– Sărumâna, mamă! Ce dor mi-a fost de tine!  Dar… cu ce ocazie pe-aici, pe la noi?
– Păi, puteam eu să ratez È™i ziua ta de naÈ™tere È™i ziua ta de nume, una după alta?! N-ai fost tu fiica mea preferată, mândria mea?
– Mda, unica È™i preferata, mamă, că alta de unde? Pe mine mă ai, cu mine defilezi!
Râde.
– Aș avea atât de multe să te-ntreb, mamă!
– Da, fata mea, știu. Dar lasă-le, ducă-se, mai bine spune-mi despre tine, că am văzut că ai fost bolnăvioară.
– De-ale vârstei, mamă, nimic grav. Dar, mă rog frumos, cum de ai văzut tu? Și să nu-mi spui că ai ochi la ceafă, aÈ™a cum ne spuneai în copilărie, că am mai crescut, mamă, și nu te mai cred. Îţi aduci aminte? Te rugam în fiecare seară să mă laÈ™i să te pieptăn, cu gândul că doar – doar găsesc ochiul ăla şi-i fac de  petrecanie.
Și iar râde și fiecare notă din râsul ei îmi picură și miere, și fiere, drept în inimă.
Și mai are, încă, și strungăreaÈ›a, È™i aluniÈ›a de pe obrazul drept, și buza de jos mult mai groasă decât cea de sus, și ochii veseli și strălucitori … nimic nu s-a schimbat.
– Ce mici și pămpălici eraÈ›i, ai dreptate, credeaÈ›i orice pe atunci.
– Care copil nu-È™i crede mama, zi-i și tu, mai ales atunci, la vârsta poveÈ™tilor de noapte bună?! Iar m-ai întors, iar ai schimbat  vorba.  Spune-mi măcar, mamă, ți-e bine acolo unde eÈ™ti? Nu ți-e frig, nu ți-e întuneric?
– Când plângeÈ›i voi aici, jos, mi-e frig, fata mea, și întuneric. Când sunteÈ›i bucuroÈ™i, mi-e cald și soare, ca într-o vacanță la mare.  Mai știi, Fănel era mic, nici măcar nu era la grădiniță când am fost prima  dată la mare. Câteva zile a stat la mal și a privit marea cum se zbate la hotarul dintre pământ și apă și abia după aceea a îndrăznit să o calce. Nicio  rugăminte, nicio promisiune,  nimic  nu l-a determinat să intre, până nu s-a simÈ›it el pregătit. N-am fost nici eu pregătită când am plecat, dar acum mă uit la voi și mă simt împăcată.
– La tata ai fost?
– Dormea adânc, sforăia intens, cu telecomanda lângă el și cu televizorul  aprins pe  unul din nesuferitele alea de meciuri de  box.  Mi-a părut rău să-l trezesc. Să aveÈ›i grijă de el, mamă, că-i bătrân şi beteag şi nu mai poate nici el.
– Mai stai, mamă, nu pleca! Mai ține-mă de mână și mai învață-mă, că acum ascult. Acum o să È›in minte. Acum nu te mai contrazic. Acum știu că tu ai avut mereu dreptate. Mai stai, mamă, nu pleca! Uite, îţi dau … ce să-Å£i dau? Îţi dau struguri, mamă, tiraz alb din viÅ£a din faÅ£a casei. Îţi dau smochine, mamă, că anul  ăsta smochinul din colţ a făcut atâtea smochine cât n-a mai văzut săracul tata niciodată. ÃŽÅ£i dau dulceaţă de zmeură, mamă, făcută de mine, cu fructele şi seminÅ£ele întregi. Am vrut să fac şi eu strecurată, aÅŸa cum o făceai tu, limpede ca răsăritul văzut de sus, de pe munte. Èšii minte? Ajungeam obosite gata, cu dorul de cules zmeură aproape pierit. BăieÅ£ii mei, însă, preferă să crănţăne seminÅ£ele dulci între dinÅ£i. Mai stai, mamă, nu  pleca! Mai cântă-mi ceva, orice!
– CiobănaÈ™ cu trei sute de oi/ Când vii și treci cu turma pe la noi/ De-i vedea pe Cami, draga mea …
 – Pe mândra, mamă, pe mândra, nu pe Cami. Iar m-ai dus cu vorba, iar m-ai aburit… nu pleca, mai stai!
– Nu plec, fata mamii, aici sunt! Aici voi fi mereu, trebuie doar să mă chemi. Nu plec!
Mama mea, Maria mea…
CitiÈ›i È™i Pentru toÈ›i cei care…
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Horoscopul lunii ianuarie 2021
Nu am știut niciodată câți bani avea în cont fostul meu iubit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
