Nu aş fi crezut să ajung să regret despărţirile prin SMS

Liliana Widocks

5 June 2017

lila 1Stau cu Mircea la cafele, de dimineaţă, suntem deja la a treia, dar Dumnezeu nu are chef să ne vadă azi la biserică. Precis s-a dus mama, ea şi mătuşa Marieta fac cât toată familia. Plus că te poţi baza pe acatistele lor. Cei care au început şcoala înainte de venirea comuniştilor ştiu să scrie şi „mulţumesc”. Noi ne rugăm mai mult pentru câştig la loto, că atât ne-a atras atenţia în rezumatul CV-ului lui Dumnezeu, facerea de minuni. Mircea, împins de la spate de maică-sa, s-a rugat la un moment dat şi pentru un serviciu mai bun. Dumnezeu a aranjat să fie dat afară şi nu ştiu cum s-a potrivit de a aflat şi dracul şi când Domnul i-a găsit altul, a venit criza şi s-au înjumătăţit salariile. Noi trăim continuu în criză, nu înţeleg de ce băncile se lamentează atât, când ele aruncă de la una la alta banii munciţi de tine şi te mai şi taxează pentru asta. Ba trebuie să plăteşti şi dacă scoţi peşin pentru buzunar.

– Mă retrag din proiectul de combatere a încălzirii globale, anunţă pe nepusă masă.

De când ne-am lăsat de fumat şi glasul lui, şi auzul meu au preluat de la vin o tentativă de „sec”.

– Aşa a făcut şi preşedintele, cel mai puternic om de pe planetă.

Preşedintele tuturor bărbaţilor stăpâni pe succesul lor la femei, desigur. Nu pronunţăm cuvinte ca „misogin” sau „feministă” în casă, ne descălţăm de ele la uşă.

cuplu cafea

– Ce vrei să spui? fac pe proasta. Pentru o viaţă de cuplu sănătoasă, evit ideile geniale.

– Mi-am găsit o garsonieră. Factura la utilităţi îmi mănâncă încă de la micul dejun visurile de maşină-sport.

– Şi eu ce fac?

– Femeile se descurcă. Voi nu stropiţi cu apă la duş, dormiţi cu cărămizi calde la tălpi, mai beţi nişte ceaiuri, mai faceţi o supă şi curcan doar sâmbăta. Eu, sincer, nu am buton setat pe economie.

– Spui că mă părăseşti?

– Nu te-aş părăsi, iubito, cu sufletul sunt alături de tine, părăsesc acceptarea asta ovină a plăţii pentru încălzire, justificată evaziv de administraţie.

– Păi, caloriferele nu pentru tine le ţin fierbinţi, ca să poţi să te lăfăi peste plapumă? Măcar facem economie la bani de pijamale… Mai reducem din mofturi şi, eu zic, că o să ne descurcăm.

– Nu, dragă, nu trag la jug toată ziua ca să mă calicesc şi acasă. În garsonieră, bunăstarea nu se simte persecutată, spaţiu mic, vecini cumsecade, partitoare prietenoase, de ultimă generaţie.

Nu aş fi crezut să ajung să regret despărţirile prin SMS.

La vreo lună de când dormeam în şubă, cu termosul de ceai pe noptieră, în timp ce făceam piaţa, îl văd cumpărând flori. Plătesc în grabă un taxi să-l urmărească. Femeile părăsite investesc în explicaţii SF. De la nişte bătrâne, cărora retrocedarea nu le-a adus mare lucru, de acte ocupându-se nepoţii, aflu că garsoniera e la demisol, vila a intrat de curând în politică. Utilităţile sunt trecute pe cheltuieli. Doamna, numită pe facturi, e mai scumpă ca mine la apariţie, dar mai ieftină, sentimental, la întreţinere. Pierdusem oricum, în competiţie.

Mă întorc cu jumătate de cofetărie acasă. De a doua zi mă înscriu în Asociaţia luptătorilor anonimi pentru protecţia împotriva încălzirii globale. Pun în căsuţele poştale ale vecinilor anonime care îl denigrează pe administrator.

Ca tot românul cu job nepoluant, aştept subvenţii de la guvern în compensaţie. Şi mai aştept să fiu contactată de civilizaţii extraterestre pentru un contract de panouri solare, cu statul.

Mă bucur de sictirul eolian, dar mă feresc de Don Quijoţi care atacă cu suliţa, visând la Dulcineea. 

Liliana Widocks

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O să se facă liniște și fiecare o să meargă pe drumul lui

Viața mea fără Zelda

Iubind pe cel pe care îl urăști. Sau urând pe cel pe care îl iubești

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
19,780 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro