Pentru că februarie e lună scurtă și nici nu am câștigat la loterie, n-am putut să cutreier tot pământul, așa cum mi-aș fi dorit.
N-am putut să plec pe mări și oceane, fără semnal la telefonul mobil, fără internet, doar cu un casetofon și o casetă veche din care cântă Bill Fay (plecat pe 22 februarie într-o călătorie mai îndelungată) că dragostea va rămâne și când profețiile vor trece.
Așa că am plecat – pentru a patra oară în viață – doar către Bari, acolo unde a ajuns și Răducioiu în 1990, urmând a se îndrăgosti foarte omenește de acele ragazze calde ale Sudului.
Treizeci și cinci de ani mai târziu mi s-a părut că îl văd în mulți tineri blonzi ca niște îngeri care străbăteau orașul de la nord la sud, ca într-o nuvelă de Kundera. Sau poate că altfel.
Privește Puglia!
Mi-am promis să văd mai mult din această splendidă provincie italiană cu nume care în limba română predispune la calambur: Puglia.
Așa că am lăsat acel infinit de străzi, acel labirint care e vechiul Bari, pe care aflu că l-ar fi iubit și Italo Calvino, și nici măcar nu mă mir, și am călătorit spre Alberobello, spre Matera, spre Brindisi, spre Polignano a Mare (ah, Adriatica!), spre Monopoli, spre Lecce, acel superb oraș baroc făcut din lumină.
Peste tot frumusețea de care au abuzat zeii când au făcut Italia. Italia e un paradis, e un Eden deloc pierdut.
Frumusețea e întotdeauna fragilă, am pășit ca peste o mare de cristal.
Și m-a cutremurat Matera, cel mai vechi oraș locuit neîncetat din Europa. Îl știți poate din ultimul film cu James Bond și dacă nu îl știți deloc, faceți-vă un pustiu de bine și plecați acum către Bari și de acolo mai departe către Matera! Pentru o întoarcere în paradis – e suficient.
Dar după o vreme am lăsat și Puglia și am plecat spre Spania, a treia mea țară. M-am oprit la Alicante, unde nu mai ajunsesem de șapte ani.
Aproape venise primăvara, citeam Federico Garcia Lorca – Poeta en Nueva York – și, ca poetul, în Insulele Azore, aproape că nu mai aveam lacrimi.
Alicante e una dintre perlele Mediteranei, care nu cunoaște – mulțumesc, Doamne! – turismul sălbatic din Malaga, Valencia sau Barcelona. La Alicante se poate trăi omenește.
Dar n-am avut nici parale, nici înțelepciune, așa că n-am rămas nici la Alicante, mai ales că sunt un călător, iar călătorului îi șade totuși bine cu drumul.
Am ajuns la Murcia, unde m-am recules în fața catedralei, una dintre cele mai frumoase din câte mi-a fost dat să văd vreodată.
E drept, eu nu am fost pelerin la Santiago de Compostela, dar chiar și așa lumina învăluia catedrala într-un mod categoric divin și mi s-a părut că ea plutește peste lume în lumina aceea. Venea amurgul.
În librării, librarii scoseseră în vitrine – poate ca o rugăciune, poate ca niște hiene – cartea lui Papa Francisc, Esperanza.
Departe, la Roma, Papa era foarte bolnav, așa că am cumpărat un bilet de avion către Roma și am plecat și mai departe…
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiți și Salutări de la Marsilia, Florența, Napoli, Paris, Sicilia, Sevilla, Sardinia, Praga de aur, Roma, Budapesta, Sofia, Torino, Andaluzia , Istanbul, Toscana și Liguria, Sicilia Orientală, Liguria și vederile din Rodos, Atena, Polonia, Coasta Amalfi, din nou, Sicilia, din Lombardia, Veneto și Puglia, din Alsacia, din Parisul olimpic.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Mi-am permis să mă îndrăgostesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
