“S-o furat, s-o distrus, s-o cărat cât s-o putut…”

Catchy

10 January 2016

Fragmentele de mai jos – despre viața la conacul familiei Cantacuzino din localitatea Băleni și despre distrugerea acestuia la venirea comuniștilor – stau mărturie tristă despre prăpădul de ieri și de… azi, din păcate.

“Într-o noapte din martie 1949, şi soarta proprietarilor, şi cea a domeniului, a fost pecetluită. De conacul solid şi impunător s-a ales praful. O rămăşiţă actuală din zidul roşiatic împrejmuitor aminteşte vag de bunăstarea de odinioară a binefăcătorilor comunităţii locale, de petrecerile campestre cu prietenii din lumea bună, de partidele vânătoreşti. Aici s-a oprit, în 1927, după o conferinţă la Galaţi, Nicolae Iorga, admirând “splendida bibliotecă, cu ediţiuni artistice şi rare”. Aici se oprea, cu avionul personal, prinţul Şuţu. Preţioasa bibliotecă de la Băleni, unde se găseau cărţi în engleză, franceză, rusă, greacă, germană şi română, a fost împrăştiată în patru zări, începând chiar din noaptea deportării stăpânilor. Unele volume şi-au găsit sfârşitul arzând pe fundul gropii unei gheţării dezafectate, altele aruncate în râul din apropiere. Ca să nu se înnămolească în acel început de primăvară, activiştii şi-au făcut pod din cărţile aduse de Cantacuzini din toate părţile lumii. Ţăranii şi-au confecţionat opinci din învelitorile de lux ale cărţilor. La Biblioteca “V.A. Urechia” au ajuns, repartizate de partid sau prin alte donaţii, doar câteva sute de volume.” (sursa, aici)

*

“S-o furat, s-o distrus, s-o cărat cât s-o putut. Când o vinit activiştii şi i-o ridicat, casa era plină cu di tăti, da’ acu’ nu mai îi nimic. O furat şi activiştii argintaraia şi farfuriili, cî erau di alea vopsite pi dinafarî şi pi dinuntru, o furat şi ai noştri din sat. Mai esti la tov’ prim’ un dulap şi la tov’ preşedinti di colhoz cîti şeva, da’ zîci lumia cari o fost la iel acasî cî ari şi acasă oloiuri din alea desenate.

– Ce are?

– Oloiuri di alea di pus pi pereţi, tablouri bre!

– Şi cărţile?

– Apoi cu cărţili o fost mari badjocoreală. După ci i-o ridicat pi boieri, o intrat cari vrei şi cari nu vrei aişi. Unii şi-o tras cărţi să-şi facă ţigări din foili di carti, cî era di vânzări la pravalii numai mahorcă şi cini avea ziar fuma, cini nu, bagă mahorcă în pănuşa di popuşoi şi fuma. Da’mulţi o luat cărţi şi li-o fumat. Rupea foia și răsucea tiutunul. Dacă avia diseni pi ia, n-o fuma ca iera ria di fumat. Alţi li-o tăiet scoarţili, că ierau di pieli şi ş-o făcut opinci. O tăiet cu cuțitu’ fotolili di pieli şi şi-o făcut cizmi la Bujoru’, iar din perdeli o făcut obieli di băgat în opinci. Da’ cele mai multi s-o stricat pi noroai.

– Cum pe noroaie? 
–  Păi după şi i-o ridicat pi boieri n-o mai dat nimeni zăpada dioparti şi di la drum până aişi iera noroi şi baltă şi când vinea di la regiuni activişti să ni facă gostat şi colhoz, punia di la drum şi până la treptili casii carţili sa poată treci pi eli ca pi pod să nu se ude tovarăşii.” (sursa, aici)

conacul din băleni

“Aici a fost conacul boieresc al familiei Cantacuzino, pe urmă, după ce i-au arestat pe ultimii boieri şi i-au dus la canal, s-a făcut Gostat şi a fost Gostat până acum câţiva ani, când s-a mutat la Puţichioaia, după aia ne-a dat-o nouă clădirea, că nu mai e bună de nimic. Uitaţi-va ce sală de bal era aicea! Şi ce cercevele sunt la ferestre, mai ţin şi acu’ deși cred că au o sută de ani!” (sursa, aici)

balasa 2

Prinţesa Bălaşa (Marie-Blanche) Cantacuzino (1899 – 1976), boema familiei 

“Memoria colectivă o păstrează pe Maria Bălaşa, fiica cea mai mare a lui Leon, ca pe boema familiei. De altfel, s-a căsătorit, dar a divorţat după câţiva ani, a călătorit mult prin Europa, iar cât a stat la Paris a urmat cursuri de pictură. Această artă i-a rămas la suflet toată viaţa, dar după deportarea ei la Pucioasa a suportat cu stoicism lipsurile, inclusiv pe planul artistic. De altfel, în acea perioadă încearcă să păstreze contactul cu mediul care i-a fost furat. Ca exemplu, o scrisoare în care îl îndeamnă pe Paul Sân-Petru să traducă din poetul Saint-John Perse, pe care abia îl descoperise. Epistola, pusă la dispoziţie de chiar destinatarul ei se încheie astfel: „Poate că totuşi ai înţeles ceva din ce vroiam să-ţi dau. Adică seninătate, îmbold în toate sensurile spre muncă atât în profesie, cât şi în poezie şi încredere în viaţă, căci e tare frumoasă! Şi să ştii că în fiecare om e o părticică divină. Prin ne-încredere unii în alţii, prin ne-răbdare, prin egoism burghez înălţăm ziduri între fraţi. Fiecare în cuibul lui, în tribul lui, în ţara lui îşi face o mică fortăreaţă. Atunci când priveşti cerul plin de stele îţi dai seama cât suntem de ne-însemnaţi fiecare din noi pe acest mic pământ. Sunt atâtea alte planete…”.

Mai multe despre Prințesa Bălașa și sora ei, Elena, pe bogul Ancăi Țîrcă, cea care a documentat subiectul și ne-a făcut și pe noi curioși.



Citiţi şi

Imaginea de apoi

Cine e mândru de această țară să ridice mâna sus, mie îmi e rușine

Scrisoare către Freddie Mercury


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
708 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro