Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Prima iubire te va urmări mereu

6 March 2018

La  25 de ani, 1.60 și o peniță, purtând o poveste de iubire nemărginită și tumultuoasă de opt ani, poate și mai bine, simt nevoia să împărtășesc emoții, trăiri, celor care au trecut sau trec printr-o asemănătoare poveste…

Când eram copil, visul meu măreț de pe atunci era unul diferit. Nu îmi doream să fiu prințesă, doctor, profesor sau mai știu eu ce… al meu nu era altul decât să fiu MAMĂ, o mamă tânără, frumoasă, cu un soț minunat, locuind într-o casă ferită de nebunie și haos. Acum am crescut, am trăit și retrăit tot felul de emoții. Nu am crezut că voi fi capabilă să mă și îndrăgostesc (păcat că mi-am dat seama cam târziu)… Dar fără să știu când, și cum, inevitabilul s-a întâmplat. M-am îndrăgostit, l-am iubit și îl iubesc până ce nu-mi va mai bate inima-n piept. Prima iubire, prima iubire e aceea adevărată, acea iubire care îți trezește furnicături în stomac și care nu îți va da pace niciodată. Acea iubire care te va urmări mereu.  El, bărbatul în care m-am regăsit, M., lângă el eram adevărata eu, lângă el eram cine voiam, eram un copil, o prietenă, o iubită sau un crush. După o sumedenie de întâmplări plăcute sau uneori mai puțin plăcute, a ales să plece, tind să cred că altă variantă nu prea era. Bine a făcut, săracul, nu știu cum a rezistat atât pe lângă un astfel de prototip de ființă umană. Am suferit eu ca un câine din padoc după el, deși îmi asum faptul că greșeala a fost a mea. Când totul era bine, alegeam să fug, fugeam deoarece îmi era teamă și plecam fără să spun măcar ,,adio, dar revin curând’’. Mi se spune că sunt inabordabilă! Pe dracu… Am bătut mii de kilometri pentru el, și aș mai bate milioane, dar nu mai am către cine. Tipa asta la care crezi că ajungi greu e, de fapt, atât de simplă și de complicată în același timp…

cuplu iubire iarba

M-am întors, dar nu am mai avut la cine, el nu a mai fost acolo, a venit vremea lui să plece, dar pentru totdeauna. A trecut ceva timp, nu mult, dar pare o viață. Încă îmi mai reproșez faptul că „mi-am pierdut trenul’’, am rămas a nimănui. O fată care în ochii multora este inabordabilă, prea fițoasă să vorbească cu tine, ei spun că ea are prea mulți pretendenți, mulți care și-ar rupe gâtul pentru ea, dar ei nu știu că și inabordabila, superficiala și fițoasa ar mânca pământul dacă acel cineva ar chema-o. A trecut un an și încă tresar când primesc un mesaj, mă aștept să fie de la el, uneori îmi mai scrie, mă mișcă din toți rărunchii, i-aș spune că îl ador, că îmi e dor de el și că nu mă văd lângă altcineva. Dar nu, îi răspund superficial și sec, să pară că toate sentimentele s-au ofilit, au murit odată cu plecarea lui. Aș tipa din măduva oaselor, parcă i-aș spune că nu, nu mă pot învăța fără tine, nu știu să cresc fără tine, te aștept acasă și te iubesc. Dar orgoliul de femeie, superficialitatea și imaginea creată de femeia la care nu poți ajunge m-a acaparat, mi-a creat o crustă puternică și rece în același timp.

Tu care ești acolo, știu că mă vei iubi la fel cum te voi iubi eu, necondiționat, nemărginit și până la infinit, dar separat.

Guest post by Diana P.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau acasă de Crăciun

Știu ce sunt, dar…

Era sau nu era ea?!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,133 views

Your tuppence

  1. Valentina / 8 March 2018 19:54

    Din punct de vedere psihic,o asemenea poveste iti va asigura un suport moral, indiferent de problema pe care o vei intampina in viata asta, cel putin asa se intampla in cazul meu.Intr-un fel ma gandesc ca este mai bine ca s-a intamplat asa.Am vazut pe crime&investigation o crima care mi-a placut foarte mult si in care ma regasesc foarte mult. O baba a fost omorata la 95 ani, traise de la 23 de ani ca o pustnica.A fost colaboratoare a serviciilor secrete din UK, poliglota, stiuse 5 limbi straine si fusase omorata de un instalator.Iubise un singur barbat, fusese ucis in al doilea razboi mondial, iar dupa decesul lui a taiat legaturile cu barbatii, din punct de vedere afectiv.Rudele au spus ca nu tinea nici cu ele legatura, ii place sa fie doar ea cu cartile si pisicile.Am stat si m-am gandit ca baba asta a trait 95 de ani pentru ca ea, in adancul ei avea acel suport moral, pe iubitul ei mort.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro