Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu era suficient de atrăgătoare doar pentru sex

22 August 2015

Logica feminină are logică proprie. Punct. Fără alte calificative insensibile sau deplasate, rog doritorii să se abţină, doar pentru a-i scuti de ruşinea de a se face de râs.

Când am întâlnit-o pe A. nu m-a impresionat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Avea însă nerv şi asta mi-a atras, totuşi, atenţia suficient cât să-i propun o cafea. În oraş, nu la mine, pentru că, aşa cum ziceam, nu mă impresionase chiar atât de mult. A acceptat uşor, cu o vagă ironie însă în privirea superficială pe care mi-a aruncat-o în loc de la revedere şi asta m-a intrigat. Pe moment, apoi mi-am dat seama că face parte din strategia ei. Şi asta pentru că femeile duc războaie mult mai complicate decât cele de pe câmpurile de luptă, aproape exclusiv masculine. A. nu urma să vină la o întâlnire, ci la o primă bătălie a unui război din care niciuna dintre părţi nu ştia ce voia. Sau aşa mă amăgeam eu înainte să ies din casă. Ce naiba, parcă îmi tremura vocea…

Cafeaua a fost amară şi A. la fel. Detectase interesul meu indecis. Mi se părea că şovăie şi asta m-a întărâtat… Da, o nouă tactică. Ne-am despărţit însă fără să-i dau senzaţia că aş vrea s-o revăd tête-à-tête. Şi am „uitat-o” vreo zece zile, timp în care îşi făcuse temele relativ la persoana mea, după cum aveam să aflu de la binevoitoarele omniprezente prietene comune. Parcă retrăiam anii de liceu, deşi fix de asta nu-mi ardea. Mai ales că nu îmi dispăruse de tot tremurul acela uşor. Şi îngrijorător. Până la urmă, am căutat-o iar. Cu intenţii precise, să pot trece mai departe.

hug

Când am revăzut-o însă, m-am răzgândit. Nu era suficient de atrăgătoare doar pentru sex. Dar începea să-mi placă prea mult s-o ascult. S-o cuprind pe după umeri şi s-o ţin lângă mine, în timp ce în jur lumea se cutremură sau îşi trăieşte dramele. Ce îmi păsa mie de ele? Dar războinica A. mi-a anticipat sentimentele. Brusc, s-a răcit. Ne angrenaserăm într-un dans penibil în care fiecare pas înainte al unuia dintre noi era urmat de un pas în spate al partenerului. Şi tot aşa. Cum spuneam, ca în tinereţe. M-am enervat şi, la patra întâlnire (la, naiba, reţinusem şi câte fuseseră), am lăsat-o singură în oraş. Nu era foarte întuneric şi nici nu ploua foarte tare. Ducă-se!

Şi s-a dus. O săptămână. După care ne-am întâlnit „întâmplător” şi zău că nu ştiu care din noi era nevinovatul. Aparent, nu mă vedea. Am luat-o de braţ şi am scos-o pe sus dintre oameni. Am ridicat-o până la mine şi am privit-o în ochi, încurcând replicile în minte. Mi-a răspuns băţoasă privirii. De aceea, capitularea sa m-a zguduit:

– Dacă nu mă f*ţi mai repede, mă-ndrăgostesc de tine!

Guest post by T.L.



Citiţi şi

Acele fete cărora le plesnește o venă dacă…

Niciodată să nu-ți pui speranțele în unul care vine cu câinele de la prima întâlnire

Iubirea nici măcar nu mai e la modă și, sincer, nu servește la nimic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Alina / 18 October 2020 0:58

    Așa arată viața unui navigator, ăla de are mulți bani și care are tot ce își dorește mai puțin liniște fiind departe de casă.
    Hai să aflăm adevărul despre oamenii “mării”
    Am cunoscut câțiva navigatori și deși viața lor părea una lipsită de griji în realitate lucrurile se petrec cu totul și cu totul diferit.
    Când te gândești la un navigator zici “bani nene” vacanțe, lux și opulență.
    Depinde și pe ce funcție ieși, lăsând la o parte funcția…
    Câți bani tre să investești să îți scoți banii dați pe cursuri și altele….
    Cât trebuie să muncești până să ajungi să ai “banii ăia”.
    Mult, enorm de mult.
    Am decis să scriu despre cum și cum este viața unui navigator pentru că trăiesc cu un navigator…
    Sunt femeie înainte de toate și trebuia să știu cum este să ai bărbatul plecat pe mare…
    Cum este să ști la ce tâmpenii se gândește și ce scenariu ” cu femeia oare mă așteaptă? sau umblă din floare în floare cu altu”
    Cel mai greu lucru din punct de vedere al unei relații de genu este echilibru pe care tre să îl oferi partenerului tău când este plecat.
    Te trezești că are o zi proastă, că la frecat șefu la icre pentru nu știu ce chestie și nu îl prinzi în toane bune..
    Ce faci în situația asta?
    Că nu poți să te cerți cu el prin mesaje, încerci să afli cum îl poți ajuta dacă nu îi dai spațiul necesar.
    Nu te criza, că stresul pe mare, nu este precum stresul pe “uscat”
    Nu îi reproșa că am așteptat să vorbim, uneori nu are internet zile întregi..
    Nu îl bulversa, și nu îi spune ce probleme sunt pe acasă, îl derutezi de la muncă și își pierde toată concentrarea.
    Dacă tu ai impresia că viața ca femeie de navigator este ușoară, te înșeli.
    În primul rând este una plină de asalturi și coborãșuri.
    Trebuie să demonstrezi cât în lună și în stele.
    Cea mai pare teamă pe care o are bărbatul navigator, este să nu se întoarcă dintr-un voiaj și să afle ce naiba a făcut nevastă-sa, partenera etc.
    La ei încrederea este atât de grea de obținut tocmai din cauza scenariilor pe care și le fac..
    Însă mai există și a doua parte “am mai fost înșelat, nu am fost așteptat, i-am trimis bani și nu știu ce a făcut cu ei”
    Există și situații de genul, însă nu putem să punem toate femeile în aceiași oală cum nici pe bărbați nu îi putem pune…
    Majoritatea femeilor spun :Da, navigator nu este, serios.
    Ăștia ard tot ce prind, când ies prin port..
    Bărbații navigatori spun : Da, da banii…
    Din prima mea relație cu un navigator am învățat multe lucruri.
    Cum să mă port în caz că are nervii până la dmzeu, cum să îi înțeleg nevoile, cum să fac diferențele dintre jobul meu și jobul lui.
    Cum să îmi gestionez timpul încât să am și timp pentru el.
    Dar cel mai important lucru, cum să îl aștept acasă.
    Nu spun că prima mea relație, a fost lapte și miere.
    Nu prea știam cu ce se mănâncă viața aia..
    Până nu am prins cu el un voiaj plecat..
    Cred că a fost cea mai mare provocare a mea…
    Distanța nu mă deranja, trăind mai mult singură și fiind o fire mai frivolă nu mă deranja atât de tare distanța.
    Consideram că, distanța apropie oamenii.
    Ce este drept, așa a fost ne-a apropiat până am ajuns la nervi pentru că eu nu știam ce viață duce el.
    Devenisem oarecum posesiva, cu gândul că vorbește cu altele și etc…
    Dar el muncea, muncea de îi suna apa în cap.
    Muncea și cu mine că la cât de instabilă eram.
    Mai degrabă el îmi era psiholog, psihiatru și sprijin…
    Eram nebună de legat cu totul.
    De precizat. Trebuie să îi demonstrezi că ești capabilă și stabilă emoțional dacă vrei să îți petreci tot restul vieții cu un bărbat plecat pe mare.
    Nu își dorește o femeie slabă psihic, nici una care să fie întreținută.
    Își dorește o femeie puternică și independentă.
    A doua relație a mea, a venit pe neașteptate.
    Nici măcar nu știam că este la facultate, când am văzut că este navigator am zis în gândul meu “Cred că o să sfârșesc măritată cu unul”
    L-am cunoscut pe un site de date, mă plictiseam și îmi mai aruncam și eu un ochi pe acolo…
    Așa că am început sa vorbim, apoi a urmat să ne vedem face to face și ușor, ușor am pus bazele unei relații.
    La început sceptică, că încă mai aveam câteva răni din fosta relație.
    Însă am zis merită să încerc.
    Nu a mers ca pe roate, a trebuit să schimb multe însă în general la mine că eram setată încă pe fraza “dacă îmi dă papucii și ăsta”
    Am zis fie, încerc.
    Două luni de zile totul perfect..
    Ieșiri, no ceartă, până când am devenit instabilă emoțional.
    A tot încercat el să îmi spună cât în lună și în stele până când a zis.
    Până nu îți rezolvi problemele emoționale, noi numai avem ce discuta…
    Mă uit la el și îi spun serios?
    Foarte serios, am destule probleme pe cap încât să stau lângă o femeie instabilă emoțional.
    Zic pe bune, adică mă lași?
    Nu, nu vorbim în continuare însă doar așa să vedem cum mai suntem și cam atât.
    Încep să urlu în telefon, că deh eram nebună și nimic de spus.
    Îmi închide telef că are treabă și aia a fost..
    Îi scriu=seen!
    Îl sun=ocupat!
    Și într-un final mă duc așa și mă uit în oglindă și îmi zic..
    Ai nevoie de un psihiatru, asta credeam ptc nu vedeam nimic frumos…
    Soarele putea să stea frumos pe cer, eu nu-l vedeam acolo sau nu suportam să îl văd..
    Mă decid să îmi sun medicul de familie să îmi facă un bilet de trimitere la un medic psihiatru”
    Am ajuns la cabinet și mă întreabă.
    De ce vrei tu să te duci la psihiatru?
    Nu știu ce este cu mine, am numai gânduri negre.
    În fiecare zi îmi construiesc 10 scenarii cum să mor în nu prea multe chinuri.
    Doamna Doctor se uită la mine, șocată!
    O fată așa de tânără și frumoasă ca tine cu asemenea gânduri trebuie să rezolvi neapărat.
    Credeam că soluția mea este psihiatru, a fost pe naiba!
    În următoarea zi am mers la recomandarea medicului meu de fam la un medic psihiatru de genul feminin..
    Și vă spun!
    Am plătit mai mult pe consultație decât pe tratament…
    În urma unui dialog și în urma unor întrebări fără relevanță diagnosticul meu a fost.
    -Început de tulburare de personalitate.
    Îmi dă tratamentul și zic o să îmi revin…
    Două săptămâni am urmat tratamentul și apoi l-am aruncat la gunoi de ce?
    Dacă tu ai impresia că îți revi… De fapt te transformi într-o legumă…
    Într-adevar numai aveam nici un gând negru, nici un scenariu.
    Aveam pierderi de memorie, incoerență lingvistică.
    Insomnii, pierderi bruște în greutate, apetit scăzut, eram pur și simplu pe altă planetă..
    Pastilele alea m-au liniștit de tot până le-am aruncat la coș…
    Total în depresie de fapt ce depresie..
    Total cu stima de sine scăzută.
    Nu aveam încredere în mine de acolo pornise tot rahatul ăsta.
    Neîncrederea în mine, faptul că nu mă iubeam pe mine.
    Întotdeauna am ales să iubesc, dar pe mine m-am pus într-un colț fără să îmi dau credit..
    Proastă alegere, că am pierdut multe..
    M-am pierdut pe mine în primul rând, am pierdut relația perfectă pe care o aveam doar din cauză că aveam gargăuni la cap și nu mă iubeam pe mine..
    După ce am aruncat pastilele la gunoi actualul îmi spune.
    Eu ți-am zis că nu ai nevoie de pastile, dar tu ai ținut-o pe a ta tot timpul.
    Am zis să te las să îți faci damblaua.
    Trebuie să îmi revin, altemiteri știam că o să plece și el că nimeni nu stă lângă o femeie cu gargăuni la cap și care nu se estimează și apreciază…
    Am început să citesc mult, ce îmi pica printre degete citeam…
    Ascultam muzică pentru meditat..
    Am început să mă interesez despre undele creierului și cum pot să îmi reprogramez mintea.
    Scriam mult, scriam doar să mă descarc…
    Relația începuse să funcționeze din nou, aveam stabilitate, eram plină de încredere și parcă totul părea să se așeze..
    Până când..
    Actualul meu, a intrat el în locul meu într-o mică depresie..
    Mi-a fost greu să-l scot de acolo..
    Atât de greu încât în acele momente am înțeles prin ce iad a trecut fostul cu mine când încerca să mă echilibreze..
    Într-un final am reușit, însa ne råcisem reciproc..
    Cum aprinzi flacăra într-un om?
    Se făcuse deja Februarie ne vedem foarte rar din cauză că avea multe obligații…
    Uneori atât de rar încât credeam că e plecat în voiaj…
    Ultima oară l-am văzut în Februarie…
    Eu pe urmă am plecat la ai mei la țară, el a fost chemat pe urmă în voiaj…
    Cum a fost?
    Iunie și Iulie pauză, nu am mai vorbit deloc pentru că voiam să îi dau timp.
    Nu voiam să fac aceiași greșeală, să fiu stres..
    După două luni l-am căutat și i-am zis de ce am procedat așa și am luat decizia aia de a ne separa pentru un timp.
    A fost benefic, acel timp a fost benefic pentru amândoi.
    Cât și pentru mine însă și pentru el..
    Am început să vorbim prin August din nou, fără să forțăm nimic.
    Am vorbit până când am decis să ne mai dăm o șansă…
    Nu a existat o ceartă, între noi de când am reluat legătura. Au trecut 8 luni de când nu ne-am văzut și totuși..
    Asta pentru că eu am reușit să fiu echilibru, să fiu pace, să fiu iubire să rezist.
    Să îl tratez așa cum mă tratez pe mine.
    Să îi ofer putere pentru că..
    La o aruncatură de băț, gândurile unui navigator sunt gânduri intense care se produc într-o furtună pe mare.
    Azi te bucuri de liniștea mării, te bucuri de un apus atât de senin și magic e ca și cum cerul atinge marea iar soarele este scufundat în adâncul oceanului de parcă nici nu a existat niciodată pe cer.
    Seara când pui capul pe perna care nu stă echilibrată decât dacă tu pui capul pe ea, îți revine dorul de casă.
    Îți revine dorul de femeia care te așteaptă cu brațele deschise.
    Îți este dor de mâncarea făcută de femeia care ți-a dat viață și îți este să dormi mai mult de 6 ore pe zi fără să se legene patul, fără alarma aia nenorocita care nu știi când o să îți dea trezirea chiar și în cele 6 ore de somn.
    Îți este dor să pui piciorul pe uscat, să îți simți piciorul pe asfaltul cu miros de ploaie.
    Îți este dor să stai cu prietenii tăi la o bere, să mai apuci o noapte albă cu femeia pe care o iubești.
    Viața de navigator știi cum este?
    O viață care îți aduce mulți bani, însă banii fură timpul.
    Nimic nu se compară cu meseria asta..
    Un navigator este plecat luni de zile pe mare, departe de familie, cu șanse slabe de a avea chiar și acces la internet pentru a păstra legătura cu cei dragi.
    Vorbești acasă, doar în timpul scurt pe care îl ai.
    Diferențele de fus sunt o nebunie curată..
    Când există o diferență atât de mare, uneori nici nu prea apuci să vorbești pe acasă.
    Când ajungi acasă nu reușești să te dezmeticești, ești căpiat de somn și mulți nu înțeleg că ai nevoie de odihnă, trag de tine să ieși afară însă tu vrei să dormi două săptămâni la rând să îți revii.
    Viața de navigator este viața care fură timp din timpul care îți rămâne pentru ora de masă, să nu mai spun că o să te saturi de orez și când ajungi acasă nici în sarmale nu vrei să îl mai vezi, dacă ai dat de un bucătar filipinez te-ai ars la propriu și totuși de foame mănânci. După ce ai mâncat, te întorci la muncă.
    Visezi la o zi liberă?
    Visează mult și bine nu există, muncești zi de zi continuu ca un robot.
    Uneori muncești și 24 de h fără să dormi.
    Da e bănoasă meseria dar toți banii ăștia..
    Îți fură liniștea, liniștea cu gândul că nu ști ce se întâmplă acasă.
    Nu o să îți spună nimeni adevărul, tocmai pentru că nu ai cum să schimbi ceva..
    În schimb încerci să îți iei putere pentru a gândi pozitiv.
    Și totuși…
    Liniștea că nu ști dacă ea o să se sature să tot aștepte, liniștea în general pentru că ești tot timpul stresat și plin de griji…
    Am prins un voiaj de tot “rahatul” am un șef care efectiv m-a băgat în toate depresiile și cred că am o fișă cu tipuri de depresii prin câte am trecut cu el.
    Cred că dacă aveam un psihiatru pe navă, la cât de nervos eram în momentul în care șeful îmi spunea “mai fă odată nu este bine” clar îmi băga mintea într-o cușcă la câte scenarii aveam.
    Însă după un timp ca și navigator devi masochist la propriu.
    Dacă poți îndura atâtea ore de nesomn, mâncarea care efectiv te face să nu o mai mănânci, nemulțumirea altora..
    Nemulțumirea șefului, furtunile pe mare, patul care se leagănă de “nani, nani”
    Distanța de parteneră, soție cei dragi etc…
    Abstinența, în caz că prinzi și tu ceva într-un port faci ceva dacă vrei…
    Dar te gândești de ce să dau banii pe curve când am muncit ca ultimul sclav pentru banii ăștia…
    Mai ales dacă ești la început de drum și ai început de doi ani…
    Salariu la început?
    Să nu vorbim despre asta..
    Te costă!
    Liniștea pe care o vrei și o cauți, asta te costă multe furtuni…
    Când ești pe uscat poți să faci alte “manevre”
    Acolo există un alt tip de manevră..
    Liniștea dinaintea furtunii pe mare, pentru toate astea plătești un preț.
    Prețul de a sta departe de ceea ce iubești.
    Atunci când soarele este înghițit de mare, când valurile devin agitate, navigatorul își urmează cursul.
    Cursul vieții!

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro