Nu, n-am înnebunit

Mihnea Rudoiu

2 December 2014

Mihnea RudoiuPe scurt. De trei luni, am un nou coleg la birou. Săritor, de bun simţ, cuminte.

Nu-i băiat rău.

Dar îi place socializarea. Ori, eu sunt mai sălbatic la capitolul ăsta. Iubesc oamenii care mă lasă-n doru’ lelii. Şi el face asta, e drept.Când lucrează. Atunci tace. E bine. Problema apare când ia o pauză. Vrea să vorbească. Nu m-ar deranja dacă ar vorbi cu el, însă lui îi place să discute cu mine.

Aşa că se porneşte.Orice subiect e bun. E vremea urâtă afară? Începe: “A venit toamna. Să vezi ce-o să-i toarne! Dar să vezi la iarnă. Când o să ningă şi-o să fie zloată. Am fost anul trecut la ţară, pe 21 sau 22 decembrie, da, nu mai ţin bine minte, şi m-a rugat un vecin de-al lu’ maică-mea să taie porcul…” şi o ţine cu porcul şi cu maică-sa care avea nu ştiu câte pietre preţioase la rinichi pân’ te-apucă dilibau. Întrucât pauza nu poate ţine mai mult de două-trei minute şi trebuie să se întoarcă la treabă, face un efort şi, de dragul meu, caută să-şi facă şi munca şi să termine întâmplarea cu porcul. Dacă încerc să-l întrerup, pomenind de o melodie ce se aude la radio – dându-i de înţeles că vreau să o ascult –, îmi dă dreptate: “Aşa e, îmi zice, şi mie îmi place. Dar ştii ce melodie ascult eu cel mai mult? Aia de o dădea frecvent pe Radio 21, cum se numeşte, o cântă ăla care e în formaţia aia…zi să-i zic…a avut şi anul trecut o melodie… cum se numeşte, mă… e cu unul de cântă într-un taxi, el e beat şi afară-i noapte…”

N-am scăpare. Trebuie să conversez. “E român tipul?” întreb. “Da, mă, a fost şi anul trecut în topuri…”

Într-un final, aflu că e vorba de melodia lui What’s Up, Taxi.

A uitat acum să-mi povestească întâmplarea de la ţară şi-mi zice de melodie. Cum a dat de cântec la botezul unei nepoate de-a lu’ cumnată-sa şi cum a văzut acasă la ea nişte lustre luate din Ikea, pe care apoi şi le-a cumpărat şi el. Doar că ale lui au fost roşii, nu galbene, cum le are cumnată-sa. Apoi, conştiincios, revine la melodie şi-mi zice că lui nu-i place What’s Up, deşi melodia aia-i mişto, el ascultă mai mult rock. “Ştii rock-ul ăla de pe vremuri, cum nu se mai face acum…” Şi se-apucă să-mi vorbească despre Def Leppard, Deep Purple, ZZ Top, Black Sabbath…

Caut o portiţă de scăpare şi, printre da-da-uri pe care i le repet cu intermitenţă, să nu se simtă că vorbeşte la pereţi, îi dau de înţeles că am mult de lucru şi s-ar putea să nu termin până la sfârşitul programului.

om nervos

-Ha, mie-mi spui, mă linişteşte el amabil, să vezi cu ce m-au încărcat pe mine. Şi-mi spune tot ce are el de făcut în acea săptamână. Dar asta nu e nimic faţă de cum era înainte, când lucram în partea cealaltă. Acolo eram singur în tot biroul şi duceam prin cumul şi alte chestii. Iar nevastă-mea, nu ştiu dacă ţi-am spus, lucrează la bancă, aaaa, ţi-am mai spus …bun… păi, tu crezi că la privat e mai uşor decât la noi? Aseară s-a-ntors nevastă-mea plină de nervi… Trebuia să vină acasă la 6 şi ştii la cât a venit?

– Îhî.

– Ia zi, la cât?

– Nu ştiu.

– Ghiceşte !

Zic la nimereală o oră.

– 11 noaptea.

– A, nu, nici aşa. A venit la 9. Dar, ce, asta-i oră normală? Şi-aşa, când ajunge acasă la 7, zice bogda-proste.

Şi-ncepe să turuie despre cum e să lucrezi la privat, despre avantajele şi dezavantajele sistemului, despre verişoară-sa care lucrează la patron, e contabilă la o firmă de IT, şi dă-i cu detalii despre nenorocitu’ de patron, un macaronar şperţar care nu-şi plăteşte taxele şi se mai şi dă la vară-sa, deşi e însurat, sare apoi la hoţii care ne fură ţara, la …

După o vreme, vocea lui se topeşte într-un zumzăit anemic în capul meu şi doar creierul, programat ca un roboţel, continuă să acoată la intervale regulate câte-un “Aha”, “Îhî”, “Aaa, da”, “Mie-mi spui”…

Când nu mai rezist, îi spun că mă duc la toaletă şi zbor grăbit din încăpere.

Înţelege. Nicio problemă.

– Hai, du-te, îmi zice. Să nu faci pe tine, glumeşte el.

Râd la glumă şi plec. Bineînţeles că n-am ce căuta la toaletă. Frec duda vreo trei minute în alte birouri şi mă-ntorc.

La întoarcere, scoate ochii din calculator şi, binevoitor, continuă discuţia.

– Nu-ţi mai spun că nenorocitu’ ăsta de patron o plăteşte cu salariul minim şi-i dă restul banilor pe şestache, după care coteşte spre evaziunea din economie, spre găurile negre din buget şi politicienii vârâţi în murdării, şi toate astea mi le toarnă în timp ce îşi vede meticulos de treburi.

Numai eu nu mă pot concentra.

Bun, v-am făcut introducerea asta ca să vă faceţi o mică idee despre cum relaţionăm la birou.

Şi-acum să pomenesc de ziua unde voiam să ajung. Miercurea trecută. Ora 14 şi un pic. Colegul meu vorbeşte. Habar nu am despre ce. Bzzzz, bzzzzz, bzzzzzz… asta înregistrau urechile mele. În buna tradiţie împământenită între noi, un “Îhî” de confirmare sosea la fiecare minut.

So, everybody happy.

Şi, la un moment dat, mi se pare că bazâitul devine mai dens ca de obicei. Scot un “Aha” rapid, dar bâzâitul e şi mai insistent. Ridic ochii din laptop.

– Zi atunci ce-nseamnă! mă zoreşte el.

– Ce anume?

Îmi zice din nou – că-mi mai zisese, se pare, o dată – cum că Pleşu, Patapievici şi Liiceanu au scris o carte, iar el citise un interviu cu Patapievici şi dăduse peste termenii ăştia, “delaţiune” şi “apoftegmă”, şi nu ştia ce înseamnă.

Îi explică nenea ce-a aia “delaţiune”, dar la celălalt termen îmi dă şi mie cu virgulă…

– Apo… ce? întreb.

– A-pof-teg-mă, repetă el cuvântul rar, despărţindu-l în silabe.

Îi cer să-mi citească fraza cu pricina. Începe: “Când ei reidentifică proprietatea privată drept sursă a răului, aceasta nu e doar o amintire istorică prostească a unor apoftegme rostite de radicali în secolul al XIX-lea.”

Nu pricep cum a ajuns el să citească asemenea texte, că nu-s genul lui. Mă rog. Ideea e că în capul meu era tot blank. Caut în dicţionar şi găsesc: “formulare aforistică memorabilă; maximă, sentință, adagiu”.

Îi citesc cu voce tare definiţia şi se calmează. Mai mult, până la sfârşitul programului, nici nu mai simte nevoia să vorbească. Ceea ce-mi lasă puţin timp pentru reflecţie. “Apoftegmă”? mă întreb zăpăcit. Cine mă-sa, în afară de Patapievici, o mai folosi termenul ăsta? Câte persoane s-au mai lovit de el într-o conversaţie? Okey, cuvântul există, la fel cum există “calofilie”, “ambitus”, “apotropaic” şi “crapulos”. Dar sunt termeni livreşti, nu-i foloseşte nici dracu’. Când vrei să explici ceva cu ajutorul lor, mai mult încurci lumea. Şi-atunci, de ce ai face-o?

Nu m-am lămurit.

Dar vine a doua zi şi, spre surprinderea mea, sunt nevoit să constat că numărul utilizatorilor de “apoftegmă” crescuse în cantitate. Patapievici nu mai era singur.

Colegul meu începuse şi el a folosi termenul.

Dimineaţă, când am intrat în birou, m-a şi luat:

– Şi,cum ţi-a fost apoftegma?

– Nu-nţeleg, zic.

– Te-ai distrat, ce-ai făcut ieri?

– A, a fost ok.

Peste alte minute:

– Ies afară, la o apoftegmă.

– Poftim?

– Mă duc să fumez.

Mai încolo:

– Când mergi la chioşc, ia-mi şi mie o apoftegmă la 2 litri ! Plată, nu minerală !

Practic, totul a început să se reducă la apoftegmă. Toaleta era apoftegmă, serviciul era apoftegmă, cumpărăturile, benzina, sexul, ieşitul în parc cu ăla micul, evaziunea, corupţia, totul a devenit o apoftegmă.

Inclusiv eu, în această clipă, simt cum devin o apoftegmă. Dacă am înnebunit?

Nu, încă sunt ok. Dar situaţia devine tot mai critică.

Şi mi-e dor de colegul meu dinainte. Nu-l mai recunosc. Patapievici l-a transformat ireversibil. Într-o apoftegmă sadea. Iar eu sunt pe cale să-i urmez.

De aceea, dacă-l vedeţi pe Patapievici, ziceţi-i să se ducă-n apoftegma colegului meu şi să mi-l aducă înapoi!

Vă apoftegmez din suflet!

Căci, dacă nu va reuşi cu el, nu va reuşi cu nimeni. Vom fi condamnaţi. Apoftegma ne va mânca. Pe toţi. Până la unul.



Citiţi şi

Care-i treaba cu hoffice-urile?

Ţie ţi-e uşor să vorbeşti! N-ai bărbat și nici amant

Asta-s eu, alta mama nu mai face!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,995 views

Your tuppence

  1. Cristi R / 3 February 2015 15:56

    M-am apoftegmat pe mine de ras.
    😉

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Cristi R / 3 February 2015 15:54

    :))))))))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro