Sărut-mâna! Știi să faci plăcintă cu mere?

Denisa Vasilescu

29 March 2015

ÎDenisa Vasilescumi aduc aminte de pământ, de câte ori mă uit în oglindă. Și de foc. Și de frică. Am alergat pe burtă mai des decât o șopârlă, încercând să nu atrag atenția, să nu mă vadă ceilalți și să ajung la ai mei. Fortăreața noastră era mare, rezistentă, dar plină de șobolani fricoși. Probabil că și a lor, doar că nimeni n-o arăta. Și dacă o arăta, nu avea cine s-o vadă, pentru că toți ne uitam în pământ, ca într-un fel de scăpare. Săpam găuri imense cu mintea și ne ascundeam acolo, în poziție de copii bolnavi, aflați la mama acasă. Visam la ciorbe calde și plăcinte cu mere. Din alea fierbinți, scoase din cuptor și servite imediat. Simțeam cum ne frigem, încercând să le mâncăm prea repede. Așa cum fac copiii când le e poftă și nu au răbdare. Pentru că, în fond, așa ne simțeam. Așa voiam să ne simțim. Și nu eram. Nici pe departe nu eram ceea ce voiam cu disperare să fim.

În schimb, învățaserăm să privim sângele ca pe compot de vișine vărsat din greșeală pe pământ. Ca pe nimic. Iar prietenii care dispăreau nu erau plecați „de tot”, se întorceau, cumva, în mintea noastră, ca să vorbim, ca înainte. Și să bem bere la terase, vara. Îi simțeam gustul amărui. Și spuma, pe mustăți. Râdeam unul de altul, spunând bancuri proaste. Mai alergam un pic pe burtă, evitând să ne vărsăm propriul compot din borcan și apoi reveneam la terasă. Că era cald acolo, iar berea rece și bună.

Femeia-Catchy

Dacă găseam bocanci rătăciți, vreo cască sau o haină mai călduroasă, le luam și le împărțeam între noi. Le împărțeam și cu prietenii care plecau. Le puneam lucrurile deoparte, să le ia ei când se întorc. Numai să nu uite.

Și mai trecea o zi, mai treceau două. Apoi o lună. Apoi șase. Auzeam știri conform cărora bravii noștri eroi câștigă. Adică noi, cum ar veni. Și râdeam în hohote. Că noi nu voiam decât să mâncăm o pâine caldă, cu coaja crocantă. Și brânză tare, de oi, fără pământ și praf printre dinți. Fără zgomot.

Ne-am întors. Câțiva. Dar, de fapt, niciunul. Râdeam și spuneam bancuri proaste pe la terase. Unii fără mâini, picioare sau ochi. Cu toții, însă, fără minte. Și mâncam cu frică, visând la foc. Făcea parte din noi, acum. Și noi din el. Plângeam, căutând plăcinta cu mere.

Acum, nu mai e nimic. Mă uit la o poză cu mama, când era tânără și blondă. Ce soare strălucitor într-o poză alb-negru! Suntem amândoi, sub nuc, la răcoare. Și ea nici nu mă cunoștea atunci.

„Sărut-mâna! Știi să faci plăcintă cu mere?”



Citiţi şi

Plâng din tot sufletul, apoi îmi refac machiajul și merg mai departe

Sărută-mă de rămas bun…

L-am șters pe unu’ din listă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
520 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro