosite  gata,  cu  dorul  de  cules  zmeură  aproape  pierit. Băieţii mei, însă, preferă să crănţăne seminţele dulci între dinţi. Mai stai, mamă, nu  pleca! Mai cântă-mi ceva, orice!

– Ciobănaș cu trei sute  de  oi/ Când  vii  și  treci  cu  turma pe  la  noi/ De-i  vedea  pe  Cami,  draga  mea …

 – Pe mândra, mamă, pe mândra, nu pe Cami. Iar m-ai dus cu vorba, iar m-ai  aburit… nu  pleca,  mai  stai!

– Nu plec, fata mamii, aici sunt! Aici voi fi mereu, trebuie doar să mă chemi. Nu plec!

Mama mea, Maria mea…

Citiți și Pentru toți cei care…

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cât de bine îmi era cu o zi înainte!

N-am copii și-s fericită. Care-i problema?

Horoscopul lunii august 2020

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro