Când m-ai iubit prima oară pentru totdeauna.
Cu buzele sufletului tău mi-ai sărutat neștiutul din mine. Și m-am aflat.
Doamne, pe ce cărări ale extazului mi-ai purtat pântecele minții dimpreună cu trupul neajutorat și ostoit în căutarea-i!
Cu mâinile inimii tale mi-ai învăluit neputința cedării absolute, sublima stare perpetuă de atunci…
Respirându-mă cu tot albastrul ochilor tăi, m-ai transformat în cel mai supus moft urcat pe piedestalul adorației supreme.
Mi-ai privit cu mâinile tale pielea într-un mod de-a dreptul abisal, aruncându-mă pentru totdeauna în sclavia fericirii noastre desăvârșite. Fără dorințe sau putințe de întoarcere.
Mi-am triumfat rostul, aproape inconștient, preț de câteva secunde infinite simțindu-mi totul în imensitatea unicei trăiri lăuntrice a vintrelor mele.
Când m-ai iubit prima oară pentru totdeauna.
Citiţi şi
Povestea noastră: curaj sau suferință
Poate că iubirea trebuie să fie molcomă. Așezată. Fără efort
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
