Noi, cei care am respectat regulile, vom muri mai repede!

5 October 2020

Fără locuri în spitale, fără medicamente, fără medici… care sunt deja epuizați și ei, ca și noi.

Toți cei care am încercat să respectăm toate restricțiile și regulile pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus știm deja că devine din ce în ce mai greu să evităm o posibilă contaminare. Pentru că virusul vine din ce în ce mai aproape de noi. Ne apropiem de pragul de 3000 de cazuri noi pe zi și vom ajunge în scurt timp la pragul de 5000 de cazuri noi zilnic, când va fi tot mai greu să te ferești.

Noi suntem premianții clasei! Am fost exemplari în respectarea tuturor recomandărilor transmise de medici și autorități, sperând că astfel le vom da timp să pregătească sistemul medical pentru ce va urma.

Mască! Distanțare! Spălat pe mâini! Dezinfectați din cap până-n picioare! Am renunțat la orice activitate care ar fi putut să ne transforme în contacți ai unor persoane infectate.

Sacrificiul nostru a fost în zadar!

Dimpotrivă, acum nu mai avem nici măcar locuri în spitale. Dacă ne vom îmbolnăvi grav, vom muri cel mai probabil fără să se găsească și pentru noi un loc într-un spital, sau vreo doză rătăcită de remdesivir, plasmă convalescentă, sau orice alt medicament ce ar putea să ne salveze de la moarte.

Asta se întâmplă pentru că, în timp ce noi ne protejam cât mai bine, ca să protejăm astfel persoanele vulnerabile și sistemul medical, birocrații, care conduc sistemul sanitar și care trebuiau să pregătească România pentru inevitabilul val pandemic, nu au făcut nimic.

Avem în continuare spitale nepregătite, împărțite în mod stupid în spitale COVID si non-COVID; asta poate mergea când aveam maxim 2000 de cazuri noi pe zi. După ce am trecut peste acest prag, având transmitere comunitară intensă, este evident că toate spitalele vor fi inundate de pacienți care se prezintă cu simptomatologie nespecifică, dar care pot fi infectați cu SARS-COV-2. De aceea, ar fi trebuit să pregătim toate spitalele să preia pacienții COVID-19. Toate spitalele ar fi trebuit să aibă deja circuite COVID și non-COVID.

Mai mult, spitalele vor fi asaltate de tot mai mulți pacienți cronici care au fost ținuți fără asistența medicală timp de aproape un an. Acești oameni trebuie tratați, pentru că mulți au deja complicații sau boli asociate care trebuie stabilizate.

Avem în continuare protocoale terapeutice pentru COVID-19 care nu sunt actualizate și adaptate la protocoalele internaționale.

Dar cel mai grav este că nu avem personal suficient și medicamentele necesare pentru a trata 1000 de pacienți COVID-19 la terapie intensivă. Și mai ales, nu avem personal pregătit și medicamentele necesare pentru a evita ca pacienții spitalizați cu forme grave să ajungă la terapie intensivă, unde oricum nu mai sunt locuri.

Deși este un medicament ieftin produs pe scară largă, multe spitale din România nu au nici măcar dexametazonă, care se administrează pacienților COVID-19 intubați, reducând la jumătate mortalitatea.

Chiar dacă studiile clinice nu m-au convins de eficiența remdesivir, este totuși singurul medicament autorizat atât în SUA cât și în UE. Doar că noi nu avem suficiente doze de remdesivir, pentru că atât SUA, câ și UE au negociat să cumpere toată producția disponibilă, iar România primește proporțional, dar mult prea puțin.

Nu avem plasmă convalescentă pentru că baronii sângelui au blocat donarea de plasmă, iar conducerea Ministerului Sănătății încă nu pricepe că este singurul tratament pe care România ar fi putut să și-l asigure, fără să depindă de înțelegerile dintre marii producători de medicamente și guvernele celor mai bogate state.

Este dovedit că administrarea de plasmă este sigură. De asemenea, chiar dacă nu avem studii clinice randomizate, medicii care au utilizat această terapie în peste 70 de țări spun că rezultatele sunt foarte promițătoare. Cu toate acestea, România este la coada Europei, iar Ministerul Sănătății nu a făcut nimic. NIMIC!

Nu avem anticorpi monoclonali sau alte terapii exeprimentale, pentru că România este ocolită de companiile care derulează studii clinice pentru medicamente noi. Se tem de birocrația și corupția din țara noastră.

Astfel că noi, cei care am fost cei mai cuminți, suntem condamnați la o moarte sigură, fără loc în spital și fără medicamente… în caz că ne infectăm cu SARS-COV-2 și dezvoltăm o formă gravă a bolii.

#SEPOATEMAIBINE

Guest post by Florin Hozoc, specialist în sănătate și directorul unei companii farmaceutice din Romania. Majoritatea opiniei publice îl cunoaște ca fiind principalul promotor al medicamentelor cu imunoglobulină. Iar mai recent a donat 18 echipamente de plasmafereză, care sunt folosite pentru recoltarea de plasmă convalescentă de la foştii pacienţi COVID-19.



Citiţi şi

Pandemia de coronavirus nu este o “lebădă neagră”, ci un “rinocer gri” sau un uragan

Cine suntem cu adevărat şi ce căutăm mai exact în viaţa noastră

Yuval Noah Harari: Cel mai mare pericol nu este virusul în sine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro