Scrisoare către corpul meu

Fabiana Pop

7 January 2014

Fabiana PopÎn sfârşit, timp pentru a vorbi cu tine. Timp forţat, de stat mai mult la pat, pentru că tu m-ai tras de mânecă de mult şi eu abia acum m-am oprit, vrând-nevrând. Să-ţi povestesc un pic despre viaţa mea cu tine.

Să vezi cum a început totul. Acum mulţi ani, în maternitate, născut la termen, dar aşa de scurt încât asistentele te-au poreclit „lingura“, corp al meu. Ce ciudat, te-ai dovedit până la urmă a fi un corp lung şi fusiform, iar de-a lungul vieţii ai suscitat o serie de comentarii, care duioase, care răutăcioase sau invidioase. A urmat o perioadă magică, în care erai un corp curajos şi jucai fotbal, iar băieţii vânjoşi te aruncau peste gard la vecini, după minge (ştiau ei că o fetiţă atât de slabă nu risca să fie certată pentru încălcarea proprietăţii). Urcai în copaci, făceai baie în râuri, te mânjeai de noroi, mângâiai animale de pripas, iar bieţii părinţi, temători, se rugau să nu cazi, să nu te tai în cioburi ascunse în volburi, să nu iei microbi, să nu înghiţi păr de pisică. Iar când te prindeau, corp al meu, te înfăşurau bine-bine, prea bine pentru binele tău; şi te întrebau: „Ţi-e frig?“ Iar tu te iţeai cu glas firav şi băteai din picioarele ca două beţe: „Nu, nu!“. Şi ei spuneau: „Ba da, ţi-e frig“.  Iar tu, cuminte, te înfrigurai. Vezi tu, corp al meu, erai prea mic, prea subţire, prea păreai tu că nu ştii care-i treaba, cum să te ia cineva în serios?

Am trecut apoi în adolescenţă printr-un timp gri şi cețos. Erai cocârjat, din nou prea slab, purtai ochelari şi haine demodate şi erai tuns băieţeşte. Şi atunci, sub ploaia de porecle, am învățat ce e tristețea. Şi am reacţionat fiecare cum am ştiut: eu am tăcut şi mai mult, tu ai slabit şi mai tare. Şi am mai învățat că suntem singuri, tu şi cu mine. Şi că avem de ales: să iubim sau să urâm. Şi ce bine, dragul meu, că am ales împreună ca atunci când vom întâlni alte corpuri cumva diferite de normă să nu facem ce ni s-a făcut nouă, ci să iubim frumuseţea lor imperfectă.

Supla

Apoi, după vârsta de douăzeci de ani, ce surpriză frumoasă mi-ai făcut. Tot slab, prea slab, dar acum păreai cool, în lumea asta cu susul în jos în care fetele îşi bagă degetele pe gât ca să nu pună pe ele vreun gram de grăsime închipuită. Un timp a părut că eu şi cu tine suntem o superechipă, sub priviri admirative de băieţi din categorii extreme: cei prea timizi, pe care acest corp blând şi fragil nu-i punea pe fugă, aşa cum o mai făceau uneori planturoasele corpuri ale fetelor-femei, sau cei prea macho, pe care tu, corpul cel delicat, îi înduioşai peste măsură fiindcă purtai promisiunea unei iubite submisive ce părea prea puţin înclinată spre vociferări.

Şi apoi iar te-am uitat, bietul meu prieten. În zăpăceala primilor ani de carieră, te-am târât, te-am maltratat, te-am ignorat. Ai stat în picioare prea mult, ai alergat prea repede, ai fost prea mult invadat de adrenalină şi de un sentiment prostesc al datoriei. În egală măsură, te-am purtat prin cluburi de noapte, deşi tu voiai să dormi, şi te-am dansat tango, deşi medicii spuneau că un aşa dans nu-i bun pentru o aşa coloană fragilă. În ultimii ani, într-o disperare frenetică de a te recupera, te-am supus la analize medicale cam inutile, la RMN-euri prea dese, la medicamente nu foarte prietenoase, te-am speriat cu cărţi de biologie şi gânduri despre un sfârşit umilitor şi decrepit.

Te-am trăit, corp al meu, aşa cum am ştiut. Acum, o singură rugăminte am la tine, dar una mare şi greu de dus. Te rog, corp al meu, să rezişti, iar atunci când (şi dacă) va veni vremea minunilor şi pentru mine, să accepți să porţi în tine şi să hrăneşti un corp mai micuţ, inevitabil purtător de gene la fel de capricioase ca ale mamei lui. Şi promit să nu te mai înspăimânt citind statistici despre cum femeile subponderale ar avea risc crescut de infertilitate şi de avort spontan. Să mi-l aduci la lumină sănătos, chiar dacă mai slăbuţ. Şi mai promit să îl învăţ pe acest pui să îşi iubească corpul şi să îl trăiască în lume cu folos.



Citiţi şi

Vreau să mor

Iubirile nesfârşite se aşază doar în vieţi limpezite

Mi-e tare dor de tine, să știi…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,108 views

Your tuppence

  1. Dani / 7 October 2015 15:49

    Foarte frumos text! Felicitari!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. JOE / 8 January 2014 23:54

    Superb ! Felicitari !

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro