Pe prima femeie care îmi va face o cafea cu frișcă și cu ciocolată rasă pe deasupra o voi lua de nevastă

Dumitru-Alexandru Filimon

26 October 2017

DUMITRU-ALEXANDRU FILIMONDoi amici, care abia se cunoscuseră, se odihneau pe creasta unui munte. În hăul din fața lor, un grup de ciori se jucau în zbor cu un ciot de ceva, plasându-l aproape geometric de la una la alta.

– Se joacă ciorile!

– Asta fac? Eu am crezut ca mănâncă ceva și acum fug sau împart prada.

– Nu, nu se joacă.

– Băi, ești prost!? Parcă așa jucam și noi fotbal.

– Se prea poate. Acum, doar ne amintim că jucam fotbal.

– Dar ce au ciorile în gură?

– O bucată de ceva. Posibil, un băț mai mare. Uite-te acolo!

– Cât de fain este! Și când te gândești ce reputație au ciorile la noi. Nimeni nu prea le iubește și aproape nimeni nu le mănâncă.

– Așa este, dar, după câte vezi, până și ciorile se joacă.

– Cât de fain se joacă! Vezi ce contrast fac ele cu zăpada din jur?

– E alb și negru. E!

– Băi, știi ce mă gândesc când privesc toate lucrurile astea? Pe prima femeie care îmi va face o cafea cu frișcă și cu ciocolată rasă pe deasupra o voi lua de nevastă.

ciori pasari

– Băi, ești prost!?

– Nu mă…

– Sincer… nu trebuia să răspunzi la întrebarea asta!

– Mă rog, eu așa văd lucrurile.

– Ești cam romantic, așa, de felul tău. Frumos! Toate astea, cu ciocolată rasă, chestii, ți-au venit de la ciori sau… ?

– Nu, nu! Erau demult, de mic. Întotdeauna mi-a plăcut cafeaua cu frișcă și ciocolată rasă.

– Da, da, am înțeles asta. Eu mă refeream la romantism, la felul ăsta al tău de a vedea viața până la urmă. Ne uitam la niște ciori care se joacă și, poc, vii tu cu chestia asta.

– Ai fi preferat să fi fost porumbei?

– Ar fi fost prea siropos. Să rămânem la ciori.

– Știi că eu, când eram mic, am mâncat o cioară?

– Băi, tu chiar ești un pic sărit? Pe unde ai crescut tu, mai exact?

– Am copilărit la țară.

– Deci la câmpie, să înțeleg!

– Da!

– Și erau multe ciori pe acolo când erai mic?

– Bineînțeles!

– Și ce ai zis tu într-o zi… dacă zboară, poate să meargă și într-o farfurie.

– Nu fi nebun. Nu a fost intenționat, m-a păcălit mătușa mea. Odată, mi-a dat și altceva de mâncare.

– Nu mai vreau să știu. Mă bucur că am crescut la munte. Nu știu de copilărie, dar eu zic ca am mâncat mai sănătos.

– E frumoasă copilăria!

– Dacă este frumoasă, va fi frumos și după. Apropos, tot la ciori, acolo, ai descoperit și cafeaua cu frișcă și ciocolată rasă pe deasupra?

– Eh… cine-i sărit acum? De unde naibii să aibă bunica mea frișcă, pe vremea aia? Am crescut cu desert de floricele cu zahăr.

– Să înțeleg că o bucată de ciocolată de menaj se mai găsea, dar frișcă nu?

– Nu strica nimeni smântâna pentru mine.

– Erau alte vremuri!

– Erau, eram… Dar spune-mi, te rog, de ce nevasta?

– Adică?

– De ce nevasta ta? Putea fi un prieten, un frate, oricine la faza cu cafeaua ta cu… de toate.

– Vrei să-ți răspund sincer?

– Categoric. De ce naiba mai vorbim?

– Ca să mă exprim așa, dragul meu…

– Am ajuns deja la dragul meu!

– Simplu, cred! Vreau pe cineva care să strice smântâna pe mine. Nu mă interesează ce fel de ciocolată aduce. Să fie rasă, să fie pentru mine.

– Băi, cât de romantic poți fi! Mai am puțin și te cred.

– Cum vrei tu.

– Nu e chiar cum vreau eu!

– Băi, ciorile astea nu se mai satură de joc.

– Păi, ce naiba să facă? Doar nu discută ca noi.

– Nu discută, dar se joacă.

– Se joacă panaramele, ce naiba să facă în toată libertatea asta?

– Mie chiar mi-i dor de o cafea.

– Acum știu eu de ce ți-e dor ție!

– Uneori, visez că beau o cafea bună. Pe bune, nu te mint. Uneori fumez, alteori nu, dar visez gustul ăla puternic de arome, de boabe proaspăt măcinate la râșniță.

– Fac eu o cafea când ajungem la refugiu. N-am frișcă, să știi, dar am niște zahăr. Eu beau cafeaua neagră de obicei, dar acum cred că o să-mi pun o linguriță de dulce.

– Te-ai molipsit de la mine!

– De la tine sau de la ciori. Hai să mergem, că se înserează.

– Ai luat aparatul?

– Da! E la mine. Le-am filmat când se jucau.

– Asta înseamnă că ai filmat și ce discutam noi.

– Da! Parcă erau destăinuirile de pe marginea prăpastiei.

– La cafea, nu la țuică.

– Ce se va mai distra nevasta mea!

– Să spunem adevărul, era marginea crestei.

– Hai să ne grăbim să bem și o cafea.

– Numai neagră să nu fie.

– Toate cafelele sunt negre, ca toate panaramele astea.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Moartea Lui, învierea noastră

Scrisoare din viitor

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,591 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro