Moş Crăciune, Moş Crăciune, pe la noi tu să mai vii…
Moş Crăciun e blestemul iernilor mele post-decembriste. Am început să-l urăsc din suflet şi cu pasiune. Faptul că în fiecare an ne certăm asupra cantităţilor uriaşe de mâncare care trebuie pregătite, că trebuie să mâncăm până la refuz şi să ne tratăm cu ceai de sunătoare, faptul că oricum te-ai simţi trebuie să afişezi o mutră festivă, faptul că a devenit o îndatorire civică să devalizăm rafturile magazinelor de tot felul şi să aruncăm cu bani pe care nu-i avem în unele cazuri e unul dintre motive. Mai sunt şi alte motive. Precum colindele cu care sunt violată auricular de pe la 1 decembrie. Precum filmele ”de X-mass”.
Urăsc avalanşa de boşorogi de la supraponderali la obezi de-a binelea. Urăsc acele tembeloid de fericite Marry (că merry nu pot scrie) Christmas.
Iar mai presus de toate urăsc că ”mas”ul ucide în fiecare an Christul.
Deja încep să cred că după solstiţiu nu mai celebrăm (da, ştiu, ales arbitrar) naşterea Mântuitorului, ci a doua lui urcare pe cruce. Doar că de data asta nu mai trebuie să urce Golgota, ci să străbată oraşul, şi, în loc de cruce, simbol sacru şi respectabil pentru întreaga lume veche, trebuie să care căruciorul de cumpărături. Având anduranţa fizică a unui centurion roman veteran a 1000 de războaie, fără să aibă şi fizicul lui musculos. Şi, la dracu, ar trebui să i se frângă cu adevărat trupul, doar, doar ne-a fi astâmpărând hămeseala din burdihane. Iar în locul tâlharilor, are companie toate filmele în care produsul de marketing Coca-Cola apare roşu şi triumfător.
Şi, tot ca sutaşul, îi trece prin inimă, nu suliţa, ci biciul pentru reni.
Ştiu că acest Moş pe care-l vedem până la refuz e de fapt Omul verde celtic, jertfit Soarelui Biruitor. Ştiu că sania şi renii sunt furaţi de la şamanii nordului. Doar numele Moş Crăciun a rămas român.
Dar ştii tu, dragul moşului, legenda cea românească neaoşă?
Se spune că demult, pe când Precista umbla să-L nască pre Hristos, a ajuns în Viflaim. Dar satul era plin până la refuz, aşa că a ajuns până la hospodarul din capul satului, Crăciun. Era un om aspru şi asupritor acest Crăciun, neîndurător precum orice bogat. Dar soţia sa, Crăciuneasa, moaşa satului, s-a îndurat de Precista văzând-o că i-a venit şi sorocul, aşa că le-au dat ei şi Pruncului ce stătea să se nască ieslea vitelor. Dar milostivirea bărbatului a fost limitată, nu s-a extins şi la ajutor la naştere. Dar cum venirea pe lume a fost dificilă, Crăciuneasa s-a milostivit încă o dată şi a ajutat-o să-L aducă pe Hristos pe lume.
Înfuriat că i s-a călcat porunca, Crăciun tare s-a înfuriat şi pe loc i-a tăiat Crăciunesei mânurile. Dară Precista i-a spălat cioatele în scăldătoarea Pruncului şi pe loc i s-au lipit mâinile tăiate. Şi minune, mâinile lipite s-au transformat în aur. Şi de atunci încoace a rămas că mâinile moaşelor sunt de aur. Văzând minunea, Crăciun s-a căit pe loc şi şi-a cerut iertare şi de la Crăciuneasă şi de la Precista pentru că le-a nedreptăţit. Iar Fecioara i-a dat canon să ducă daruri din acel an înainte tuturor copiilor mici.
Niţel horror, nu-i aşa? Niţel încrâncenată. Darurile nu-s altceva decât canon pentru păcatul comis. Nu sunt niciun fel de elfi mici şi veseli care să facă tot timpul anului jucării. Nu sunt sănii şi zurgălăi. E ispăşire cât timp oamenii vor celebra Naşterea.
Aşa că, în loc să ne aducem aminte de asta, preferăm să devalizăm magazinele în propriul nostru folos, făcând daruri ca să ne menţinem statusul în societate, doar către egali, aproape niciodată către cei care au nevoie cu adevărat.
Preferăm să ne închinăm unor chipuri cioplite străine şi să neglijăm motivul primordial pentru care există Crăciunul. Preferăm să celebrăm stârvul unui porc şi să uităm de dragoste. Şi făcând toate acestea, fără să vrem, dar Iadul e pavat cu cele mai bune intenţii!, aruncăm, generaţie după generaţie sângele Crăciunesei pe capul unor copii nevinovaţi.
Citiţi şi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
