Scrisoare către Dumnezeu

3 November 2014

MIRELA RDragă Doamne Dumnezeule,

Îți scriu eu pentru că ea nu poate. E obosită, copleșită și mă bate așa un gând că e pe marginea credinței. A avut atâtea încercări încât simte că nu mai poate. Că fiecare mișcare o costă foarte mult, fiecare gest o doare îngrozitor.

Îți scriu, Doamne, pentru România mea și, te rog, uită-te puțin la ea. E ca o femeie frumoasă care și-a ales prost bărbații. Ori prea slabi, ori prea șmecheri, ori prea mitocani ori prea săraci cu duhul. Niciunul care să o fi iubit din tot sufletul și, ce e cel mai rău, niciunul care să știe cum să-i ofere ceea ce-i trebuie ca să strălucească. Nu i-au iubit copiii, nu i-au îngrijit curtea, nu au mângâiat-o și nu au ținut-o în brațe atunci când a avut nevoie. N-au făcut-o să simtă că poate să mute și munții din loc pentru că are în spate un bărbat puternic, un om dintr-o bucată care sigur are o soluție pentru orice problemă. Și-a ales numai bărbați care nu i-au iubit istoria nu le-a păsat de viitorul ei și care au folosit-o până la ultima fărâmă de putere.

bucovina_by_troyager-d2zo8hb

N-o pedepsi, Doamne! Aproape toti am făcut aceeași greșeală. Suntem atât de multi în situația ei. Nici noi n-am ajutat-o atunci când ar fi avut nevoie să fie înțeleasă și sprijinită. Nu i-am fost cei mai buni prieteni. N-am fost acolo intotdeauna când ar fi avut nevoie. Mulți am părăsit-o de tot, alții am renunțat să ne mai gândim la ea și sunt câțiva care o ponegresc prin toate colțurile de fiecare dată când au ocazia.

Te rog, Doamne, dacă nu găsești pentru ea un bărbat care s-o iubească, uită-te bine în jurul Tău și trimite-i unul care măcar să o respecte. Să-i aprecieze trecutul și istoria, să-i coloreze viitorul, să-i ajute copiii să crească mari și să se descurce pe picioarele lor. Și, mai ales, te rog, Doamne, dă-i României mintea de pe urmă. Poate de data asta nu mai dă greș.

Citiți și A doua scrisoare către Dumnezeu

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Latura întunecată a bărbaților „de treabă”

„Ce veți spune când vă vor întreba cum ați putut permite genocidul din Gaza?”

Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Edy / 2 November 2015 11:27

    Buna Mirela draga,intreaba-l,te rog,pe Dumnezeu,cand ii mai scrii,UNDE A FOST VINERI SEARA…???

    Reply
  2. Ina / 3 November 2014 18:17

    Romania a avut si are un barbat care a iubit-o si o va iubi pana la moarte. Unul dintre cei mai frumosi, mai falnici si mai plini de curaj barbati … un om care a sacrificat totul pe altarul ei : copilarie, tinerete, familie, pasiuni … TOT. Dar Romania nu l-a vrut … asa ca sa n-o plangem : a ales fix ce-a vrut : o bancnota pe noptiera in diminetile norocoase sau o mama de bataie in serile cu ghinion. Ca sa paafrazez, curva tot curva ramane chiar si imbracata in matasuri. Bad luck!

    Reply
  3. Raluca / 3 November 2014 16:59

    Ehe multa dreptate ai, culmea se potriveste si pentru femeia romanca..

    Reply
  4. Dan Ziman / 3 November 2014 12:41

    Te rog sã mã ierti Mirela cã m-am lãsat dus de val la Paris.
    Cine cerseste iubire
    va sfarsi ca mine
    un iesit din fire
    firea doar mã tine
    si totusi
    e încã bine!

    Reply

My two pennies for Maria Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro