Maserati+Fendi=GranCabrio Fendi

catchy

26 August 2011

Casa de modă Fendi a făcut echipă cu producatorul auto Maserati, sau invers :), pentru a proiecta o ediţie specială care se numeşte Maserati GranCabrio Fendi.

Maşina va fi prezentata la Frankfurt Motor Show 2011 luna viitoare şi comentatorii se aşteaptă ca bărbaţii să nu “guste” modelul de al cărui design s-a ocupat Silvia Venturini, recunoscută pentru splendidele genţi sau haine de blană.

De data aceasta însă a proiectat noul logo, o îmbinare a “dublului F” cu tridentul de la Maserati pe o placă ovală din argint, şi interiorul – pe care l-a “îmbrăcat” în piele fină Cuoio Romano, din linia Selleria de la Fendi, folosită şi pentru valizele “incluse în preţ” ca parte a unui kit de călătorie ediţie limitată. Lemnul numit Pergamena Fendi, de culoarea galben, decorează bordul, uşile şi schimbătorul de viteze. Tridentul Maserati, brodat pe tetiere, este, de asemenea, prezentat în acelaşi galben iconic Fendi. Până şi caroseria este de un gri închis special elaborat cu un finisaj de aur iridescent numit Fiamma Fendi.

Preţurile pentru GranCabrio Fendi nu au fost încă anunţate, dar cum un GranCabrio Sport normal costă între 135,000 € şi 145,000 €, nu e greu de imaginat cam câtă plus valoare aduce… Fendi.

Citiţi  aici despre o altă maşină. 🙂



Citiţi şi

Săptămâna modei haute couture de la Paris și rochiile care te lasă fără aer

Surorile de milioane (de dolari și de fani) – Gigi și Bella Hadid

Noul Palazzo Fendi din Roma

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,407 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro