Călătoriile au în ele întotdeauna un iz de nostalgie, de căutare, de înţelegere. Un gând nechemat te duce pe acele căi ce îţi pot releva înţelesuri. Despre oameni, întâmplări, vise sau mirări. Drumurile mele mă poartă întotdeauna prin civilizaţii, istorii, culturi, dar, mai mult decât atât, prin mine.
M-au purtat paşii, zilele trecute, prin frumoasa Praga. Prin oraşul inclus în topurile celor mai romantice destinaţii ale lumii, oraşul ce poartă în dalele străzilor parcă drama tuturor îndrăgostiţilor ce au păşit pe ele. Un oraş trist în prag de iarnă, apăsat de tristeţea atâtor timpuri neştiute, dar totuşi splendid în măreţia lui maiestuoasă, dorind să arate parcă lumii întregi că lucrurile bine clădite sunt nemuritoare.
Dar dincolo de aspectul său îngrijit şi de lecţiile de istorie şi de arhitectură de la fiecare colţ de stradă, Praga mi s-a părut, în prag de sărbătoare, un oraş ce-şi caută iubirea. Oameni cu priviri pustii împânzeau fiecare locşor unde puteau fotografia ceva…iubiţi plictisiţi unul de altul căutau cu ochii frumuseţea pe clădiri şi nu în sufletul celuilalt… cerşetori trişti la tot pasul ce implorau un strop de bunăvoinţă din partea miilor de trecători indiferenţi…figuri aspre, neînţelegând nimic din momentul unic ce le e dat să trăiască.
Am păşit uimită pe splendidul pod Carol – aşteptând să văd cum şi celorlalţi oameni li se taie răsuflarea de atâta frumuseţe – dar în afară de copiii ce hrăneau pescăruşi nu am găsit niciun zâmbet. M-am refugiat la căldura celei mai frumoase ciocolaterii din oraş, dar nici acolo nu am zărit decât turişti grăbiţi, alergând după suveniruri cât mai colorate. La adăpostul zidurilor groase ale turnurilor oraşului credeam că am să văd oameni îmbrăţişaţi, simţind emoţia poveştilor de peste veacuri. Dar iubirea zilelor noastre nu era acolo.
Zilele mele la Praga au avut un iz de neîmplinire. Pe de o parte bucuria descoperirii unui oraş splendid, iar pe de alta uimirea în faţa turiştilor, pasionaţi mai mult de fotografii şi suveniruri, dcât de clipa trăită. Nu ştiu cum este acum în alte colţuri ale lumii, dar tare aş vrea să ştiu unde se ascunde iubirea.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
