Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Să faci dragoste orbeşte! La propriu. Nu la figurat.

23 September 2018

REGIS– Să faci dragoste orbeşte! La propriu. Nu la figurat. Figuranţii sunt pe toate străzile şi cred că-s beton. Când colo, balegă aici, dincolo. Dar cred că se trag din Adam, adică-s autentici. Simple femei disimulate în masculi. Iar ceilalţi care zic că sunt mari rămân cu buzele umflate. Nu interesează dimensiunea. Ci profitul momentan, când dispare profitul se reorientează după altul. Dar să iubeşti la propriu fără simţul principal este inedit. Pentru unii este gândirea, pentru alţii este reprezentat de vedere. Măcar o dată trebuie încercat în viaţa asta fugară ceva fără sens. Aşa medita Golescu încredinţat că o să găsească răspuns pozitiv. În cele din urmă l-a găsit, după mulţi ani de negociere şi joacă. „Hai.” „Nu.” „Te rog.” „Nu.” „Vezi cum eşti?” „Ce dai?” „Totul.” „Ăla îl am deja.” Dar, cum se spune, mai bine mai târziu decât după moarte.

– Ufff.

– ooo.

Spaţiul. Singura realitate distorsionată şi certă, ca adevărul.

– Cum? Vorbea singur. Închisese pleoapele şi începuse să empatizeze cu propriul comportament. Mulţi o fac dar nu recunosc. Sau se pun în situaţii banale de reclame mediatizate. Să beau o bere caldă, cu miros specific sau mincinos geriatrică sau să îmi fac unghiile cu gel fluorescent, care zboară, are aripioare intime, miroase urât, face bule, căpşuni, etc.?

– Dar, spaţiul. Gravă idee. Spaţiul urban devenise un adevăr facil pe care-l recunoaştea mereu, mereuaş, Golescu. Nu s-ar adapta în altă parte. Adică într-o peşteră. Colibă. Adâncitură de râu sau ocean. Tufe. Fârcituri. Realiza că umanitatea a crescut la sat, dar ignora definitiv ruralul. Cum să meargă la privata din fundul grădinii noaptea pe nepusă masă, aşa, tropăind cu o lanternă la care tocmai i s-au terminat bateriile şi este la jumătatea drumului, efortul ca să se-ntoarcă ar fi fost mult mai mare decât succesul obţinut, profitul nesemnificativ, deci să orbecăi ca să elimini ceea ce nu este necesar devine un nonsens. Dar tocmai asta i s-ar fi întâmplat la ţară într-o vreme în care n-ar avea chef de întârzieri. Era convins. Punctualitatea este mama corectitudinii şi a eticii. Restul sunt vorbe, justificări tardive aruncate în spate.

– Hai să ne iubim în noaptea deplină, la propriu! Extaziat.

– Eşti prost? Indispusă.

– Îhî. Vesel.

– Ce ai? Curioasă.

– Nimic. Indiferent.

Nevăzători observând eminamente dermatic. Bestial. Nici nu mai contează frumuseţea. Formele. De unde grade de comparaţie? Pofte nesătule? Alternative. Aia da, iubire nebună şi sinceră. Doar eşti în cameră cu aceeaşi persoană, restul se feresc de degetele tale! O îndrăgeşti după gust, respiraţie, parfum.

Golescu îşi vedea zilnic de treburile cotidiene, aşa ca un bărbat docil şi umil ce era, reprezentantul perfect al mediocrităţii deşănţate ce visează periodic, adică al unei societăţi fără verticalitate sau proiecte cotidiene. Singura valoare după care se ghida era legată de supravieţuire fără să îi spună astfel. Adică un fel de consumatorism democrat şi comunist, totodată. S-au amestecat şi nimeni nu le mai separă. Numai că unii îşi recunosc miliardarii, iar alţii îi ascund. Cum să asiguri supravieţuirea oamenilor fără compromisuri, adică otravă mascată, stimulenţi adipoşi şi aditivoşi, zaharuri false, doar n-or da tuturor indivizilor ştevie sau miere sau alte fructe dulcege? Golescu acceptă că este un timorat zăpăcit şi conformist, de acord cu lumea tuturor, nu a lui, cea personală se regăsea în inedit şi simpla contradicţie, elementul definitoriu al lui nu şi consecinţele care rezultau în urma alegerilor făcute.

La un moment dat s-a îndrăgostit de o persoană. O femeie. Nu incertă. Femeie, femeie. Lisuca. Nume predestinat de netravestit. Dar cine ştie? Şi Lisuca de el. Aşa i s-a părut. Măcar la început. Până când a înţeles că s-a măritat imaginar cu altul. Şi tocmai atunci, probabil că din vinovăţie sau remuşcare, a acceptat să facă sex fără să îşi folosească vederea. Bine. Şi-a spus, Golescu, de ce nu? Tot a aşteptat o grămadă de ani să cedeze. Apoi, fie ce-o fi.

S-au cunoscut la serviciu, el şi Lisuca. Din timiditate se plimba de la serviciu acasă şi înapoi fără să cuteze să îi declare înamorarea. Nu mai trebuie amintit faptul că în minte avea o puzderie de enunţuri declarative, învăţase că pe femei poţi să le cucereşti nu numai cu lovele, ci şi cu metafore. Primele-s universale şi seducătoare. Ultimele sunt gratis şi inteligente. Dar cine mai caută gândirea? Aproape nimeni. Aşa, inedite, diferite, poeme pe care le învăţa pe sărite, pornea de la R. Maria Rilke şi sfârşea cu americanul Phillip Lopate, incluzând câţiva autori români, gen Sorescu şi Blaga.

barbat bautura pahar

Se distra pe semantica netradusă a lopeţii, instrument cu ajutorul căruia se automutila, adică îşi dădea una pe nepusă masă după ceafă. Singur. Singurel. Nici chiar acolo nu ajungea, dar măcar îşi imagina ceva de genul respectiv încercând să îşi stăpânească, cenzureze pornirile violente mocnite. Poeziile le memora mai degrabă din obligaţie, compensatoriu că nu era disperat după lovele. Îi şi plăceau, unele, că erau trăznite sau diferite de toaleta noastră cea de toate zilele.

– Să facem dragoste ţinând ochii închişi de la începutul zilei până când se sfârşea momentul pentru care şi-au sacrificat privirea, momentan. Unde ar fi găsit o nebună alta decât Lisuca care să-l asculte? Dar i-au trebuit trei ani jumătate. De când începuse relaţia cu celălalt. Ca să accepte.

Trebuiau să meargă la lucru cu ochii închişi, fiecare şi-ar fi inventat un motiv, să facă sau nu ceva pe acolo şi la sfârşitul programului să se întoarcă acasă tot nevăzători. Fără taxi. Nu este bine ca-n viaţă să obţii lucrurile uşor. Sunt mult mai preţuite cele dificile sau terifiante. Şi să se descopere doar cu mâinile şi buzele şi corpul. Înăuntru devenea obligatoriu să-şi pună şi dopuri şi în urechi. Nu ar fi fost corect altfel.

Golescu s-a căsătorit cu Lisuca, în cele din urmă, îi fuseseră necesare eşecurile sentimentale şi o duzină memorată de poeme noi seci şi incitante, cumva. Mereu există un sfârşit început, ori un început nesfârşit. El trecuse de ambele. Doar era Golescu, aproape plin de sine, dar cu doza firească de normalitate. Ea era femeie încântată că are o relaţie stabilă, probabil că întâlnise un alt tip căsătorit şi singur.

După trei luni în care s-au mutat împreună, ea la el, ori invers, în cele din urmă au găsit un apartament central cu două camere asupra căruia au convenit că este perfect. Era. Şi trecutul se actualizează mereu când trăieşte iubirea între făpturi, altfel devine dor şi nostalgie.

– Ce ai mai făcut? Nu cu cine se întrebau zilnic. Oricum nu şi-ar fi mărturisit. Ceva inedit? Adică lipsit de secrete. Periodic. Nu cu care ai flitrat. Ai cumpărat chestia respectivă? Fragmentar. Uitarea este şi rămâne cea mai eficientă scuză în faţa stresului şi datoriilor. Mergem mai departe? Oricum există evoluţie, sinusoide, încercări, traiectorii mai mult sau mai puţin accidentale. „Ştiu că ai un amant de câţiva ani! De ce n-ai renunţat? Îl iubeşti?” „Da.” „Nu.” „Nu vreau să te pierd!” „Bine.”

Erau tineri. Sau măcar în gândire. Prin urmare le plăceau jocurile. Însă devenise un fel de chin ideea de a-şi imagina diferitul, noul, altceva-ul. De banalitate fugeau ambii, poate din cauza respectivă se şi plăceau.

– Hai s-o facem o dată orbeşte. La propriu.

– Cum, adică?

– Să intrăm în bloc cu ochii închişi şi să nu-i mai deschidem până a doua, treia zi seara! Efectiv.

– Vai!

– Ţi se pare aşa de cretin?

– Hmmm…. nu… greu. Imposibil. Parcă.

– Vrei?

– Da. Mă ierţi?

– Niciodată.

Prima încercare a fost un eşec total. Bâjbâială. Totul s-a redus la o mare bâjbâială. Au încercat să trişeze. Fiecare l-a prins pe celălalt cum nu se ţine de reguli. Şi s-au lăsat păgubaşi.

La a doua încercare, săptămâna următoare au căzut de acord să îşi pună peste ochi pansamente sterile prinse cu plasture. Şi şi-au dat cuvântul că nu o să le înlăture, nici măcar parţial. Au convenit să se întâmple joia. Vinerea au revenit de la serviciu dar oboseala, stresul, adaptarea la situaţia de deficienţe şi-au pus cuvântul. Sâmbăta s-au obişnuit cumva cu pierderea temporară a simţurilor şi au făcut totul cu încetineală şi reticenţe. Le-a reuşit şi un fel de mâncare aiurită, dar s-au odihnit mai departe. Fără să doarmă. Încercau să perceapă cea mai simplă mişcare din jur. Nu au simţit nimic anormal. Tensiunea dispărea cu fiecare bubuit de inimă pe care îl percepeau intern. Zgomotul respectiv nu aveau cum să-l înfunde.

Duminică s-au simţit în altă lume de cum s-au trezit. Nu ştiau în realitate de ce? Şi au făcut dragoste. Golescu simţea că sânii ei sunt ai ei! Buzele poate şi ale altcuiva. Mintea comună. O senzaţie inedită înţeleasă şi de Lisuca. De parcă ar fi făcut-o pentru prima dată. Nefamiliarul comun. De ce cred unii că iubirea înseamnă mai mult decât sex când pentru majoritatea se reduce la asta. Bine, nu este cazul celor limitaţi biologic. Ei o făceau fără să se vadă, audă, doar transpiraţia şi umiditatea era între ei. Şi un fel de recunoaştere. Dacă n-ar fi avut imaginile mentale ale persoanei vecine de pat ar fi crezut că sunt în alt univers. Al celor care sunt orbiţi de dragoste sau fac dragoste orbeşte cu gândurile zburdând aiurea. Doar realitatea este tristă şi banală. Dar tindem ca să vedem ceea ce facem. Nu este bine de fiecare dată să conştientizăm faptele.

Mai bine să ne considerăm iubiţi, decât singuri. Mai degrabă să ne iluzionăm că suntem fericiţi, decât nedreptăţiţi. Mai curând să inventăm minciuna, decât să trăim în spaţiul neutru. Nevederea face bine la sănătatea mentală, deseori. Au consumat câteva zile de orbire şi s-au întors la drumurile lor. Reale.

Pe Regis îl găsiți întreg aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Luna Nouă în Balanță pentru toate cele 12 zodii

Hai pur și simplu să fim; tu, eu, noi și restul…

Ce este acela un copil din flori?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,131 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro