Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Odată, am ţinut dragostea în palmă

16 May 2018

E atâta linişte… nevoia de cunoştere de sine leagă neştiutul din piept de zorile de zi, asfinţiturile de visele nopţii, zâmbetul de copil de cutele din jurul ochilor… tăcerile din jur – amfore de trecut, clipe dăruite mării ce se îngeamană cu cerul dintre noi, parfum a tei şi-a scorţişoară… omul are nevoie de dragoste, de crez, de convingeri puternice, nu poţi deschide ochii în astă lume fără un strop de inimă, fără un zâmbet în suflet şi-n priviri – a fi uman, a te hrăni cu dragostea celorlalţi creează dependenţă şi produce ecouri ce trebuie respirate, dăruite, îmbogăţite cu Eul propriu.

Nu noi alegem lucrurile în care să credem, ci ele ne aleg pe noi… ne naştem nu ca să murim, ci ca să trăim clipa, dăruind din preaplinul nostru oamenilor dragi nouă… fiorul magic al focului din noi merită venerat şi arătat lumii întregi, întru cinstirea jertfei lui Prometeu, cu fiecare etapă pe care o străbatem luminoşi, înălţându-ne precum pasărea Phoenix. Poţi să-ţi construieşti sufletul să-ţi sune orgă într-o catedrală… câteodată poate să fie toacă ce cheamă la reculegere, alteori sărbătoare pascală ori vuiet de primăvară, dar întotdeauna ţine-l curat, fereşte-l de patina timpului, luminos, veşnic darnic şi mai mereu plin de viaţă… doar aşa azi contruieşti un mâine, minunat dar trecutului ce va veni.

Eternitatea e un lanţ de mâini pieritoare – niciodată n-ar trebui sa-ţi încredinţezi visele în mâinile celor care le pot distruge… zi de cu zi înfrunţi neprevăzutul arogant în mâinile căruia omul este o jucărie – doar mâinile copiilor sunt mâinile cu care ne prindem zilnic de rai! Viaţa – şirag de aşteptări rebel trăite prin efemere clipe, ce risipit dispar – nisip, timp scurs pe furiş… destinelor alei de suflet întalnite când şi când cu fericirea, nălucă-n ochii noştri de copii – fata morgana… nu poţi avea nemărginire din firea omenescă – viaţa, frenetic dar ce “arde” molecule de eternitate, spiritul nostru trăieşte nu doar din lucruri concrete dar mai ales din cele nerostite, neîntâmplate, neînregimentate, trăite cu inima şi gustate cu sufletul… lumina din priviri, filtrată şi îmbogăţită cu savoarea clipelor trăite, face ca viaţa să devină memorabilă, de neregretat, superbă în modul în care putem s-o avem.

Happy-woman-in-the-rain-Stock-Photo

De cum ne naştem, învăţăm… cum să trăim prin prisma altora, descoperind ulterior propriul drum în viaţă, calea… mai mereu avem de trecut poduri, de luat decizii, alegeri ce ţin de experienţe dobândite, de calităţi native sau de un pic de noroc… poduri de lumină, sincere, triste sau mohorâte, bogate sau fade, drepte sau întortocheate, înguste sau grandioase – toate ne duc spre bucuria a ceea ce va să vină.

Dreptul la fericire este un risc asumat… personalitatea fiecăruia, experienţa de viaţă, legăturile ancorate în realitate, stimulii externi sunt factori decisivi, dar totul se pliază pe determinarea de a se cunoaşte, pe evaluarea priorităţilor, crezurilor, visurilor. Fiecare cu coconul său de fericire crede că poate învinge orice nedreptate, uitând că suntem suma sufletelor ce au fost, sunt şi vor fi parte în acest puzzle minunat… existăm să putem dărui, crea viaţa, construi speranţă… cum singura constantă este schimbarea, viitorul ce-l jucăm acum va fi răsplata determinării noastre.

Vrem, nu vrem, compromisurile fac parte din viaţa noastră încă de când suntem copii şi începem să percepem viaţa adulţilor… obligaţiile derivă şi din asumarea proprie asupra EU-lui, dar, cât ar fi de sinuoasă cărare ce paşii o străbat, să nu uiţi cine eşti şi mai ales ce vrei să devii cu adevărat cred că poate fi cheia echilibrului propriu… şi ar mai fi şi „culoarea si parfumul” relaţiilor cu „ceilalţi”, cât eşti dispus să accepti că nu ai graniţe de netrecut, că fiecare are propriul adevăr şi că fermitatea acţiunilor tale nu este suficientă… fericirea e şi ea relativă, are suişuri şi coborâşuri, dar contează cât de bine te simţi în propria piele, indiferent de situaţie…

Viaţa e o ghicitoare – există un loc în care visele oamenilor se întâlnesc spre împreunarea tuturor viselor umanităţii… împrăştiate de aripa vântului, colindă timpul zănatec, răscolind, iscând iubire, invadând mintea şi sufletul omului, pentru fiecare frântură de viaţă, cuvinte lipite de suflet pot recrea Edenul pierdut, dând strălucire existenţei… răstălmăcind sentimente, nu ajungi vreodată să citeşti totul, lasă dor de cer albastru minunat, trăind, onorând viaţa ca pe un dar suprem, nepreţuit…

Mă încearcă definiţia fericirii: să ai sau să fii?… să vrei sau să devii?… să trăiesti rectiliniu şi fără încreţituri ale frunţii sau să găseşti calea ce te împlineşte, ce te încearcă şi care te educă?… să vieţuieşti fluier-vânt fără de griji sau să te implici, să ajuți, să te bucuri de mângâierea ce-o poţi aduce?…  să fentezi provocările vieţii sau să arzi, să erupi, să faci ce-ţi place cu pasiune până la epuizare, uitând de tine? Când cineva măsluieşte cărţile sfinte, plătesc preţul mâinii moarte, bine că nu ne-au crescut aripi – ce făceam fără mâini?

Vântul e atât de obosit că se aşterne peste ele: odată, am ţinut dragostea în palmă, uite-i liniile! …

Guest post by Victor Bucur

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Vreau răsfăţ din partea unui stăpân de calitate

Și de-o fi să nu te mai întorci, trăiește frumos!

Oare e suficientă dragostea?!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,089 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro