Şi atunci ea privi în depărtare. Ochii i se umplură de lacrimi. El privi în jos, lovind ușor cu piciorul roata mașinii.
– Și-acum, ce faci, plângi?
– Nu, răspunse hotărâtă. Pe mine nu mă vede nimeni plângând. Nici măcar soțul nu m-a văzut vreodată plângând!
Se apropie de ea și o strânse în brațe. Rezemă capul pe pieptul lui. Îi auzea inima. Bătea puternic. Zâmbi. Îi plăcea să o asculte. El o sărută ușor și-i șopti :
– Vrei ?
– Da.
– Chiar vrei?
– Da. De ce nu? continuă în gând.
De fapt, nu voia, dar trebuia. Nu-l putea considera iubit, era mai mult de atât. Era acel amic special care era acolo ori de câte ori avea nevoie. O sărută din nou și se lăsă dusă de val.
Știa că e ultima lor întâlnire și nu putea rata ocazia. Își dorea atât de tare să se răzbune pe soțul care îi controla viața, să-l doară și pe el așa cum a durut-o pe ea 21 de ani! Nu rata nicio ocazie să o înjosească. Se săturase de câte ori îi strigase că o va părăsi, iar ea va fi un nimeni fără el. În fața tuturor, el era soțul ideal, iar ea, o nemulțumită de viața perfectă pe care o afișau în societate. Își privea fetele și își mușca buzele. Cum să le spună că a obosit? Era mamă și nu dorea să le vadă suferind. Iar el era tatăl perfect. Tot ce putea face era să-și cufunde fața în pernă și să plângă, seară de seară, fără ca nimeni să știe ce simte.
Până într-o noapte când, printre lacrimile ce deja o sufocau, îl imploră pe Dumnezeu să o audă, să facă ceva, să îi trimită pe cineva care să o vadă că există. Și se pare că Dumnezeu a auzit-o. La doar câteva zile, a apărut el. Totul a început cu un „La mulți ani!” pe care nu va înțelege niciodată ce a făcut-o să i-l trimită pe privat, la acea oră târzie, de ziua lui. Era mult mai tânăr, un copil. Și de atunci au vorbit zilnic, iar el o asculta și o încuraja. Și-a deschis sufletul în fața lui.
I-a amintit că este femeie, că trebuie să aibă încredere în ea, a învățat-o să se respecte și să se iubească, să își asculte inima și să nu o mai intereseze părerea celor din jur. I-a intrat în inimă și a ocupat un colțişor unde a rămas ascuns. Copilu’ drag, cum îi plăcea să-i spună, i-a schimbat viața, a învățat-o atât de multe și i-a răspuns la atât de multe întrebări.
Conștientă de ceea ce va urma… da, a făcut-o și pe asta și apoi fiecare a mers pe drumul lui.
S-au mai întâlnit întâmplător, pe stradă. Îi apărea în față numai în momentele dificile, dar el habar nu avea. Câteodată, poate că nici nu o vedea. Dar simpla lui apariție în astfel de momente îi amintea tot ce învățase de la el, o încuraja și-i dădeau putere. Își amintea ce el îi spusese cândva :
– Și încă ceva !
– Ce?
– Să nu uiți niciodată, dar niciodată, să zâmbești!
Și nu a uitat…
Pentru tine, „Copilu’ drag”, azi, de ziua ta, în loc de „La mulți ani!”
„Amica dragă”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fiu, soț sau prizonier? Despre bărbatul adult captiv în simbioza maternă
Dragostea, compasiunea și blândețea
Douăzeci de ani de cronici nepublicate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
