Poate că femeile casnice și dependente de bărbați nu sunt niște proaste

18 May 2020

Libertatea este înțeleasă diferit de fiecare femeie în parte. În urma cu vreo 12 ani, când eram și eu ieșită din facultate, ambițioasa idealistă, la fel credeam că femeile casnice și dependente de bărbați sunt niște proaste care renunță de bună voie la independența și libertatea lor.

Între timp însă life happened și m-am lovit de câteva ori foarte serios de zidul amarnic și dur al libertății pe care crezi că ți-l aduce o carieră, un job, așa zisa independență care a venit la pachet cu niște costuri emoționale imense și care m-au trimis de doua ori în neagra depresie și în niște atacuri de panică devastatoare. Și nici bani nu aveam atunci să merg la psiholog ca să îmi tratez depresia și anxietatea, pentru că multinaționala nu îți dă niciun ajutor financiar sau bonus cu care să tratezi traumele pe care ți le creează mobbing-ul și medicul toxic de lucru…

Nimic nu era bun din ce făceam, pentru doamnele șefe sau șefi, eforturile mele niciodată apreciate, orice făceam era un dead end, bârfe, invidii și discriminare la greu și toate astea pentru un rahat de salariu din care nu reușeam să economisesc mai nimic, pentru o mobilă de exemplu, un avans la credit ipotecar sau lucruri care îmi aduc plăcere, călătoriile. Iar atunci când reușeam să plec în vreo excursie, la întoarcere, jobul meu nu mai exista și eram invitată să îmi caut altceva în altă parte, deoarece doamnele șefuțe nu suportau ca cineva din echipele lor să fie mai plimbată decât ele. Și așa am realizat, încet-încet, ca jobul și cariera este doar o minciună bine construită pentru a ascunde sclavageala pentru alții.

Nu exista nicio independență câștigată prin job pentru că ești mereu dependentă de o șefă și de o firmă care, dacă are chef, te poate da afară oricând. Și poate dura între 3 și 18 luni până să găsești următorul job (vorbesc aici de joburi de birou mai acătări, nu casieră sau telefonistă în call center).

Schimbi joburi, schimbi companii, încerci să schimbi și cariera, dar oamenii nu se schimbă, mentalitățile șefelor nu se schimbă și mereu ai “șansa” să te lovesti de una care îți face viața grea. Invidioasă că te îmbraci mai bine decât ea, că ești poate mai inteligentă sau, Doamne, ferește, locuiești la casă în București și ea în vreun amărât de bloc la grămadă cu maneliști gălăgioși.

Concluzia mea personală, care mi-a adus pace și sănătate psihică, este că mai bine mă simt acum, deși sunt dependentă financiar de soțul meu, un bărbat blând, iubitor, respectuos care vrea să mă vadă liniștită și fericită, decât să fiu dependentă de șefe isterice sau pasiv-agresive sau de colective de muncă formate din femei, cuiburi de vipere, în care nu evoluezi cu nimic și mereu trebuie să îți aperi spatele și munca depusă. Și toate astea pentru niște salarii de nimic. Nu merită să îți strici liniștea sufletească și sănătatea doar pentru iluzia libertății și independenței care ni se propovăduiește de către femeile de “carieră”, majoritatea singurele sau divorțate, de la prea multe sacrificii făcute fix pentru carieră.

Comentariu lui Ellie la articolul De ce unele femei pot

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Semnale discrete care trădează anxietatea

Optimismul, materia la care e bine să avem măcar notă de trecere

Aţi observat că atunci când vă indrăgostiţi vă pierdeţi mare parte din putere?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Alexia / 6 April 2021 22:39

    Pe tine! Esti si proasta si fudula.

    0
    1
    Reply
  2. o femeie / 6 April 2021 14:40

    In viata sunt multe alegeri – ai ales sa lucrezi intr-o echipa unde seful e rau si barfitor, apoi ai ales un sot bun si bland, apoi ai ales sa nu lucrezi. Fiecare alegere e din perpectiva momentului si puterii de decizie si desteptaciunii proprii. Ce e desteptaciune pt tine poate fi prostie pt mine si invers.
    Altfel eu consider o prostie sa raman ca femeie fara venit pt ca se mai intampla si ca partenerul sa moara /piarda job /imbolnaveasca / sa isi schimbe interesul catre alta femeie sau mai la moda catre alt barbat. De cand fac voluntariat am cunoscut 3 vaduve la nici 40 de ani fiecare, din care una nu avea venit – vai de situatia ei …
    Consider si o prostie sa stau mai mult de 2-3 luni cu un sef rau. Da, am facut prostia asta, am plecat, regret ca nu am plecat mai devreme, sper ca mi-am invatat lectia si nu mai fac la fel.
    Si o prostie si mai mare e sa cred ca toti sefii si sefele sunt asa. Lucrez din facultate si poate 10-20% din sefi au fost jalanie mare, iar toate sefele femei ce le-am avut au fost super.
    Si o prostie si mai mare e sa nu am asigurare medicala si zero contributie la pensie (un job part time e bun si ala ! sau la moda acum e sa devin liber profesionist si bussiness woman, exista solutii, doar sa fiu proasta sa nu le vad !!).
    Tot o prostie e sa sa scrii ca jobul nu aduce independenta: aduce financiar, aduce moral, aduce prin faptul ca daca sunt suficient de ne-proasta devin eu sefa si una mai buna sau patron, ca vin in contact cu oameni complet diferiti de la care sigur am ce invata, oameni ce in viata de zi cu zi nu as avea ocazia sa discut.
    Si o alta prostie profesionala e sa vezi ca ai sef naspa dar sa iti dai demisia pana nu iti gasesti alt job si nici sa nu intrebi/cauti pareri de atmosfera din echipa urmatoare si de aia unele proaste ajung sa aiba sefi prosti si rai si mai sa stea ca proastele acolo.
    O alta prostie financiara e ca familia sa nu aiba cateva mii de euro deoparte pt a trece peste un conflict la munca si asa sa ramana intr-o situatie aiurea.
    Si o alta prostie (sau egoism) e sa neglijezi faptul ca si sotul tau ar putea trece prin aceleasi momente dar pt ca el are de intretinut o femeie desteapta va ramane i jobul ala de frica sa nu aiba o paine pe masa a 2a zi.

    Si astea sunt doar cateva din argumentele pe care le gandesc diferit fata de tine. Faptul ca alg diferit ma face pe mine proasta sau pe tine?

    3
    1
    Reply

My two pennies for Alexia Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro