Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

S.O.S, Omenire!

30 June 2018

andraAstă seară nu vreau să fiu patetică, am făcut exercițiul acesta de multe ori, inconștient, astăzi vă cer să nu fiți impresionați. Scriu pentru că sufăr. Prietenele mele de suflet, nu sunt multe, cad din ce în ce mai des pradă depresiei. Se izolează. Nu mai răspund la telefon, la mesagerie, sunt departe de ele și nu pot ajunge la atâția kilometri distanță. Su, sun, sun, nu mi se răspunde. Îmi trec tot felul de gânduri prin cap, le alung cum alungi coșmarul care te trezește în miez de noapte și te face bucăți, nemilos. Îmi spun că nu am de ce să mă impacientez, și totuși, există conexiuni pe care nu le putem evita, pe care nu le putem respinge. Nimeni nu dispare fără motiv, fără să lase un mesaj împăciuitor, un semn că va reveni după ce se va limpezi…

Mă gândesc că am pierdut oameni dragi, dar că fiecare din noi duce o pierdere, cel puțin una, cel puțin o pierdere, astfel încât niciunul dintre noi nu e singur în suferința lui.  Zorba Grecul a dansat după ce s-a dus dracului toată agoniseala stăpânului, pe malul mării totul părea atât de simplu!

Mă gândesc că nu ne naștem spre a fi fericiți, că fericirea e un ideal al celor săraci cu duhul, care nu știu ce înseamnă să-ți dorești să fii mai mult, să fii mai bun, să fii altcumva, să devii altceva… poate greșesc, dar și romanticii spuneau că numai oamenii inteligenți sunt melancolici, pentru că ei au un fel de a vedea limita și de a se îngrozi de acea discrepanță dintre dorința, voința noastră, idealurile noastre și felul în care suntem croiți, făcuți să ne lovim mereu de ceva tocmai ca să luptăm mai mult, mai implicați, cu pumnii strânși, cu dinții încleștați, ca să ne putem bucura mai mult de ceea ce izbândim. Nu, nu sunt o naivă, nu de fiecare dată ieșim la lumină, vorba lui Iona al lui Sorescu, mai sunt și momente în care trebuie să acceptăm că ne-am dorit mai mult decât se poate, mai mult decât e voie, mai mult decât putem duce…

Mă gândesc la fiecare dintre noi și la războaiele pe care le ducem, știute sau neștiute. În fiecare dintre noi stau, deopotrivă de puternici, un Sisif, convins că orice suferință merită sacrificiul, și cară, cară mereu bolovanul în vârful muntelui, iar apoi asistă neputincios la năruirea tuturor viselor, și un Prometeu, care mereu își propune să fure zeilor îngăduința de a-i depăși, sacrificându-și libertatea, idealurile și întreaga putere. Când ei se luptă, noi suntem neputincioși, pentru că frontul de luptă e mereu făcut doar pentru doi…

motivational

Și vreau să le spun, prietene dragi,

– soarele nu se oprește din drumul lui, chiar dacă e singur, el nu știe decât că trebuie să meargă înainte, chiar dacă arde, chiar dacă mor oameni sub arșița lui, chiar dacă îl doare;

– Sorescu spunea, prin gura lui Iona –  sunt obsedată de personajul acesta care întruchipează drama omului modern într-un fel atât de uman, că „pe omenire o doare în fund de soarta ta”, e atât de ușor să renunți, atât de ușor să te retragi, să încetezi să fii, e cel mai ușor, mai ușor de atât nu se poate. Dar ceilalți? Cei doi, trei, pe care îi interesează de soarta ta, ei ce vor face? Se vor topi și ei? Se vor scufunda cu toate corăbiile lor de vise? Și cine va mai rămâne în lumea asta? Cei care nu simt, nu gândesc, cei indiferenți, cei care sunt fericiți, în imbecilitatea lor? Fericirea e idealul celor superiori, pentru că ei știu cât de greu e să fii fericit și sunt gata să își asume lupta, cu toate repercusiunile ei: dacă vei fi învins, vei avea totuși satisfacția că ai fost acolo, că ai tras în piept praful de pușcă și te-au asurzit zgomotele salvelor de tun; dacă vei câștiga, în zdrențe să fii, vei fi zeu în fața ta, semn că ți-ai depășit toate granițele omenești;

-oamenilor mari nu le sunt hărăzite victorii facile, altfel am fi toți niște învingători! Și cât de fragili am fi dacă n-ar mai trebui să luptăm, cât de anemici am fi dacă n-am avea pentru ce să ne dăruim! Omenirea întreagă s-ar întoarce la supa primordială, pentru că fericirea fără sacrificiu și fără luptă ucide în noi nervul, voința și puterea. Doar dacă ai un adversar mai puternic vei învăța să lupți, pe cel inferior îl vei zdrobi fără efort, și cât de mic te vei simți! Nu, nici supraoameni nu suntem, ci ființe înzestrate cu dorințe, cu pasiuni, cu idealuri care ne deschid ferestrele acelea de fiecare zi, din albastrul cărora ne hrănim cu viață, cu toate că fiecare zi e la fel, dacă gândim la nivel cosmic. Buddha spunea că „Naşterea este suferinţă, decăderea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă, a fi unit cu ceea ce nu este plăcut este suferinţă, a fi separat de ceea ce este plăcut este suferinţă, a nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă. Pe scurt, toate laturile experienţei făcute în cuget si în trup, cărora agăţarea le este inerentă, sunt suferinţă.” Și totuși, omenirea a rezistat;

-și dacă pierdem, nu înseamnă că suntem lași, ci că am înțeles că unele lupte nu sunt pentru noi. Oamenii pe care îi lăsăm în urmă au un alt drum și înțelegem că fericirea lor nu e fericirea noastră, că orice om are dreptul la alegerea din urmă, că nu există soluții definitive decât atunci când oamenii sunt cu adevărat înțelepți, că până atunci nu capeți ceea ce vrei, ceea ce îți dorești, ci numai ceea negociezi, pe bani mărunți… Dacă ai fost vândut, înseamnă că ai un preț; dacă ai fost trădat, înseamnă că ai fost un pericol; dacă ai fost abandonat, înseamnă că nu ai fost destul de bun sau că pretențiile au fost deasupra, sau, poate, inferioare ție. Unii oamenii nu suportă să fie puși în umbră, motiv pentru care își aleg parteneri asupra cărora se pot simți superiori. Poate că ai fost prea bună, te-ai gândit?

-nimic nu trebuie să ne doboare, pentru că orice poate fi negociat, în afară de moarte. Cu moartea nu te joci, și nu mă refer la cea de fiecare zi pe care o suportă cu atâta eleganță, în tăcere, trupul nostru, ci la cea definitivă… În rest, totul e un joc al întâmplărilor, al potrivirilor sau al nepotrivirilor, al încercărilor reușite sau nereușite, al lungimilor de undă care se potrivesc la un moment dat și apoi se răzvrătesc una împotriva alteia, al incongruenței dintre relativ și absolut, al esențelor și al aparențelor, pentru că suntem atât de diferiți și asta e numai în avantajul nostru, altfel ne-ar omorî uniformitatea… Van Gogh și-a tăiat o ureche, nesuportând să se știe perfect…

-suntem aici una pentru cealaltă, două, trei, nu contează, ne sprijinim una pe cealaltă ca niște vechi combatanți care se ajută reciproc să treacă linia frontului, unde îi așteaptă pacea… nu e ușor, să nu ne mințim, dar destinul are un fel al lui de a aranja lucrurile pentru cei răzbătători… Cel mai crunt adevăr, pe care l-am învățat de la bunica mea, este că omul își face planuri pentru viață, iar ea e dirijată de întâmplare. Uneori, întâmplarea suntem noi înșine, alteori sunt ceilalți, dar întotdeauna, peste toate va fi timpul, care nivelează toate năzuințele noastre.

Mâine e duminică, e zi de biserică, iar duminica iubim cu tot ceea ce n-am iubit în timpul săptămânii, cu flori, fete sau băieți, melodii sau cântăreți,  cu alba-neagra și cu v-ați ascuns, până la amețeală, până la nebunie, cu ochi, coate, neguri sau morminte, iubim până la disperare, poate așa ne vindecăm de orice boală care ne macină…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ce ai tu, nu mai găsesc în altă parte, ce am eu, tu știi de mai găsești, dar…

Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă: „Carnea în exces scurtează viața, iar depresia poate duce la cancer”

Azi am curaj să-ți spun…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,389 views

Your tuppence

  1. axelle / 1 July 2018 9:34

    Un articol pe sufletul meu.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro