Nu mai eram decât prizoniera unei iubiri ce îmi luase minţile

Victoria Serman

28 January 2016

Victoria Serman

Aseară am adormit aşteptându-te.

M-am scurs fără ştire în vremurile în care fiecare minut îmi sorbea vitalitatea, ca o lipitoare ce suge sângele. Aceeaşi senzaţie de alunecare în neant, de desprindere a sufletului de corpul inert. Mi-am amintit durerea hemoragiei de nestăvilit, momentul acela de după victorie… După ce am fost trecută prin foc şi sabie, asediată şi jefuită de libertate, când nu mai eram decât o prizonieră a unei iubiri ce îmi luase minţile.

M-am ridicat ca o stafie în miezul nopţii şi am străbătut casa cu aripile vaporoase ale capotului, umflate de curent. Iar ai lăsat ferestrele deschise. M-am îmbăiat la lumina lumânărilor, mi-am pus rochia care îţi place ţie şi am ieşit pe stradă. Am mers fără ţintă, nu ştiu cât, nu ştiu unde. Știu doar că m-am oprit în faţa unei uşi oarecare. Am deschis-o şi am urcat scările. La capătul lor, era o perdea grea. Am dat-o la o parte şi am intrat într-o încăpere scufundată în întuneric. Am pipăit în jurul meu şi am dat peste nişte scaune. Am înaintat, m-am aşezat la mijlocul a ceea ce părea a fi un rând şi am rămas în aşteptare. Dar nu aşteptam nimic.

humphrey bogart

Apoi, proiectorul s-a aprins. O lumină puternică a tăiat obscuritatea în două şi imagini în alb şi negru au acoperit ecranul. Misty Blue a învăluit sala. În faţa ochilor mei, doi bărbaţi, faţă în faţă, la o masă. Cumva, ştiam că unul este Trecutul, celălalt, Viitorul. Umbra mea, prinsă în bătaia proiectorului, la mijloc. O frontieră. O ancoră în prezent. Eu eram Prezentul

Nu îşi vorbeau. Fumau în tăcere. Se cântăreau din când în când, din priviri. Fumul plutea alene în jurul lor, mişcat doar de vibraţia muzicii.

În stânga, Trecutul. Ambele mâini pe masă: una culcată, cealaltă, sprijinită doar, se plimba cu regularitate monotonă, între scrumieră şi buze. Privirea, neîncrezătoare. Sclipiri de ironie apăreau şi dispăreau. Fruntea încreţită, ceafa puternică, umerii înaintaţi, spatele rotunjit. Postura avea o notă provocatoare. Prezenţa lui impunea.

În dreapta, Viitorul. Era sprijinit cu spatele şi cu un braţ de spătarul scaunului. Chipul lui emana încredere şi poate o nuanţă de aroganţă. Zâmbea. Barbă născândă, peste care îşi trecea leneş, degetul mare. Braţele i se ghiceau puternice sub cămaşa albă, umerii laţi, capul lejer lăsat pe spate. Trăgea liniştit din ţigară, urmărindu-şi adversarul.

După o vreme, au început să-şi vorbească. Îmi amintesc fiecare cuvânt, ca şi cum ar fi în faţa mea. Ciudat.

T: – Crezi că vei reuşi.

V: – Voi reuşi.

T: – Te înşală ochii…

V: – Mă încântă auzul.

T: – Are râs frumos… De ce crezi că râde?

V: – Iubeşte viaţa.

T: – Ca să nu plângă…

V: – Te străduieşti zadarnic. Nu mai are de ce.

T: – Ai văzut-o dormind?

V: – Zâmbeşte.

T: – Nu doarme… Aşteaptă să adormi tu.

V: – Îi veghez somnul. Am grijă să nu apari.

T: – Ai ascultat-o?

V: – Mult.

T: – Iubeşte tăcerea.

V: – Are multe de spus.

T: – I-ai ascultat inima?

V: – Bate repede.

T: – Ezită.

V: – Trăieşte din nou.

T: – Trăieşte cu mine, în braţele tale!

V: – Fiecare minut o îndepărtează de tine şi o apropie de mine!

T: – Ţi-a promis ceva?

V: – Nu legămintele o vor ţine.

T: – E legată de mine.

V: – E liberă.

T: – De ce crezi că s-ar fi schimbat?

V: – Pen-tru căă… vreaaa… Peeeentruuu căă măă… vrrrreeeaaa…

T: – Ceeeeea ceeee nuuu ştiiii eeesteeee căăăăă…

Imaginile au încetinit pe ecran, vocile au devenit întâi joase, apoi îngroșate, neinteligibile, muzica tărăgănată. Puncte gri pe fond alb au acoperit ecranul, iar în tăcerea care a urmat, nu s-a mai auzit decât rotaţia în gol a unei maşinării. Trecutul şi Viitorul dispăruseră. Doar eu persistam, cu umbra mea. Prezentul…

„Ceeeeea ceeee nuuu ştiiii eeesteeee căăăăă…” îmi răsuna în urechi, când am deschis ochii. Ce nu ştie Viitorul? am întrebat cu voce tare şi mintea încă rătăcită. Abia atunci am realizat că nu a fost decât un vis şi că vorbesc singură. M-am întors spre tine, să văd dacă nu te-am trezit. Dormeai. Cu spatele la mine. O clipă, am încercat să ghicesc dacă eşti Trecutul sau Viitorul. Ce copilărie! Tu eşti tu.

Am dat să mă ridic uşor şi mi-am dat seama că eram îmbrăcată cu rochia care îţi place ţie. Nu îmi aminteam să o fi avut pe mine aseară. M-am dus tulburată la baie şi m-am privit în oglindă. Eram plânsă. Nu îmi aminteam nici să fi plâns. Simţeam doar o durere cumplită. Aş fi zis de cap. Dar ar fi putut fi de orice altceva. Nu reuşeam să îmi dau seama. Am ieşit din baie sprijinindu-mă de perete şi m-am oprit când am simţit că nu mă mai ţin picioarele. M-am scurs pe jos şi am aşteptat să-mi revin.

Când am vrut să mă ridic, am văzut pe jos un bilet: „Trăieşte cu mine, în braţele tale!”

Cădere în gol… Nu ştiu dacă e al meu sau al tău…

Ce s-a întâmplat aseară?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Virgin la 35 de ani

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,782 views

Your tuppence

  1. Victoria Serman / 28 January 2016 20:25

    Daca nu invat ceea ce trebuia, poate…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Claudia / 28 January 2016 19:30

    Este oare chiar adevarat ca cei ce-si uita trecutul sunt condamnati sa il repete ?

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro