A doua scrisoare către Dumnezeu

Mirela Retegan

28 April 2015

Mirela 2Doamne,

O să-ti spun repede ce vreau să te rog pentru că nu avem timp. Problema pentru care te caut se numără în secunde, în picături de sânge și în bătăi de inimi.

Am stat câteva ore pe o secție de terapie intensivă într-un spital de copii. E sfâșietoarea lupta pe care acești părinți o dau pentru fiecare gură de oxigen a copiilor lor. Este peste puteri de exprimat în cuvinte dârzenia cu care o mama închide ochii, strânge pumnii și își păstrează pe față zâmbetul într-o grimasă atunci când puiul ei o imploră dintr-o singură privire să îl ajute și ea nu poate face altceva decât să-l țină de mânuță mergând pe lângå patul cu rotile pe care îl transportă niște oameni.

Lupta unui părinte pentru viața copilului lui este cea mai grea din lume. Nu poți face strategii, nu există planuri, ești singur într-un teatru de război în care te lupți cu tine.

Doamne, dă-le tuturor părinților din lume care au copiii bolnăviori, dă-le înțelepciunea să nu se certe cu tine, răbdarea să li se întâmple lucrurile în firescul lor, încăpățânarea de-a nu lăsa pe nimeni să le știrbească din credință. Întărește-i să facă pentru copiii lor tot ceea ce se poate face.

La ușa unei secții de terapie intensive se uită tot: probleme financiare, de dragoste, pseudodramele de la muncă, nemulțumirile legate de tot felul de mărunțișuri. Abandonuri, trădări, minciuni, păcăleli… nu mai au nicio importanță. Acolo nu mai contează care cine suntem, cu ce ne îmbrăcăm, ce poșete cărăm în spatele deja aplecat de supărare. La terapie intensivă se numără fiecare minut. Acolo viața se trăiește până la ultima secundă. Fiecare picătură de sânge e mai valoroasă decât un milligram de aur, fiecare gură de oxigen face mai mult decât toate minele de diamante.

1977-flood_mother-and-child

Doamne, te rog, te implor, ajută toate mămicile din lumea asta care se află la căpătâiul copiilor lor bolnăviori. Dă-le glas să le cânte, ajută-le să-și găseascā zâmbetul și să nu se oprească din a le mângâia mânuțele. Ajută-le să stea lângă ei și să le dea toată alinarea și toată energia de care ei au nevoie în lupta lor pentru fiecare secundă de viață.

Te rog, Doamne, dă-le putere tuturor părinților care stau ore și zile pe coridoarele de la terapiile intensive din toată lumea și tresar de fiecare dată când se deschide ușa și speră că e o veste bună temându-se în același timp pentru o altfel de veste.

Dacă îi este dat unui părinte să treacă printr-o încercare de luptă între viață și moarte cu copilul lui, dă-i puterea să rămână în picioare. Dă-i forță să facă tot ce poate pentru puiul lui.

Stiu că aș fi putut să vorbesc cu tine în particular. Dar mi-am amintit de toți părinții care citesc articolele mele și dacă toți ne vom gândi la tine în același timp, sigur ne vei auzi mai repede. Pentru că la terapie intensivă viața se trăiește până la ultima secundă.

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Neiubitelor!

Sfânta

Unii se laudă ca au prea mulți, alții se plâng că au prea puțini!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,977 views

Your tuppence

  1. Bianca / 1 July 2015 20:59

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 4
    Reply
  2. Cosmescu gherasim / 1 July 2015 15:14

    Da, viață, este dar Divin … Moartea este o altă consecință.
    Atee? Înseamnă ca ești credincioasă. Crezi ca nu există Dumnezeu..deci o altfel de credință. Prin analogie nu există Ateu.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  3. mirela retegan / 29 April 2015 16:44

    multumesc. daca imi dai un e-mail pe mirela@zurli.ro ,tinem legatura.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Lumi / 29 April 2015 12:27

    Nu-i aşa că Dumnezeu a iubit-o pe mama ta de te-a avut pe tine, cadou dumnezeiesc?

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  5. Lumi / 29 April 2015 12:21

    A existat vreun an , în istoria omenirii, să nu se nască oameni? 🙁 Sunt sigură că mama ta s-a bucurat când te-a născut şi i-a mulţumit Lui Dumnezeu. E dreptul tău să crezi ce vrei şi e dreptul meu să-ţi spun că faci calcule aiurea. Dumnezeu dă Viaţa celor care ştiu că Moartea e la capăt de drum. Nu a existat om să nu moară…e nedrept că mor copii, aşa e. Nepoţica mea a murit la 4 ani, părinţii au albit peste noapte. Apoi, după alţi 4 ani, Dumnezeu le-a dat o comoră scumpă ce merge la mormântul surorii sale cu flori. Tu eşti atee, eu cred în Dumnezeu până în măduva oaselor, toţi suntem diferiţi dar, în faţa morţii nu-şi mai are rostul întrebarea : DE CE?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 6 Thumb down 2
    Reply
  6. Roxana / 28 April 2015 14:28

    Ce poveste emotionanta ai scris, Alina. Sa iti traiasca sanatoasa, fetita!
    De asemenea, foarte frumos a scris Mirela articolul.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  7. Ovidiu / 28 April 2015 12:31

    Ce-mi mai vine sa borasc, cand vad gretosenii din astea! Adica, oameni injosindu-se pana la pierderea demnitatii in fata unei entitati care nici macar nu are bunul simt sa existe! Oricum, daca ar exista, ar trebui pusa la zid si executata in piata publica pentru faptul ca ai sai copii (chipurile) trebuie sa se roage, sa se tarasca, s-o implore in lacrimi, sa cerseasca sau sa se umileasca in fata ei! Cireasa de pe tort, atitudinea asta este ridicata la rang de virtute! De ce-or mai fi murit fraierii aia in evul mediu, nu stiu?!!?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
    Reply
  8. Alina / 28 April 2015 10:02

    Cata dreptate ai si ce frumos ai scris articolul. Si eu am trecut prin aceasta experienta cu bebelusul meu nascut la 39 de saptamani care a suferit de sindromul de detresa respiratorie si a fost tinut in spital 6 zile. Imediat cum s-a nascut a plans si am crezut ca e totul bine, insa doctorii au luat-o imediat la terapie intensiva si au pus-o la un aparat care te ajuta sa respiri si care se numeste CPAP si I-au pus perfuzii in vena , au pus-o la monitoare si era acoperita toata cu tubulete si firicele si ace si era hranita cu un tubulet care ajungea in stomac . Pentru mine a fost un soc cand am vazut-o , avea un fel de casca din burete care ii tinea tuburile si o suzeta imensa de mare tinuta cu forta in gura ei de acea casca din burete . Doctorii nu ma incurajau deloc si imi ziceau sa ma mulg , insa eu nu mai stiam ce sa cred. O voiam inapoi la mine in burtica unde ea era in siguranta, ma simteam atat de neputincioasa si ma durea sa o vad asa cum sufera. Monitoarele bazaiau si urlau intr-una cum ii scadea nivelul de oxygen , cum respira prea repede. A fost groaznic . Eu eram operata de cezariana si nici nu mi-a pasat deloc de durerea mea . Am stat numai langa ea pana cand am simtit ca cedez psihic si am inceput sa plang si sa le zic ca vreau acasa , sa imi dea drumul mai repede din spital .Eram nedormita si m-am dus acasa si am inceput sa plang si eu si sotul si fetita cea mare.Singurul pozitiv era baiatul meu care facea planuri de viitor in legatura cu surioara lui . Apoi am realizat ca am nascut cu adevarat , ca fetita mea chiar e acolo la spital si se lupta sa traiasca si are nevoie de noi sa o ajutam , sa o sustinem si nu sa cedam si sa plangeam si sa disperam. Am dormit cateva ore si apoi m-am muls si simteam ca daca ii duc laptele meu ea o sa se faca si mai bine. M-am dus inapoi la spital si am inceput sa o iau in brate , la pipetul meu , pe pielea mea si ea parca ma cauta cu manuta. Pe zi ce trecea se facea din ce in ce mai puternica si am inceput sa o alaptez la san imediat ce au scos-o de la aparatele la care era conectata . O tineam in brate cu frica , caci era inca conectata la monitoare si ele urlau in continuu cum o tineam cu gatul mai sus , ori mai jos . Il rugam in continuu pe Dumnezeu sa nu mi-o ia . Fetita noastra a fost asa de puternica si acuma imi este rusine ca am avut un moment cand am cedat si simteam ca se stinge si am plans , in loc sa fiu puternica pentru ea. Acuma a venit acasa cu noi si inca mi-e frica si sunt atenta la orice respiratie de -a ei . O iubesc asa de mult si exact asta am simtit si eu la spital ca nimic nu e mai important decat sanatatea si nimic nu mai are nici o valoare decat viata si mereu trebuie sa avem credinta in Dumnezeu si sa ne rugam si noi si sa ii rugam si pe altii sa se roage , cel putin eu asa am facut si I-am sunat pe toti cunoscutii si I-am rugat sa se roage pentru cea mica a mea si sa ii transmita un gand pozitiv ca ea sa fie si mai puternica si sa faca bine.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 29 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro