Pentru că de atâtea ori am fost la birou cu mintea-n ceață și sufletul de gheață. Și de atâtea ori, m-am trezit uitându-mă pe fereastra mașinii, la firele verzi ale ierbii, în dimineți de primăvară. Îmi aduc aminte, că făceam asta uneori spre biroul de la muzeu. Cu promisiunea că mă-ntorc în weekend în parc, ca să simt mirosul ierbii proaspăt tăiate. Ce frivol…
Pe parcursul zilei ne încălzim sufletele la soare și ne topim până seara în fața universului, atunci când știm să privim dincolo de pereți. În așteptarea că mai e o zi, până la “resuscitarea” în natură, mă încălzeam la soare, pe terasa mare a muzeului…în special când ceva nu mergea bine la muncă. Acolo mă reîncărcam. Mai erau câțiva. Eu, cu cea mai puțină răbdare. Eram încrâncenată. Dădeam încă 5 minute la soare, pentru 5 minute de refăcut tabelul din excel și erau zile când cine știe când mai ieșeam, pentru asta.
Ce frivol. Ce adevăr. Ca unii dintre noi să avem nevoie de pauze mai dese, să putem merge mai departe. Când simțim nevoia de autentic ce poate fi mai aproape de noi, decât natura?! Dacă știam că pauzele scurte și dese sunt cheia…poate că nu mai era nevoie de o pauză, poate prea lungă, acum, poate dacă ascultam și eu de alții…(dar asta este o altă discuție, poate).
Deci, s-ar putea ca trăirea sistematică, bună de altfel, din motive organizatorice și nu numai, să ne fure cel mai eficient suport, atunci când avem nevoie să tragem aer în piept. Natura. Natura cuprinzătoare și motivatoare, plină de speranță și optimism, dornică de refacere continuă, dinamică și jucăușă, parcă cu o dorință vie de aplanare a conflictelor interioare ale omului, a scenariilor de groază, a grijlor și a panicii, a comportamentului agresiv și scindat al omului (uneori), arătându-ne, simplu, printr-un cer diferit în fiecare zi, că totul are o rezolvare și că nimic nu este bătut în cuie.
Dar e nevoie de timp să ne dăm seama că nimic nu este bătut in cuie. Nici măcar suferința. Nici măcar doliul. Nici măcar jobul. Nici măcar greutățile de peste zi. Dar îți trebuie timp să înțelegi. Timp mai mult de trăit. Până atunci, stai pe o terasă mare la soare, să te refaci, bei o cafea la cafeneaua pariziană din colț, mănânci un dulce, cumperi o chestie. Dar nu poți să închizi răni, pentru că resursa nu e acolo. Atunci când ești scindat și dezintegrat ai nevoie de mai mult (iar natura e multă).
Trăim într-o societate “modernă”, cel puțin aici, la noi, cred că se poate mai bine de atât, dar e nevoie de timp… ca să avem o societate modernă. Momentan, suntem fragili. Sunt fragilă. Iar non-fragilitatea (cred) că se construiește într-un astfel de cadru, într-un proces de dezvoltare. Dar, doar-doar, să fie în acest proces și nu într-o simulare de proces de dezvoltare, pentru că astfel rămânem mult în urmă și nu spun să ne grăbim, spun să rămânem perseverenți și optimiști, atenți (și la cer, uneori), cu speranța că ne vom moderniza și noi curând și că mulți ne vom permite pauze scurte și dese fără să ne simțim vinovați. Ne trebuie curajul acestei alegeri, ne trebuie luxul de a sta mai mult în natură și de a reuși să mai scăpam de fricile imposibile de peste zi.
Aștept așadar, utopic privind acum, un fear of missing out pe natură… să trăiesc să o văd pe asta.
Cu intenția de a face o analogie potrivită și un scurt gând pe care mărturisesc că l-am avut când m-am apucat să scriu acest articol… ar fi că: un parfum bun, cu elemente lemnoase și atipice, pe mine întotdeauna mă transpune într-un alt cadru decât cel prezent. Ceva incredibil. La fel și natura, dar invers. Când vrei să simți autenticitate și vrei să revii la tine, la prezent, o soluție eficientă și rapidă este integrarea cu natura. Constant. Nu pe sărite.
Natura este o alegere inteligentă. Nu o spun eu. O spune știința.
Natura este un spațiu complex, o așezare stabilă și în același timp cu o dinamică interesantă, un cadru în care poți fi creativ și un mediu în care te poți redresa, dacă nu te grăbești să refaci excelul sau să răspunzi la mail. Dacă nu te așteaptă bisturiul, nu ai de ce să te grăbești (cred). Chiar și așa…în cea mai nobilă meserie și grea, se zvonește că se găsește timp de petrecut în natură.
Să avem, deci, timp de trăit, nu timp de trecut.
Guest post by Roxana Pădure
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Domnul Iisus, domnul Eminescu și domnul Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
