Ochi Xtreme (Lashes) de frumoşi

8 December 2010

Când auzi de “gene false”, pun pariu că te gândeşti fie la smoculeţele de câte trei gene într-un picior care se lipesc cu penseta, intercalat cu ale tale, fie la “perucile” semilună, pereche, mai finuţe sau “de scandal”, pe care le poţi aplica de una singură, în oglindă. Mai uşor sau mai chinuit, după câtă îndemânare ai căpătat în timp. Întâi, un adeziv aplicat pe genele false, urmat de lipirea pe pleoape, cu grija să le urmezi cât mai fidel conturul, să nimereşti cât mai exact poziţia, şi apoi, toată seara, să verifici discret dacă încă mai sunt la locul lor. Acum, dacă e s-o spunem cinstit, cine a crezut vreodată că sunt ale tale? Şi numai dacă ai fost norocoasă să dai peste un gentleman, nu te-a întrebat a doua zi unde sunt perdelele de gene care îţi atingeau arcada ori pometele cu o seară înainte. 🙂

Ştim cât de importantă este privirea unei femei în ecuaţia seducţiei. Ochii sunt primii care pot capta şi captiva atenţia unui bărbat. Zona lor ocupă cam o treime din faţă şi este cea mai expresivă parte a ei. Culoarea, forma, desimea, arcuirea şi lungimea genelor pot face diferenţa între o privire inteligentă, dar cam… neconturată, şi una la fel de inteligentă, dar, în plus, misterios şi natural adumbrită.

Unele au nevoie doar de rimel ori de vopsea pentru a pune în evidenţă genele naturale, dese şi lungi. Pentru altele, mai puţin norocoase, asta nu e de ajuns. Genele false ar fi soluţia, dar parcă nici n-am vrea să avem doar ocazional genele visate şi nici ca ceilalţi să îşi dea seama de truc. Şi cum s-ar putea una ca asta? Cu Xtreme Lashes, o alternativă sigură, cu efect natural şi de durată.

Un american a venit cu ideea de milioane şi pentru milioane de femei care o adoră: GENE APLICATE FIR CU FIR pe genele din dotare, adică EXTENSII DE GENE! Migăloasă treabă şi cu siguranţă, una de stilist. Stilist de gene?!! Nu e prea mult? NU! Şi haideţi să vedem de ce. Că eu am încercat. 🙂

Am fost la salonul lui Moni Nicolae, prevenită să rezerv cam… două ore şi jumătate şi să nu fiu machiată. Şi a început aventura aplicării genelor semi-permanente, fir cu fir. Demachiere, de siguranţă, degresare delicată, protejarea zonei din jurul ochilor cu plasture hidratant, hrănitor, întineritor. Aprecierea formei ochilor şi a ceea ce este potrivit pentru a corecta şi îmbunătăţi expresia, locală şi de ansamblu. Apoi, dintr-o colecţie impresionantă de culori, lungimi, grosimi, curburi şi accesorii pentru ocazii speciale, Moni a ales şi a aplicat peste 80 de fire ne-alergenice pe genele proprii de pe fiecare pleoapă. Muncă de chinez, sub lupă, cu mână sigură şi expertă.

Când a terminat şi mi-a adus oglinda, nu m-am putut freca imediat la ochi a “nu-mi vine-a crede ce văd”, nici să plâng de bucurie, ori să le “ud” ca pe orice lucru nou, măcar cu… apă de ploaie.Trebuia să astept… 48 de ore. După care puteam să uit că nu sunt ale mele. Liber! la tot ce face în mod obişnuit o femei: baie, machiere, demachiere, umblat prin ploaie, ninsoare, vânt. Fiindcă ele cad doar odată cu genele naturale de care au fost delicat şi sigur lipite la… un milimetru de rădăcina acestora. Aşa încât, e nevoie, cam la 3-4 săptămâni, de câte un retuş. Diferenţa? O puteţi vedea şi singure în pozele “înainte şi după”. Adio rimel!

Povestea mea se încheie aici. Dar voi o puteţi duce mai departe. Nu înainte de a afla de pe site-ul http://www.xtremelashes.ro care sunt saloanele şi specialiştii care vă pot oferi acest serviciu neinvaziv de înfrumuseţare.

Priviri şi gene cuceritoare vă doresc, doamnelor şi domnişoarelor! 🙂

Premiul oferit de Xtreme Lashes este o aplicare de gene fir cu fir la salonul ales de câştigătoare şi un produs de îngrijire, Amplifeye. Înscrie-te şi postează povestea ta de dragoste. Succes!



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Oana / 16 December 2010 19:28

    Am citit o informatie ciudata pe site-ul lor, cum ca genele ar cadea constant si ar creste altele in locul lor. Ma intreb pe ce este fondata aceasta afirmatie pentru ca nu mai auzisem niciodata de asa ceva (cel mult de faptul ca daca le tunzi jumatate de mm. se regenereaza) si nici nu am gasit alte informatii care sa o sprijine pe a lor.

    Sincer imi lasa impresia ca este un truc de marketing prin care nu vor sa sperie clientele de eventualele efecte negative pe care aceasta aplicare le poate avea, i.e., caderea genelor. Sincer, oricat de bine ar arata acest tip de gene false, nu ma incanta deloc ideea de a aplica adeziv pe genele mele naturale, riscand sa raman fara ele.

    Poate ar fi ok, atat pentru site-ul XtremeLashes, cat si pentru CATCHY, sa apara si opinia unui medic specialist. Normal, e foarte posibil ca eu sa ma insel, dar pe de alta parte in astfel de proceduri chiar este indicata parerea unui specialist.

    PS: Mihaela, te rog permite-mi sa-ti fac o sugestie: renunta la bannerele de tipul celui de sus. este incredibil de enervant si e posibil sa alunge foarte multe cititoare. mie mi se deschide mereu cand vreau sa intru pe alt tab din lista mea de pagini deschise… poate era ok sa se deschida o singura data, dar asta nu se poate, si varianta actuala este horror pentru utilizatori.

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 16 December 2010 21:56

      Draga Oana, nu cred ca nu ti s-a cerut niciodata “pune-ti o dorinta”, ca, apoi, indeplinirea ei sa depinda de ghicitul obrazului pe care se afla lipita o geana… cazuta in mod natural. Deci, genele noastre cad si cresc in loc altele noi, dar tot la fel de lungi ori de dese. 🙂

      Genele nu cresc mai lungi daca le sunt taiate varfurile. Ele cresc exact atat cat au de crescut oricum, si la “maturitate” vor fi doar mai… scurte, cum era si de asteptat. Nu? Dar numai cine nu a incercat si “tunsul” genelor pentru a le lungi, si uleiul de ricin pentru a le indesi, nu stie ca acestea sunt doar mituri usor de demontat. La fel cum e si cu rasul zadarnic pe cap in speranta ca noul par va fi mai zdravan si mai des.

      Ne nastem cu un numar de radacini pe scalp, in zona sprancenelor ori a genelor, si eventual mai pierdem din ele pe parcurs, odata cu imbatranirea, dar nicidecum nu le putem indesi. Ce putem insa face este sa fortificam firul de par, ceea ce este valabil si pentru gene. (Vezi Amplifeye)

      “Procedura” aplicarii extensiilor “fir cu fir” nu este dureroasa ori periculoasa, ci mai degraba migaloasa. Se face cu mare atentie, de aceea si dureaza atat de mult, iar adezivul, spre deosebire de celelalte aplicatii, nu intra deloc in contact cu pleoapa pentru a cauza iritatii. Geana, cu extensie cu tot, cade cand ii vine sorocul sa cada si nu din cauza extensiei. De aceea ritmul in care se face retusul variaza de la 3-4 saptamani la 5-6 sau mai mult chiar, in functie de ritmul in care se innoiesc genele naturale ale fiecarei femei.

      E bine sa fii reticenta, neincrezatoare, la cate se intampla si probabil ca se vor mai intampla in domeniul frumusetii din lipsa de informare ori de comunicare. De aceea e bine ca intrebi si in masura in care putem, raspundem cat mai edificator.

      Eu mi-am pus a treia oara extensii in ultimii doi ani si te asigur ca sunt fara probleme. M-am informat inainte, am vorbit si cu oftalmologi, parerile nu au fost nici macar impartite: nu exista riscuri, doar contraindicatii. Daca o clienta ar avea vreo afectiune oculara ori a conjunctivei, ar fi refuzata si i s-ar explica si de ce.

      Dintre toate modalitatile de a-ti indeplini dorinta de a avea genele mai lungi, aceasta chiar este cea mai lipsita de riscuri. (Fireste, daca o faci intr-un salon autorizat si cu personal specializat.) Cere insa frecventarea salonului cu regularitate daca doresti sa le mentii in forma. Dar daca doresti sa renunti la ele, nimic mai simplu. Astepti sa cada singure (asa am facut eu in primele doua dati 🙂 ) sau mergi sa ti le dezlipeasca fara nicio neplacere. Cat timp le ai in formatie completa nu mai ai nevoie de rimel, care mi se pare mai agresiv fata de ochi, oricat de hipoalergenic ar fi, decat este aplicarea de extensii.

      Sper sa fi adus putina lumina. Trebuie sa stii insa ca nu as oferi nimic ca premiu, serviciu sau produs, daca nu as fi convinsa de calitatea lui. Nu fac recomandari “comerciale”. Si sper sa pot sa si rezista astfel. 🙂

      Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 16 December 2010 22:02

      Ref la banner. Stiu, dar “expertele” au invatat sa se fereasca :). Daca nu le traversezi cu mouse -ul , nu se deschid. Cine e interesat le acceseaza, si crede-ma ca au fost chiar multe. Ceea ce e bine pentru toata lumea. Multumesc de sugestie si pentru intelegere. 🙂

      Reply

My two pennies for Mihaela Cârlan Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro