Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ne-am fi dat plămânii noștri, viața toată, dacă s-ar fi putut… Dar nu s-a putut

10 May 2018

FELICIA DOLEANUÎn seara aceasta am stat un pic la povești cu niște clienți care-mi sunt foarte simpatici. I-am cunoscut în vară și ne-am plăcut din prima zi. Vin des, comandă mult pentru acasă și sunt extrem de generoși. El e un tip foarte jovial, înalt și robust, cu un ten frumos, părul castaniu, ochii căprui cu o sclipire jucăușă și curioasă (de copil), un zâmbet cald și o voce baritonală, ușor sâsâita. Ea, o doamnă înaltă, suplă, rezervată și tristă.

În general, vin tot timpul însoțiți de doi nepoței: unul de șase și altul de patru ani. Cel mare e frumos ca un înger și rezervat ca bunica. Cel mic pare un motănel pus pe șotii, care doar când te privește-n ochi și te roagă ceva, simți că ți se lipește de suflet.

În seara aceasta au venit fără copii. Mi-au povestit de fiica lor. Mi-au arătat fotografii. O tânără fragilă ca un lujer de crin, de o frumusețe serafică. Am privit fascinată câteva fotografii, apoi o ultimă fotografie în care era cheală. I-am privit întrebătoare.

femeie suferinta

– Da, a oftat bunica, fiica noastră ne-a părăsit acum doi ani, la numai 24 ani. Totul a venit ca un trăsnet. A fost un copil cum și-ar dori orice părinte. Ne-a umplut viața de bucurie. A învățat foarte bine, nu ne-a făcut probleme… Nici măcar crizele de pubertate, cum auzeam la alte mămici. Când a dorit să se căsătorească, ne-am bucurat că vom avea și un băiat, nu doar o fată. Apoi au venit nepoțeii. Eram așa de fericiți…

Deși părea fragilă, a avut o sănătate excelentă. Găsea mereu energia să meargă la călărie, dansuri, handbal, tenis. Dintr-odată, a început să se simtă rău. Cancer la plămâni. Metastază. Am fost la cele mai renumite spitale din Germania, Elveția, America. Ne-am fi dat plămânii noștri, viața toată, dacă s-ar fi putut… Dar nu s-a putut. La început, am fost șocați, apoi revoltați, iar în final, distruși. Nu ne-am imaginat că destinul poate lua așa o întorsătură, de la o secundă la alta. Este înfiorător să asiști neputincios, să vezi cum copilul tău se stinge zi de zi sub ochii tăi. Să vezi flacăra aceea care doar mai pâlpâie cum încearcă să-ți dea ție puterea de a accepta lucrurile, așa cum le-a rânduit Dumnezeu. Au fost săptămâni, luni în care am încercat să găsim răspuns la întrebarea: „De ce? De ce copilul nostru?”

Au fost momente în care ne-am dorit și ne-am rugat să ne ia și pe noi acolo unde e ea, însă nepoții nu ne permit să avem tristeți, căderi, depresii, pentru că ei au nevoie de noi, aici și acum.

Azi putem vorbi despre fiica noastră fără să plângem. Îi suntem recunoscători că ne-a lăsat acești îngerași care ne țin în trap… Nu-i așa dragule?, și se apleacă ușor peste masă ca să-i mângâie brațul soțului. El o privește tandru, îi apucă ambele mâini într-ale sale și, întorcând capul spre mine, îmi spune cu o notă de mândrie :

– Știți, doamna Felicia, soția mea va împlini anul acesta 60 ani, dar noi nu simțim trecerea anilor. Suntem mereu înconjurați de copii, de prietenii lor, de părinții prietenilor lor… Toți tineri, între 20 și 30 ani… Casa-i mereu plină! Uităm că suntem bunici. Suntem constrânși să rămânem tineri! și ridică amuzat din umeri.

Mulțumim lui Dumnezeu că suntem încă sănătoși!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fericirea nu e suma plăcerilor pe care le trăim

O listă nevinovată cu 50 de lucruri evidente

Patria simulării generalizate

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,733 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro