Un nume mitic, pentru care Eliade are o slăbiciune declarată, este Ileana, nume asociat zeiÅ£ei Diana (Iana), spirit al pădurilor, dar ÅŸi paznic al porÅ£ii solstiÅ£iale. Iana este perechea lui Ianus cel cu două feÅ£e, patronul lunii ianuarie, dar ÅŸi zeiÅ£a care păzeÅŸte poarta Lunii. Ianua înseamnă poartă în limba latină, iar cele două personaje cnÅ£in sugesttia acestui cuvânt în numele lor. După Pârvan ÅŸi Eliade, numele Diana a înlocuit numele local al unei zeiÅ£e autohtone geto-trace, devenind zâna (<dziana) în româneÅŸte. ÃŽn plus, derivând de la aceeaÅŸi rădăcină, un alt cuvânt, zânatec, zăpăcit, cu minÅ£ile aiurea, nebun, adică luat, răpit de Diana sau de zâne” , conduce spre existenÅ£a unui cult dedicat zeiÅ£ei silvestre, perpetuat prin sărbătoarea Sânzienelor, marcată ÅŸi ea printr-o serie de ritualuri săvârÅŸite la miezul nopÅ£ii, în pădure. De altfel există ÅŸi credinÅ£a că cel care culege anumite plante în Noaptea de Sânziene poate deveni invulnerabil sau invizibil. Dar această operaÅ£ie cere iniÅ£ieri speciale.
Sânzienele sunt femei tinere atrăgătoare, fascinante. ÃŽmbrăcate în alb, cu sânii goi, ele nu se văd ziua. Sunt înaripate, nocturne ÅŸi le place să cânte ÅŸi să danseze. Uneori îi îmbolnăvesc pe cei care le văd dansând sau pe cei care încalcă anumite interdicÅ£ii, iar aceste boli nu pot fi vindecate decât de căluÅŸari.” ÃŽntr-un vechi basm românesc se spune că un păstor a fost răpit de zânele dansatoare ÅŸi purtat în zbor timp de ÅŸapte ani, după care l-au eliberat, dăruindu-i o carte magică, în care se aflau leacurile tuturor bolilor.
Sânzienele ocrotesc iubirea, favorizează nunta, şi, prin aceste atribute, ele devin un simbol al armoniei universale.
În folclorul românesc, numele zeiţei Diana s-a păstrat în numele sărbătorii solstiţiului de vară (Sancta Diana > Sânziana), dar şi în numele personajului de basm, Ileana Cosânzeana. Aceasta apare uneori ca paznic al porţii, locuind într-un copac prin care se poate ajunge în lumea de dincolo. Făt Frumos trebuie s-o îmblânzească pentru a putea trece mai departe, ca într-un basm cules de Hașdeu ( Ileana Cosânzeana în copac).
Simbol al ambiguităţii, loc al plecărilor ÅŸi al sosirilor, legătură între lumi ÅŸi între stări ale fiinÅ£ei, în mitologia greacă, poarta este asociată cu diada Ianus-Iana. Socotit patronul lunii ianuarie – pragul între anul vechi ÅŸi cel nou -, zeul cu două feÅ£e este ÅŸi paznic solstiÅ£ial, iar Iana-Diana, ca zeiţă a marilor iniÅ£ieri, păzeÅŸte poarta misterelor. De fapt orice poartă deschide o cale, adică oferă accesul la cunoaÅŸtere, la iniÅ£iere, sau cum spune chiar Eliade, pragul, uÅŸa indică nemijlocit ÅŸi concret soluÅ£ia de continuitate a spaÅ£iului; de aici, marea lor importanţă religioasă, deoarece sunt simboluri ÅŸi totodată vehicule ale trecerii. Alături de iniÅ£iere, moarte, extaz mistic, credinţă, cunoaÅŸterea absolută echivalează în iudeo-creÅŸtinism cu o adevărată mutaÅ£ie ontologică; fiind vorba despre o trecere paradoxală, care implică întotdeauna o ruptură ÅŸi o transcendenţă, poarta strâmtă sau întredeschisă devine, în multe tradiÅ£ii religioase, semn al pericolului, al unei încercări riscante ÅŸi dramatice .
Eliade are un roman intitulat Noaptea de Sânziene, în care personajul principal, Ştefan Viziru, are viziunea iubirii şi a morţii într-o noapte de Sânziene, în pădurea Băneasa, unde merge mânat de un dor inexplicabil.
Astăzi este sărbătoarea solstiţiului mitic, 24 iunie, ziua Sânzienelor, adică a Dianei şi a Ilenelor.
(Doina RuÅŸti – DicÅ£ionar de simboluri din opera lui Eliade)
Citiţi şi
N-ai cum să-l faci tu să mă sune, să mă placă, să mă invite în oraș
Nu mai aÅŸtept vara. Vara mea ai fost tu ÅŸi a trecut
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
