Opt tradiții inedite de Crăciun din jurul lumii

20 December 2017

Crăciunul înseamnă familie, prieteni, acasă, dar și tradițiile pe care le-am primit de la bunici și părinți și pe care, la rândul nostru, le vom dărui copiilor noștri. Însă dincolo de granițe, oare cum se sărbătorește Crăciunul? Câte dintre tradiții sunt larg răspândite și ce alte obiceiuri aparte se mai întâlnesc pe glob? Echipa momondo.ro a reușit să găsească cele mai inedite tradiții de Crăciun, din țări mai mult sau mai puțin îndepărtate. Așadar:

Festivalul Lampioanelor Gigantice, Filipine

Festivalul Lampioanelor Gigantice (Ligligan Parul Sampernandu) are loc în fiecare an în duminica dinaintea Ajunului Crăciunului, în orașul San Fernando, „Capitala Crăciunului” din Filipine. Festivalul atrage spectatori din toată țara și lumea. 11 sate (barangays) iau parte la festival și competiția este acerbă, fiecare străduindu-se să construiască cel mai impresionant lampion. Ca să ajungi aici, ia în calcul faptul că îți trebuie câteva economii serioase pentru un zbor din București spre Manila și înapoi și răbdarea cuvenită pentru aproximativ 16 ore de călătorie.

momondo_lampioane_Filipine

Cina de Crăciun cu pui prăjit Kentucky, Japonia

Crăciunul nu a fost niciodată un eveniment extraordinar în Japonia. În afară de câteva tradiții laice mai cunoscute, precum cadourile și decorațiunile luminoase, Crăciunul rămâne o noutate pentru cei mai mulți japonezi. Însă o nouă tradiție a apărut recent: sărbătorirea Crăciunului cu pui prăjit de la KFC. Meniul festiv din acest an va fi prezentat pe site-ul KFC Japonia și, chiar dacă nu înțelegi japoneza, pozele vorbesc de la sine.

Cei 13 Moși Crăciuni din Islanda

În Islanda, în cele 13 zile până la Crăciun, 13 personaje asemenea unor troli poznași ies afară să se joace. Îmbrăcați în costume tradiționale islandeze, aceștia sunt destul de vicleni și numele lor ne arată ce tip de probleme ne aduc. Moș Crăciunii vizitează copiii din Islanda înainte de Crăciun, pe parcursul a 13 nopți. În fiecare noapte din Yuletinde, copiii își pun cea mai bună încălțăminte lângă geam și câte un Moș Crăciun diferit lasă daruri pentru cei cuminți și cartofi stricați pentru cei obraznici. Islanda face cu ochiul tot mai multora dintre noi iar un zbor spre Reykjavik este mai ieftin și mai scurt ca durată decât cele menționate mai sus.

Măturile din Norvegia

Norvegia este țara unde oamenii își ascund măturile de Crăciun. Este o tradiție veche de multe secole, când oamenii credeau că vrăjitoarele și spiritele rele ies afară în Ajunul Crăciunului și caută mături cu care să zboare. Chiar și în zilele noastre, oamenii își ascund măturile în locul cel mai sigur din casă pentru a nu putea fi furate.

momondo_matura_Norvegia

Aprinderea menorei de Hanuka, Washington, D.C.

Hanuka, „Sărbătoarea Luminilor”, este sărbătorită pe teritoriul american printr-un eveniment elaborat, care are loc pe o scenă națională. Din 1979, o menoră uriașă de 9,1 metri a fost ridicată pe terenul Casei Albe, pe durata celor opt zile și opt nopți ale sărbătorii Hanuka. La ceremonia din Washington au loc discursuri, muzică, activități pentru copii și, desigur, aprinderea menorei. Da, ai încă un motiv să mergi în Washington, D. C. dincolo de filmele cu misiuni imposibile pe care le-ai văzut.

momondo_traditii de Craciun

Crăciun pe role în Venezuela

Iubești Crăciunul, dar crezi că poate fi și mai bun când ai unde să te dai pe role? Dacă răspunsul tău este da, vizitează orașul Caracas din Venezuela. În Ajunul Crăciunului, locuitorii orașului merg la biserică dimineața devreme – până aici, totul este normal – dar, din motive cunoscute doar de ei, merg cu rolele. Această tradiție unică este atât de populară în oraș încât pe străzi este interzisă circulația mașinilor, ca oamenii să poată veni pe role până la biserică în siguranță. Te gândești deja cum ar arăta bagajul tău cu o pereche de role în plus? Află că pentru un zbor din București spre Caracas și înapoi ai nevoie de cam la fel de multe ore de zbor și economii făcute ca pentru Manila.

Ziua Lumânărilor, Columbia

„Ziua Lumânărilor Mici” (Día de las Velitas) marchează începutul sărbătorilor de Crăciun în Columbia. În cinstea Fecioarei Maria și a Concepției Imaculate, oamenii pun lumânări și lampioane din hârtii la ferestre, balcoane și în curtea din fața casei. Tradiția lumânărilor s-a răspândit și acum orașe din toată țară sunt luminate de aranjamente complexe.

momondo_lumanari_Columbia

Alaiul de lumini, Toronto

Dacă locuiești în Toronto n-ai cum să scapi de vestea că sezonul sărbătorilor de iarnă a început. Așa-numitul eveniment anual „Cavalcada Luminilor” a avut loc pentru prima dată în 1967 iar la vremea aceea dorea să comemoreze recent construita Primărie și Piață Nathan Philips. Piața, împreună cu bradul de Crăciun, sunt iluminate de peste 300.000 de becuri LED la lăsarea amurgului și sunt lăsate la datorie până la ora 23:00, de la deschiderea sezonului și până în noaptea de Anul Nou. Dacă nu locuiești în Toronto, cu atât mai bine – poți trăi această experiență în următoarea ta vacanță, dar pregătește-ți călătoria din timp, chiar dacă acum nu mai ai grija obținerii vizei iar un zbor spre Toronto e de două ori mai ieftin și rapid decât cel spre Armenia, Columbia.

 



Citiţi şi

Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel

Spiridușul din bradul de Crăciun

Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro