– Sper să mă poți ierta pentru seara asta, a spus el cu o voce aproape stinsă. Plănuisem să petrecem seara în cu totul alt fel.
– Nu îți face griji, a fost o seară aproape perfectă până acum.
– Aproape? Și ce i-a lipsit ca să fie perfectă, mă rog frumos?
– Gândește-te puțin, o să îți dai seama…
S-a încruntat ușor și s-a prefăcut că își scarpină creștetul capului, ca și cum ar fi încercat să rezolve o problemă grea de matematică. Luminat la față de găsirea răspunsului salvator, s-a lipit de mine și și-a apropiat gura de a mea, zâmbind. A zăbovit așa preț de câteva secunde. Îi simțeam respirația. Sângele alerga prin vene, inima dădea să iasă din piept. Gurile, nerăbdătoare să se topescă în văpaia primului sărut, s-au apropiat totuși cu sfială. Nu mai fusesem niciodată sărutată de un bărbat trecut de 40 de ani. Un sărut ca o esență tare, din cele care se țin în sticluțe mici, bine păzite sub cheie. Deși i-am simițit emoția – inima îi bătea atât de tare încât îi pulsa tot pieptul – m-a sărutat hotărât, apăsat, fără să zăbovească prea mult pe vârful buzelor. Avea gust de trufe. Sau așa mi s-a părut. Sărut cu aromă de trufe. Degustam o delicatesă.
– Da, acum e perfectă seara asta, mi-am recăpătat cu greu glasul după sărutul prelung.
– Hai afară, e tare bine!
Drumul până la masa din grădină l-am parcurs plutind. Victor mă ținea strâns de mână, de parcă i-ar fi fost teamă să nu fug undeva. Inima începea să își recapete ritmul firesc după ce fusese alertată de avalanșa emoțiilor primului sărut și genunchii se mai înzdrăveniseră atât cât să pot străbate încăperile cu tavan înalt și să cobor treptele către curtea bistroului. Larma de mai devreme încetase. Câțiva greieri făceau vocalize în pregătirea concertului de seară. La masă, față în față cu Victor – care îmi ținea mâinile într-ale lui – am putut să îl privesc pe îndelete, pentru prima dată. Sub lumina care pâlpâia prin lampionul așezat cochet pe masă, chipul lui căpătase o dâră de mister. Din seara aceea, i-am iubit ochii calzi și fiecare cută a frunții, fiecare grimasă dăruită cu seriozitate fiecărui fel de mâncare zămislit și fiecare zâmbet schițat în colțul gurii a mulțumire.
– Hai să dansăm!
– Cum, așa, fără muzică?
– Cântă greierii, nu-i auzi? Valsul perfect.
– Ba da, ai dreptate.
Ușoară ca un fulg, m-am lăsat dansată sub tei. Victor mă ținea strâns cu mâna dreaptă în jurul taliei. Cu stânga îmi purta în aer mâna, croind drum prin înserare pentru pașii stângaci de vals.
– Eu nu prea știu să dansez, m-am scuzat încercând să brodesc pașii. Am să strict momentul. Uite, vezi, te-am avertizat, m-a pufnit râsul după ce l-am călcat destul de tare pe piciorul stâng.
– Norocul meu ca n-ai pantofi cu toc, s-a amuzat Victor. Încearcă să te relaxezi. Nu trebuie să faci nimic mai mult. Restul îl fac eu. Lasă-te condusă. Ai un pic de încredere, n-ai să pățești nimic rău, dacă te lași un pic în voia momentului.
Da, Victor mi-a coborât garda. Scurt și la obiect. Cu două propoziții simple, într-o seară cu tei și vals de greieri. Și s-a transformat atunci în primul bărbat în care m-am încrezut și m-am abandonat aproape complet. L-am lăsat pe el să conducă. Și valsul din seara aceea, și viața noastră din anii ce au urmat.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
